Când privești oglinda mării de Mihai Eminescu

Un fapt interesant despre poezia „Când privești oglinda mării” de Mihai Eminescu este legat de modul în care a fost percepută de-a lungul timpului de către cititori și critici literari.

Această poezie a fost interpretată în diferite moduri de către criticii literari și poeții de-a lungul timpului. Unii au văzut-o ca o descriere poetică a frumuseții naturii și a trecerii timpului, în timp ce alții au văzut-o ca o meditație profundă asupra efemerității vieții umane și a fragilității acesteia în fața nemuririi naturii.

De asemenea, poezia „Când privești oglinda mării” a fost utilizată și în diferite opere de artă, cum ar fi picturi și sculpturi, inspirând artiști din întreaga lume.

În plus, versurile poeziei „Când privești oglinda mării” au fost citate de-a lungul timpului de către diferite personalități, cum ar fi scriitorii, poeții, filozofii și oamenii politici, evidențiind importanța și frumusețea acestei poezii.

---

Când privești oglinda mărei,
Vezi în ea
Țărmuri verzi și cerul sărei,
Nor și stea.
Unda-n plesnetul ei geme
Și Eol
Sună-n papura ce freme
Barcarol.
Un minut dacă te-i pierde,
Tu, măcar,
Sub noianul mării verde
Și amar,
Colo-n umeda-i pustie,
Ca-n sicriu,
Te-ai simți pe vecinicie
Mort de viu.
Vezi pe buza mea pălită
Un surâs,
Vezi pe fruntea-mi liniștită
Dulce vis,
Și al luncei vânt de vară
Călduros
Cântă-n lira mea amară
Lănguros.
De-ai pătrunde c-o privire
Al meu sân,
Să vezi marea-i de mâhnire
Și venin,
Ai cunoaște-atuncea bine
Traiul meu:
Suflet mort, zâmbiri senine ­
Iată eu.

Rezumat extins la poezia Când privești oglinda mării de Mihai Eminescu

„Când priveşti oglinda mării” este o poezie scrisă de Mihai Eminescu în 1877, ce prezintă o descriere romantică și simbolică a mării, sugerând trecerea timpului și fragilitatea vieții umane.

Structura poeziei este una clasică, având patru strofe cu câte șase versuri fiecare. Stilul poetic este caracteristic pentru Eminescu, cu metafore și simboluri folosite pentru a evoca frumusețea și fragilitatea vieții.

Tema principală a poeziei este aceea a efemerității vieții umane în fața eternității naturii. Marea este personificată, devenind un simbol al timpului care curge, al trecerii inevitabile a vieții, iar reflexia ei în oglinda naturii sugerează ideea că fiecare dintre noi poate vedea în marea noastră interioară oglinda propriei treceri prin viață.

Eminescu surprinde esența fragilității umane prin intermediul metaforelor și simbolurilor utilizate. El sugerează că viața este ca o oglindă, mereu schimbătoare și efemeră, în timp ce marea simbolizează eternitatea și nemurirea.

Poezia „Când priveşti oglinda mării” este una dintre cele mai reprezentative lucrări ale lui Eminescu, cunoscut pentru abilitatea sa de a exprima emoții profunde prin intermediul poeziei. Această poezie a inspirat numeroși artiști și a fost interpretată în diferite moduri de-a lungul timpului.

În concluzie, poezia „Când priveşti oglinda mării” de Mihai Eminescu este o lucrare simbolică și poetică, care surprinde fragilitatea vieții umane și efemeritatea timpului în fața eternității naturii. Aceasta reprezintă o contribuție importantă la literatura română, fiind considerată una dintre cele mai frumoase poezii scrise de Eminescu.