Când… de Mihai Eminescu

Un fapt divers interesant despre poezia „Când…” de Mihai Eminescu este că aceasta a fost inspirată de o experiență personală a autorului. Eminescu a trecut prin mai multe dezamăgiri în dragoste și a experimentat pierderea iubirii de mai multe ori în viața sa.

Se pare că poezia a fost scrisă într-o perioadă de tristețe și suferință personală pentru Eminescu, când acesta a fost nevoit să se despartă de persoana iubită. Poezia reflectă astfel trăirile sale interioare profunde și sugerează că iubirea poate fi o sursă de fericire și inspirație, dar și de durere și suferință.

De asemenea, poezia a devenit una dintre cele mai cunoscute și iubite poezii ale lui Eminescu, fiind apreciată pentru sensibilitatea și profunzimea sa. Aceasta a inspirat multe interpretări și adaptări artistice de-a lungul timpului, inclusiv în domeniul muzical și teatral.

În plus, poezia a fost tradusă în multe limbi străine și a devenit un reprezentant al literaturii românești în lume. Aceasta a contribuit la popularizarea și recunoașterea literaturii românești la nivel internațional și a adus faimă și prestigiu autorului.

---

Când luna prin nouri pe lume veghează,
Când fiece undă se-mbracă c-o rază,
Când cântă al somnului ginii nătângi ­
Tu tremuri și plângi.

Când luna aruncă o pală lumină
Prin merii în floare-nșirați în grădină,
La trunchiul unuia pe tine te-aștept ­
Visând de deștept.

Când soarele arde și ceru-i văpaie,
Pe-a lacului valuri profunde bălaie,
Pe-o barcă împinsă de valuri ce merg ­
La tine alerg.

Când vântul e-o taină, când frunza e mută,
Misterul surâde prin lumea tăcută,
Culeg pe-a ta frunte sublime visărei ­
Pe ochi sărutări.

Amorul își moaie aripele-i stinse,
Tu-nchizi surâzândă lungi genele-ți plânse,
Și fruntea mea pală pe pieptu-ți așezi, ­
Surâzi și veghezi.

Nebună copilă, ce-amesteci plăcerea
Cu lacrimi pe care le naște durerea,
Nebună copilă cu-amorul ceresc, ­
O, cât te iubesc!

Rezumat extins la poezia Când… de Mihai Eminescu

„Când…” este o poezie a poetului român Mihai Eminescu, scrisă în anul 1876. Aceasta este una dintre cele mai cunoscute și apreciate poezii ale autorului, reprezentând un exemplu de poezie lirică ce exprimă trăiri interioare profunde.

Poezia este structurată într-un format clasic, cu trei strofe, fiecare conținând câte opt versuri. Versurile sunt pline de imagini poetice puternice care evocă o lume misterioasă și o stare de contemplare profundă.

Tema principală a poeziei este iubirea și pierderea acesteia. Poezia sugerează că iubirea este o forță puternică și misterioasă care poate transforma și poate aduce fericire, dar care poate fi pierdută la fel de ușor și poate provoca durere și suferință.

Versurile sugerează că iubirea este o experiență mistică și spirituală, care poate fi simțită prin intermediul inimii și a sufletului. Poezia exprimă astfel ideea că iubirea poate fi experimentată și contemplată prin intermediul simțurilor și al imaginației, și că aceasta poate fi o sursă de inspirație și de frumusețe în viață.

Poezia a fost interpretată în moduri diferite de critici literari și cercetători de-a lungul timpului. Unii au văzut-o ca o reprezentare a unei iubiri pierdute, în timp ce alții au interpretat-o ca o expresie a dorinței de a găsi o iubire adevărată și profundă.

În ansamblu, „Când…” este o poezie profundă și emoționantă, care evocă o lume misterioasă și sugerează că iubirea poate fi experimentată și contemplată prin intermediul simțurilor și al imaginației. Aceasta reprezintă o contribuție importantă la literatura lirică română și rămâne una dintre cele mai iubite poezii ale lui Mihai Eminescu.