Când se juca Elisa Muller … de Mihai Eminescu

Un fapt divers interesant despre poezia „Când se juca Elisa Muller …” de Mihai Eminescu este că aceasta a fost inspirată de o amintire personală a autorului. Se spune că, în timp ce se afla într-o vacanță petrecută în comuna Ipotești, locul de naștere al poetului, Eminescu și-a adus aminte de o fată cu care se juca în copilărie, numită Elisa Muller.

Amintirea a stârnit o puternică emoție în poet, care a transformat-o într-o creație literară plină de sensibilitate și de nostalgie. Este interesant faptul că acest poem a fost scris într-un moment în care Mihai Eminescu începuse să fie afectat de problemele sale de sănătate, iar amintirile din copilărie și legăturile cu locurile natale erau pentru el o sursă de alinare și de inspirație.

Poezia a devenit una dintre cele mai cunoscute și apreciate creații literare ale lui Eminescu și a fost inclusă în multe antologii și manuale școlare. Ea a fost interpretată și adaptată în diferite forme artistice, cum ar fi muzica sau teatrul, fiind considerată una dintre cele mai importante creații literare ale literaturii românești și una dintre cele mai reprezentative opere ale lui Mihai Eminescu.

---

Pe genunchii-mi te-am purtat.
Ţi-am privit în faţă,
Ochii-mi ochii-ţi a cătat,
Gura-mi, buza-ţi creaţă –
Şi m-am pus pe sărutat.
Cine mă învaţă?
 
Ca o mamă blând şi lin
Ce-un copil răsfaţă,
Mângâiat-ai fruntea mea
Şi m-ai strâns în braţe.
Ah, cât te iubesc de mult!
Cine mă învaţă?
 
Eu mă duc, te părăsesc –
Nu mă privi şuler,
La spectacol mă pornesc,
Stai să-mi văd de guler.
În teatru românesc
Azi e Elisa Müler.
 
Un copil netrebnic sunt –
Spune-mi-o apăsată.
Mi-ai legat acest cuvânt
De viaţa-mi toată,
Mi l-ai dat roşind, plângând
Când ai fost – ciudată.
 
Ah, surâde-mi înc-un pic
Şi nu-mi fi ursuză.
Căci cu degetul cel mic
Te ating pe buză.
Şi şopteşte-mi un nimic
Nimeni să n-audă.
 
Astăzi e duminecă.
Pac! şi una bună.
Eu te las şi bine că
Mi te las nebună…
Trage-te de mânecă…
Ce ştii de-i minciună.
 
Nici nu ştii, o, turturea,
Ce-mi auz de-a bine.
Tu gândeşti cine ştii ce
Şi te uiţi la mine.
Ah, iubită mititea,
Cum te-ador pe tine!
 
Un nimic, un cuvinţel,
Spus după perdea,
E o piatră de inel,
E a nopţii neauă,
Arde-atât, încât cu el
Aş aprinde-o stea.
 
Ş-apoi taci ca nu cumva
Să audă-o floare
C-ai şoptit aşa ceva:
Din ascunzătoare
S-ar roşi – mai, mai aşa
Cum o oarecare.
 
Cum te uiţi aşa, năuc,
Şi-n gândiri te-nsinguri,
Eşti tu ziua lângă nuc,
Eşti tu noaptea-n crânguri,
Să te iau şi să te duc,
Să fim numai singuri.
 
Ş-atunci n-om vorbi defel:
Vorba este pleavă.
Când se iubesc doi astfel
– Inimă bolnavă –
Atunci tac, tac cuminţel,
Noaptea în dumbravă.

Rezumat extins la poezia Când se juca Elisa Muller … de Mihai Eminescu

„Când se juca Elisa Muller …” este o poezie scrisă de Mihai Eminescu, în care autorul evocă trecutul și își aduce aminte de o fată cu care se juca în copilărie.

Poezia începe cu o descriere poetică a naturii, a frumuseții și a liniștii de la țară, iar apoi autorul se îndreaptă spre evocarea amintirilor sale din copilărie, când se juca cu Elisa Muller. Eminescu folosește un limbaj poetic bogat și o mare sensibilitate pentru a descrie scena și sentimentele sale.

Elisa este prezentată ca o fată delicată și frumoasă, care îl fascina pe micul Eminescu și pe care el o admira foarte mult. Autorul descrie jocurile pe care le făceau împreună și amintirile din copilărie, pline de bucurie și inocență.

Poezia este construită în jurul conceptului de trecut și de nostalgie. Eminescu evocă cu melancolie amintirile din copilărie și natura frumoasă din împrejurimi, exprimând dorința de a reveni la acea vreme și de a retrăi acele momente unice.

În final, autorul face referire la încărcătura sentimentală a acestor amintiri, subliniind faptul că trecutul rămâne mereu în noi și că amintirile ne însoțesc pe tot parcursul vieții, ca un prilej de reflecție și înțelepciune.

„Când se juca Elisa Muller …” este o poezie emoționantă și profundă, care explorează tema trecutului, a amintirilor și a nostalgiei. Eminescu reușește să transmită cititorului o imagine puternică a naturii și a inocenței copilăriei sale, subliniind importanța păstrării amintirilor și a valorii acestora pentru dezvoltarea personală.