Borta-vântului de Mihai Eminescu

Povestea „Borta-vântului” a fost publicată pentru prima dată în anul 1879, într-o revistă literară numită „Convorbiri literare”. Povestea a fost inclusă apoi în prima ediție a volumului de proză a lui Eminescu, intitulat „Scrieri alese”.

De asemenea, povestea a fost inspirată din propria experiență a lui Eminescu cu călătoriile și cu natura. În tinerețe, Eminescu a petrecut mult timp călătorind prin pădurile și munții din România, și a fost fascinat de frumusețea și de diversitatea lumii înconjurătoare.

Povestea „Borta-vântului” a fost adaptată în teatru și în film, iar în prezent este considerată una dintre cele mai importante opere ale prozei lui Eminescu. Ea reprezintă un exemplu de poveste alegorică și simbolică, care subliniază importanța explorării și a libertății individuale, și care încurajează cititorii să-și urmeze propriile vise și pasiuni.

---

Era un om sărac – sărac, ş-avea o mulţime de copii. Acu era – în vremea foametei şi el a muncit v-o săptămână pe un căuş de grăunţe. Acu s-a dus la râşniţă cu dânsele. După ce le-o râşnit, a ieşit afară cu căuşul cu făină şi s-a pornit o furtună mare şi i-a luat toată făina din căuş. Da el straşnic s-o mâniat. „Nu mă las eu aşa cu una cu două”, şi face un şumuiag de paie şi porneşte.

Îl întreabă un om:

– Unde te duci, cumătre?

– Mă duc s’ astup borta vântului, că mi-a luat făina din căuş.

– Da unde-i nimeri-o?

– Unde-a fi acolo mă duc.

Mergând el loc depărtat a ajuns pe Dzeu şi sf. Petrea (erau pe pământ pe-atunci).

– Unde te duci omule?

– Mă duc s’ astup borta vântului, că mi-o luat făina din căuş. Da D-zeu i-o zis aşa:

– Omule, nu te mai duce. Na-ţi o nucă… da pân a casă să nu zici: nucă, deschide-te.

Întorcându-se el înapoi, a ‘noptat ş-a ajuns la un om şi s-a rugat să-l primească să doarmă acolo peste noapte.

– De unde vii bade? l-ntreabă omul cela.

– Mă duceam s’ astup borta vântului ş’ am întâlnit un nebun pe drum şi mi-o dat o nucă şi-a zis să nu zic pân’ a casă nucă, deschide-te. Ce-a mai fi şi asta?

Femeia omului vicleană. Ia o nucă ‘n mână şi zice:

– Ia să-ţi văd nuca.

Îi schimbă nuca omului. Şi pe urmă se duce ‘ntr-un ocol şi zice: nucă deschide-te. Dac-o zis – atâtea vite ce-o ieşit, oi, cai, hei, o bogăţie ‘ntreagă. Ştii mata, putere dumnezeiască!

Se duce – a doua zi a casă „Nucă deschide-te”. Nuca de unde să se deschidă.

– Hai bată-mi-l Dumnezeu vânt şi moşneagul lua-l-ar dracu. Mă duc s’astup borta vântului şi să bat pe moşneag de ce m-o viclenit.

Ajunge iar pe Dumnezeu.

Da D-zeu, ştii, putere dumnezeiască, acu era altfel la faţă… nu l-o cunoscut.

– Unde te duci, bade?

– S’ astup borta vântului şi să ucid moşneagul, la ce m-o viclenit.

– Na-ţi, bade, un măgar. Da să nu zici pân’ acasă: măgar baligă-te.

– N-oi zice.

Se-ntoarce el iar pe la omul cela. Da omul cela-l ospătează şi-i dă vin să bee, şi omul s-o chefăluit şi-a adormit pe laiţă. Da erau nişte ţigani cu şatra acolo ş-avea măgar şi omul s-o dus ş-o cumpărat ş-a schimbat măgarul.

Omul a doua zi se scoală, ia măgarul şi se duce – acasă şi-i zice: măgar, fa bani!

Măgarul, de unde? El apuc’ un druc şi ‘ncepe a dişăla măgarul.

– Acu nu-l mai iert eu.

Se porneşte să ‘ntâlnească pe moşneag şi s’ astupe borta vântului. Întâlneşte pe D-zeu.

– Na-ţi bade, o cârjă, da să nu zici pân a casă: cârje ‘ncârjeşte-te. Ia cârja, vine pe la omul cela. Acu omul i-a dat şi mai straşnic ospăţ şi s-a sfătuit că dac’ or vede ce-a mai da şi cârja, pe urmă să-l omoare, ca să nu presupună că el i-o luat. Acu zice omul femeii:

– Măi, femeie, noi hai cu cârja ‘n zămnic (beciu) şi să ‘nchidem uşa ş-a să zicem: cârjă’ncârjeşte-te.

Se vâră. Cârja unde ‘ncepe a bate ş-a zdrobi. Până omul era cu chef, până s-a trezit, ei erau ucişi ca merele.

– Bade ţi-om da şi măgar şi nuca, numai mă rog, scoate-ne. Acu omul i-o lăsat de i-o bătut şi mai bine. A luat măgarul, cârja şi nuca şi s-o pornit a casă.

Aşa s-a făcut de bogat acu, de-a ajuns veste pân la-mpăratul. Atâţia bani avea el, de-o semănat ş-o crescut grâu de aur. Acu ‘mpăratul a auzit că are un lan de aur ş-o trimis doi sufragii să-i dea sămânţă, să semene şi-mpăratul.

– Să spui împăratului că nu vreau să-i dau, să văd ce mi-a face. Împăratul când a auzit aşa, straşnic s-o mâniat ş-o gătit oştire, să se ducă cu război asupra lui. Împăratul era frunte, ştii, mai mare. Ş-a venit pân la uşa lui ş-o strigat să iasă afară. Da el ave bani, da tot cu straie de-a noastre, nu cu straie leşeşti. El pune cârja sub suman şi iese afară. Acu ‘mpăratul cu atâtea mii de oameni i-a fost ruşine singur lui să se ducă el numai cu unul să se lupte. A zis:

– Omule, arată-ţi tu întâi puterea.

– Bine, măi împărate. Cârje’ncârjeşte-te, la tot soldatul câte două şi la împăratul nouă. (Cârja era dumnezeiască, tot în cap pâcâia).

O nebunit şi pe soldaţi şi pe-mpăratul. S-o dus împăratul, ş-o rămas pace ş-o trăit bine. Să dea D-zeu să trăiască şi copiii mei aşa.

Rezumat extins la povestea Borta-vântului de Mihai Eminescu

„Borta-vântului” este o poveste scurtă scrisă de Mihai Eminescu, unul dintre cei mai importanți poeți și scriitori români. Povestea urmărește viața unui băiat pe nume Ion, care trăiește într-un sat și care este poreclit „Borta-vântului” din cauza faptului că este mereu în mișcare și că îi place să călătorească.

Într-o zi, Ion își face bagajele și pleacă în călătorie, promițând să se întoarcă după un an. În timpul călătoriei sale, Ion întâlnește oameni și animale fascinante, și trăiește aventuri unice, călătorind prin păduri și munți, și întâlnind personaje care devin importante pentru el.

După un an, Ion se întoarce în satul său, însă oamenii din jurul lui nu îl mai recunosc, deoarece este complet schimbat, atât fizic, cât și mental. El nu se mai simte confortabil în viața monotonă și limitată a satului, și pleacă din nou în călătorie, hotărât să trăiască o viață plină de aventuri și libertate.

Povestea este considerată o alegorie a libertății și a dorinței de a explora lumea, și a criticii aduse societății conservatoare și închistate. Eminescu subliniază importanța curiozității și a explorării, dar și a tradițiilor și a comunității în viața noastră.

De asemenea, povestea prezintă un limbaj poetic și simbolic, cu descrieri detaliate ale naturii și ale aventurilor lui Ion. Eminescu utilizează metafore și simboluri pentru a sublinia frumusețea și complexitatea lumii înconjurătoare.

În general, „Borta-vântului” este o poveste profundă și poetică, care încurajează cititorii să exploreze lumea cu imaginație și curiozitate, să își urmeze propriile vise și pasiuni, și să găsească echilibrul între libertatea individuală și tradițiile și comunitatea din care fac parte. Este o poveste care ne îndeamnă să ne asumăm riscuri și să ne descoperim pe noi înșine, și să trăim o viață plină de aventuri și de libertate.