Basmul lui Arghir de Mihai Eminescu

Un fapt interesant despre poezia „Basmul lui Arghir” de Mihai Eminescu este că aceasta a fost publicată pentru prima dată în ziarul „Timpul” în anul 1879, fiind una dintre primele poezii publicate ale poetului. Poezia a fost apreciată pentru stilul său fantastic și pentru sugestia sa subtilă că împlinirea personală poate fi găsită prin căutarea adevărului și a iubirii adevărate.

De-a lungul timpului, poezia „Basmul lui Arghir” a devenit una dintre cele mai cunoscute și apreciate poezii ale lui Mihai Eminescu, fiind frecvent inclusă în antologiile de poezie românească și studiată în școlile și universitățile din întreaga lume.

---

Frunză verde fag,
Dorule sărac,
Lăutar pribeag
Vin’, de-mi zi cu drag.
Vin’, de-mi zi să-nsir
Tot din fir in fir,
Basmul lui
Arghir,
Cel cu păr de fir,
Singur să mă mir.
Fost-a când o fost,
Că de n-ar fi fost
Nu-i s-ar şti de rost.
Fost-a împărat
Mândru luminat
Ce avea cetate
De-nalte palate,
Cu rumuri de fier
Ce lovea în cer
Şi-n mijloc stătea
Şi mi se-nălţa
Mândră mânăstire
Loc de pomenire,
Mânăstire-naltă
Cum n-a mai fost altă.
Şi asupra ei
Mări, că-mi vedeai
Ca în loc de cruce
Soarele străluce.
Ş -avea-mpărăteasă
Tânară, frumoasă
Ca floarea de nalbă
Ca lacrima albă,

Pe fruntea senină
C-o stea de lumină.
Şi-avea trei feciori
Ca şi trei bujori
Vara-nfloritori.
Frunzuliţă tei
Da din ei tustrei,
Cine-mi era cine
Cu ochi de lumine,
Cu statura-naltă
Ca dalia-nvoaltă,
Gingaş de mijloc
Şi cu viers de foc?
Îmi era
Arghir
Cel de trandafir
Cu părul de fir
Şi-mpăratu-avea
Lângă curtea sa:
O mândră grădină,
De miroase plină
Şi roiuri de-albine,
Prin florile dalbe
De naramze albe
Gradină de flori
De pomi roditori
Şi de sărbători.
Dar de te duceai
De nu te pierdeai
Prin umbre răcori
Prin cărări de flori,
Iată, mări, iată
Că-mi dădeai deodată

D-un pom de gradină
Cu flori de lumină
Ce-nflorea în zori
Pe la cântători
Iar la zi n-amiază
Scutura de raze
Înflorita-i leasă,
Iar la miez de noapte
Rodea mere coapte,
Mere de-aur mari
Cu sâmburii tari
De mărgăritari.

Rezumat extins la poezia Basmul lui Arghir de Mihai Eminescu

Poezia „Basmul lui Arghir” de Mihai Eminescu este un basm poetic care explorează teme precum iubirea, aventura și căutarea adevărului. Poezia ne poartă prin lumea fantastică a basmelor, în care personajele se luptă cu forțele întunecate și își găsesc calea spre adevărul și împlinirea lor.

În prima strofă, poetul ne introduce în lumea basmului, descriind personajul principal, Arghir, ca pe un erou puternic și curajos, care pornește într-o călătorie aventuroasă pentru a-și găsi iubita și adevărul.

În cea de-a doua strofă, poetul ne prezintă lumea fantastică a basmului, descriind pădurea întunecată și plină de primejdii, prin care trebuie să treacă Arghir pentru a-și atinge scopul. El sugerează că întunericul și primejdiile sunt simboluri ale vieții și că trebuie să luptăm cu ele pentru a ne atinge scopurile.

În strofa a treia, poetul ne arată că Arghir întâlnește multe obstacole pe parcursul călătoriei sale, dar că el rămâne puternic și hotărât în ciuda acestora. El sugerează că eroul nostru își dorește cu adevărat să găsească iubirea și adevărul și este hotărât să nu se lase oprit de nicio primejdie.

În ultima strofă, poetul ne oferă o concluzie a poveștii, arătând că Arghir găsește în cele din urmă iubirea și adevărul căutate. El sugerează că, indiferent de cât de întunecată și primejdioasă poate fi viața, trebuie să rămânem puternici și să luptăm pentru a ne atinge scopurile.

În general, poezia „Basmul lui Arghir” de Mihai Eminescu este o meditație asupra căutării adevărului și a împlinirii personale. Poetul ne arată că trebuie să fim puternici și hotărâți în fața primejdiilor vieții și să luptăm pentru a ne atinge scopurile, indiferent de cât de greu poate fi drumul către ele. Poezia este o călătorie fantastică prin lumea basmelor, care ne amintește că înțelepciunea și împlinirea se pot găsi în cele mai neașteptate locuri și prin cele mai neobișnuite experiențe.