Aveam o muză de Mihai Eminescu

Poezia „Aveam o muză” este una dintre poeziile celebre ale lui Mihai Eminescu, care explorează ideea că poezia este inspirată de o divinitate sau forță superioară. Poezia este o meditație poetică despre natura creației literare și despre sursele de inspirație.

În poezie, Eminescu afirmă că el are o muză care îi inspiră poeziile și îi luminează calea. Cu toate acestea, el recunoaște că această muză este volatilă și adesea greu de prins, ca un fulg de nea care se topește în palmă. El descrie și căutările sale pentru a găsi muză, dar concluzionează că adevărata inspirație vine din interior și nu poate fi forțată.

Poezia este scrisă într-un stil liric și introspectiv, iar imagistica este plină de metafore și simboluri. Eminescu sugerează că poezia este o formă de comunicare între oameni și o divinitate mai mare, iar rolul poetului este să devină un canal pentru această comunicare.

„Aveam o muză” este o poezie importantă în contextul operei lui Eminescu și explorează teme comune ale creației literare și ale relației dintre om și divinitate. Poezia este adesea citată și studiată în școli și universități din întreaga lume.

---

Aveam o muză, ea era frumoasă,
Cum numa-n vis o dată-n viaţa ta
Poţi ca să vezi icoana radioasă,
În strai de-argint a unui elf de nea!
Păr blond deschis, de aur şi mătase,
Grumazii albi şi umeri acoperea,
Un strai de-argint strâns de-un colan auros
Strângea mijlocul ei cel mlădios!
 
Şi talia-i ca-n marmură săpată
Strălucea albă-n transparentul strai,
Sâni dulci şi albi ca neaua cea curată,
Rotunzi ca mere dintr-un pom de rai;
Abia se ţine haina cea bogată
Prinsă uşor cu un colan de pai,
Astfel adesea mă găsea veghind
Nori străbătea o umbră de argint.
 
Crinul luminii strălucea în mână
Reflectând dulce mândrul ei obraz,
Razele dulci loveau faţa-i senină,
Rotunzii umeri şi-albul ei grumaz;
Părul lucea ca auru-n lumină,
Straiul cădea de pe-umeri de atlaz,
Ochi mari albaştri-n gene lungi de aur
Şi fruntea-i albă-ntunecată-n laur!
 
O dată-n viaţa-i muritorul vede
În visul său un chip aşa d-ales!
Eu… fericit c-amantul blondei Lede,
Nebun de-amor, eu o vedeam ades,
Venea-n singurătatea mea pe îndelete,
Rătăceam mâna-n păru-i blond şi des,
De pe-umeri haina-i luneca uşor –
Vedeai rotundul braţ pân-subsuori.
 
Părea c-aşteaptă de a fi cuprinsă,
De-a-şi simţi inima bătând cu dor,
Ca buza ei de-a mea să fie-atinsă,
Ca graiul ei să tremure uşor,
Să văd privirea veselă şi plânsă,
Să aud glasu-ntunecat de-amor
Şi la ureche dulce să-i repet
Cântul, ce-n gândul meu se mişcă-ncet.
 
O, îmi şopteşte numa-n dulci cuvinte
Neînţelese, pline de-nţeles,
O, îmi surâzi cu gura ta fierbinte,
Tu, înger blând cu ochii plini d-eres,
Căci al tău zâmbet îmi aduce-aminte
C-un înger eşti ce fu din cer trimes,
Ca să mângâi junia mea bogată
Cu-a ta zâmbire dulce şi curată.
 
S-apropia, în aer suspendată,
Şi braţul ei grumazu-mi cuprindea,
Priveam în sus la faţa-i luminată,
La gura-i mică care surâdea –
Din ochi albaştri raza-ntunecată,
Plină de-amor în ochiul meu cădea,
Talia ei subţire-n colan strânsă
Tremura scump de braţul meu cuprinsă.
 
Ea a murit. – Am îngropat-o-n zare.
Sufletul ei de lume este plâns. –
Am sfărmat arfa – şi a mea cântare
S-a înăsprit, s-a adâncit – s-a stins.
Îmi plac a nopţii turburate oare,
Îmi place de dureri să fiu învins;
O, de-aş orbi, de-aş amuţi odată,
Că-n lume nu văd lumea căutată!
 
Eu nu văd munţii înecaţi de nouri,
De care gându-mi vultur s-acăţa;
N-aud a mării înmiite-ecouri,
Ce-n glasul meu măreţ s-amesteca;
În codri-antici n-aud muget de bouri,
Trezind zilele vechi în mintea mea,
Codrul din munţi, râul din vale-mi tace –
De ce nu pot în praf a mă preface!

Rezumat extins la poezia Aveam o muză de Mihai Eminescu

„Aveam o muză” este o poezie scrisă de Mihai Eminescu, una dintre cele mai cunoscute poezii de dragoste ale autorului. În poem, Eminescu își exprimă iubirea pentru o femeie, pe care o descrie ca fiind o sursă de inspirație și lumină în viața sa.

Poezia începe cu o descriere a iubirii ca fiind o forță divină, care poate schimba lumea și aduce bucurie și speranță în viața oamenilor. Apoi, poetul descrie femeia iubită ca fiind o sursă de inspirație și creativitate, care îl face să se simtă viu și îl ajută să găsească sensul vieții sale.

În continuare, poetul explorează teme precum frumusețea și efemeritatea iubirii, subliniind faptul că iubirea adevărată poate fi de scurtă durată, dar poate lăsa amintiri și emoții puternice care durează o viață întreagă.

Poezia este scrisă într-un stil liric și romantic, iar versurile sale frumoase și expresive continuă să inspire și să emoționeze cititorii de-a lungul timpului.

În concluzie, „Aveam o muză” este o poezie de dragoste impresionantă, care exprimă cu sensibilitate și eleganță iubirea și admirația poetului pentru femeia iubită, oferind cititorilor o privire în intimitatea emoțională a lui Mihai Eminescu.