Bismarqueuri de falsă marcă de Mihai Eminescu

Termenul „bismarque” în poezia „Bismarqueuri de falsă marcă” de Mihai Eminescu este o aluzie la un stil de bijuterii care a devenit popular în timpul cancelarului german Otto von Bismarck. Bijuteriile erau de obicei făcute din aur sau argint și erau decorate cu pietre prețioase, iar stilul a fost imitat de producătorii de bijuterii din întreaga Europă.

În poezie, termenul „bismarque de falsă marcă” este folosit pentru a sugera că anumite elemente ale societății românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea își imită modelele vest-europene fără să aibă o înțelegere reală a valorilor și aprofundând doar superficialitatea și materialismul. Astfel, termenul „bismarque” devine o metaforă pentru superficialitatea și falsitatea unor membri ai societății, care încearcă să-și impună statusul social prin obiecte de lux și modă imitată, fără a avea o bază morală autentică.

Bismarqueuri de falsă marcă,
Mie-mi pare cum că, parcă
De iubirea nemţărimei
Nici un rău nu vă înţarcă.
În zădar Alsasul, Posen,
Cu-a lor stare vă încarcă
Ochii voştri, să pricepeţi
Unde duce-a ţării barcă
Şi ce rău ne proroceşte
A cobirei neagră ţarcă.
Voi ne duceţi spre pieire,
Bismarqueuri de falsă marcă.
Escelenţa, bezedeaua
Cu mândrie poartă steaua
Ce cu stimă i-a fost dată
C-a putut a fi licheaua
Ce la rus ş-aplecat capul
Şi la turc a-aprins luleaua
Ci în loc de ştreangul care
Se cădea, i-au dat cordeaua
Căci nevasta-i pentru-o târlă
De cătane fu căţeaua;
În zădar cu-a lor mândrie
Tu îngreuni canapeaua,
Crezi că lumea te admiră
Când colinzi în lung şoseaua;
În zădar mai taie mutre
Serioase mascaraua,
Cu blazoane-nchipuite
Ş-a împodobit cupeaua.
Ştim ce-aramă este-ntr-însul
Şi-i cunoaştem noi turaua.
‘N-alte ţări e-onoare mare
Decoraţia şi steaua,
Dar ce merite-are dânsul
Escelenţa, bezedeaua?
E o carte măsluită
Toată viaţa lui, licheaua,
Şi noi ştim ce însemnează
De pe pieptu-i tinicheaua.

Rezumat extins la poezia Bismarqueuri de falsă marcă de Mihai Eminescu

Poezia „Bismarqueuri de falsă marcă” de Mihai Eminescu este o critică a unor elemente ale societății românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Poezia își propune să dezvăluie ipocrizia și superficialitatea unor membri ai societății și să ofere o perspectivă asupra a ceea ce Eminescu considera a fi valori autentice și autentice.

Poezia începe prin a face referire la un obiect de lux, un „bismarque de falsă marcă”, pe care îl dețin unii membri ai societății. Autorul sugerează că acest obiect simbolizează o mentalitate superficială și materialistă care a infectat societatea.

Eminescu continuă prin a face referire la o serie de personaje care trăiesc după această mentalitate. Acești oameni sunt descrise ca fiind lacomi, superficiali și egoiști. Ei își petrec timpul în jurul unei mese bogate, fără să-și pese de soarta celor din jur. Autorul sugerează că această atitudine față de viață este una periculoasă și că ar trebui să ne întoarcem la valori mai autentice.

Poezia continuă prin a face referire la alte elemente ale societății, precum instituțiile corupte și politicienii ipocriți. Autorul sugerează că acești oameni nu sunt de fapt interesați de bunăstarea societății, ci mai degrabă de propriul lor interes personal.

În final, poezia „Bismarqueuri de falsă marcă” oferă o perspectivă asupra a ceea ce Eminescu considera a fi valori autentice și autentice. Autorul sugerează că ar trebui să ne întoarcem la o viziune mai autentică și mai profundă asupra vieții și să ne preocupăm de adevăratele probleme ale societății, cum ar fi sărăcia și injustiția. Poezia reprezintă o critică profundă a unor elemente ale societății românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea și încurajează cititorii să reflecteze asupra propriilor lor valori și priorități.