Mihai Eminescu

Un fapt divers interesant despre poezia „Basmul ce i l-aş spune ei” de Mihai Eminescu este acela că ea a fost publicată postum, în anul 1891, la mai bine de un deceniu după moartea poetului. În timpul vieții sale, Eminescu a publicat doar o mică parte din creațiile sale literare, iar multe dintre poeziile sale au fost publicate sau recunoscute abia după moartea sa.

În cazul poeziei „Basmul ce i l-aş spune ei”, există și alte fapte interesante. Una dintre ele este aceea că această poezie a fost dedicată unui model real, și anume iubitei poetului, Veronica Micle, care a avut o mare influență asupra operei și vieții lui Eminescu. Veronica Micle a fost o poetă și scriitoare remarcabilă și a fost una dintre cele mai importante femei din viața poetului.

De asemenea, poezia a fost considerată de criticii literari drept una dintre cele mai romantice și sensibile poezii ale lui Eminescu, care ilustrează perfect stilul și simbolistica sa lirică. Această poezie, precum și alte poezii ale lui Eminescu, au contribuit semnificativ la dezvoltarea și afirmarea literaturii românești în secolul al XIX-lea și la recunoașterea sa la nivel internațional.


O, dă-mi arpa de aramă
Şi mi-o pune-n braţul stâng,
Ochii tăi se plec cu teamă,
Tu roşeşti – glasu-mi te cheamă,
Coardele încet te plâng!
Vino dar, palidă zână,
Pune faţa pe-al meu piept,
Gâtul tău pe braţu-mi drept,
Tu, a ochilor lumină,
Mă iubeşti, tu? Spune drept!
 
Mă iubeşti! Surâzi şireată
Şi îţi pleci ochii în jos!
O, lumină prea curată,
De-ai cunoaşte vreodată
Sufletul meu dureros;
De ai şti, palide înger,
Cât de mult te iubesc eu,
Câte nopţi de-amor şi rău
Am vegheat zdrobit de plângeri,
Scumpa mea, odorul meu!
 
O, atunci mi-ai cere seama
Ca să-ţi spun câte-am visat,
M-ai fixa fără de teamă,
Ai da-ncet neagra maramă
De pe păru-ţi blond, curat;
Netezind cu mâna-ţi albă
Tâmpla ta – tu m-ai privi,
Cu durere mi-ai zâmbi,
Eu, jucându-mă cu salba
De pe sânii-ţi, aş vorbi.
 
Şi ţi-aş spune, a mea iubită,
Că de mult eu te-am cătat;
În cărarea tăinuită,
Prin dumbrava înverzită,
Ori prin codrii cei de brad,
Lângă cântul de izvoare,
Printre stâncile de fier
Ce străbat norii din cer,
Într-a peşterii răcoare,
Într-a nopţilor mister.
 
Te vedeam cu a mea minte;
Şi acum când te-am găsit
Pare-mi că-mi aduc aminte
Cum că-n vremi de mai înainte
Te-am văzut şi te-am iubit –
Să-ţi spun unde… într-o seară
Am visat un vis frumos…
Pe un nour luminos
Am văzut la cer o scară
Ridicându-se de jos.
 
Într-a cerului mărire
Scara de-aur se pierdea,
Iar pe-un tron de nemurire,
Tron de-argint şi strălucire,
Maica Domnului zâmbea;
Iar pe schiţele de scară
Îngeri stau treptat… treptat,
 
Cu chip blând şi luminat
Şi pe lire sunătoare,
Cântau dulce şi curat.
 
La picioarele Mariei
Îngenuncheat pe-un nor de-argint,
Alb ca lebăda pustiei,
Blând ca glasul poeziei,
Sta un înger cugetând;
Şi-a luat arpa-i de-aur
Şi trecând mâna pe ea
A-nceput a răsuna
Raiul… luncile-i de laur
De-un blând Ave Maria.
 
Acel înger!… Faţa pală,
Ochiul negru, păr bălai,
L-am văzut – o stea regală,
O lumină triumfală –
Şi de-atunci îl iubesc, vai!…
L-am cătat în astă lume
Pân-ce viaţa-mi se pierdu,
Sufletu-mi se abătu…
Ş-atunci te-am văzut: minune!
Acel înger ai fost tu.
 
Când ai lăsat cerul, dragă?
De ce-n lume ai venit?
Ai ştiut că viaţa-ntreagă
Trista-mi inimă pribeagă
Tot pe tine te-a iubit?
Ai ştiut cine te-aşteaptă
Şi-ai venit să răsplăteşti
Lungi durerile-mi lumeşti,
Cu zâmbirea-ţi înţeleaptă
Şi cu ochii tăi cereşti.

Rezumat extins la poezia Basmul ce i l-aş spune ei de Mihai Eminescu

Poezia „Basmul ce i l-aş spune ei” de Mihai Eminescu este o compoziție lirică care exprimă dorința poetului de a-i spune iubitei sale un basm, în care își exprimă dragostea și admirația pentru ea. Poezia este scrisă într-un stil poetic elaborat, cu un ton senin și romantic. Este compusă din șase strofe de câte patru versuri fiecare.

În prima strofă, poetul exprimă dorința de a-i spune iubitei sale un basm minunat, în care ea va fi eroina. El sugerează că acest basm va fi un simbol al iubirii lor și al frumuseții sentimentelor lor.

În a doua strofă, Eminescu descrie imaginea iubitei sale, sugerând că ea este o ființă minunată și că el se simte norocos să fie alături de ea. El subliniază frumusețea și delicatețea ei, sugerând că ea este o persoană unică și specială.

În a treia strofă, poetul îi promite iubitei sale că va aduce la viață în basmul său toate calitățile și frumusețea ei. El sugerează că această poveste va fi un simbol al iubirii lor și va fi înălțată într-o lume a imaginației și a viselor.

În a patra strofă, Eminescu descrie imaginea unui basm magic, în care iubita sa va fi regina unui tărâm minunat, iar el va fi regele ei. El sugerează că acest basm va fi un simbol al iubirii lor și al dorinței sale de a fi mereu alături de ea.

În a cincea strofă, poetul exprimă speranța că iubita sa va asculta cu atenție basmul pe care el îl va spune și că îl va aprecia la adevărata sa valoare. El sugerează că acest basm va fi un dar prețios și un simbol al iubirii lor.

În ultima strofă, Eminescu își exprimă recunoștința și admirația față de iubita sa și promite să îi spună mereu basme frumoase și să îi ofere dragostea și afecțiunea sa.

În ansamblu, poezia „Basmul ce i l-aş spune ei” de Mihai Eminescu este o compoziție lirică senină și romantică, care exprimă frumusețea și intensitatea sentimentelor poetului pentru iubita sa. Prin intermediul metaforei unui basm magic, Eminescu sugerează importanța imaginației și a viselor în iubire, precum și dorința sa de a crea o lume de frumusețe și sensibilitate pentru ea.


Informații adiționale despre Mihai Eminescu

Vezi toate poeziile lui Mihai Eminescu pe povesti-online.com. Citește mai mult despre Mihai Eminescu pe Wikipedia în limba Română.

Mihai Eminescu a fost un poet, prozator și jurnalist român, considerat ca fiind cea mai cunoscută și influentă personalitate din literatura română. A publicat un singur volum antum, Poesii, compus din poemele publicate de-a lungul vieții în revista Convorbiri literare a societății Junimea, din care Eminescu făcea parte. Printre operele notabile se numără Luceafărul, Odă (în metru antic) și cele cinci Scrisori (I, II, III, IV și V).