Mihai Eminescu

Poezia „Amorul unei marmure” de Mihai Eminescu este o creație lirică în care autorul personifică o marmură, conferindu-i viață și sentimente. Poetul exprimă dorința de a se uni cu această marmură, simbol al frumuseții și perfecțiunii, și de a forma împreună o operă de artă eternală. Poezia este un exemplu de romantism și este considerată una dintre cele mai reprezentative creații ale lui Eminescu din această perioadă.


Oştirile-i alungă în spaimă îngheţată,
Cu sufletu-n ruină, un rege-asirian,
Cum stâncilor aruncă durerea-i înspumată
Gemândul uragan.
 
De ce nu sunt un rege să sfarm cu-a mea durere,
De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu,
Să fac să rump-o lume ce sfâşie-n tăcere
Zdrobit sufletul meu.
 
Un leu pustiei rage turbarea lui fugindă,
Un ocean se-mbată pe-al vânturilor joc,
Şi norii-şi spun în tunet durerea lor mugindă,
Gândirile de foc.
 
Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere,
Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor,
Căci mie mi-a dat soarta amara mângâiere
O piatră să ador.
 
Murindului speranţa, turbării răzbunarea,
Profetului blestemul, credinţei Dumnezeu,
La sinucid o umbră ce-i sperie desperarea,
Nimic, nimica eu.
 
Nimica, doar icoana-ţi, care mă învenină,
Nimic, doar suvenirea surâsului tău lin,
Nimic decât o rază din faţa ta senină,
Din ochiul tău senin.
 
Şi te iubesc, copilă, cum repedea junie
Iubeşte-n ochi de flăcări al zilelor noroc,
Iubesc precum iubeşte pe-o albă vijelie
Un ocean de foc.
 
Din ochi de-ar soarbe geniu slăbita mea privire,
De-ar tremura la sânu-mi gingaşul tău mijloc,
Ai pune pe-a mea frunte în vise de mărire
Un diadem de foc.
 
Şi-aş pune soarta lumii pe buza-ţi purpurie,
Aş pune lege lumii râzândul tău delir,
Aş face al tău zâmbet un secol de orgie,
Şi lacrimile-ţi mir.
 
Căci te iubesc, copilă, ca zeul nemurirea,
Ca preotul altarul, ca spaima un azil;
Ca sceptrul mâna blândă, ca vulturul mărirea,
Ca visul pe-un copil.
 
Şi pasu-n urma-ţi zboară c-o tainică mânie,
Ca un smintit ce cată cu ochiu-ngălbenit,
Cu fruntea-nvineţită, cu faţa cenuşie
Icoana ce-a iubit.

Rezumat extins la poezia Amorul unei marmure de Mihai Eminescu

Poezia „Amorul unei marmure” de Mihai Eminescu este o creație lirică în care poetul își exprimă iubirea și admirația pentru o statuie, reprezentând o femeie frumoasă, de marmură. Prin intermediul versurilor sale, Eminescu evidențiază simbolistica acestei statui, subliniind importanța și valoarea artei.

În prima strofă a poeziei, poetul descrie detaliat statuia, evidențiind frumusețea și perfecțiunea acesteia. El face referire la faptul că aceasta este imobilă și nemișcată, dar totuși emană o forță și o energie puternică.

În partea a doua a poeziei, Eminescu își exprimă adorația pentru această statuie și pentru frumusețea ei eternală. El compară frumusețea statuii cu cea a naturii, subliniind faptul că aceasta nu poate fi afectată de trecerea timpului și de îmbătrânire.

În ultima strofă a poeziei, poetul își exprimă dorința de a rămâne mereu alături de această statuie și de a-i fi alături în eternitate. El evidențiază faptul că această statuie îi oferă o sursă de inspirație și că prin intermediul artei se poate ajunge la transcendență.

Prin intermediul acestei poezii, Mihai Eminescu evidențiază importanța și valoarea artei, subliniind faptul că aceasta poate fi o sursă de inspirație și o modalitate de a ajunge la transcendență. El exprimă admirația și adorația sa pentru frumusețea eternă a acestei statui de marmură, subliniind faptul că aceasta reprezintă un simbol al perfecțiunii și al valorii artei.


Informații adiționale despre Mihai Eminescu

Vezi toate poeziile lui Mihai Eminescu pe povesti-online.com. Citește mai mult despre Mihai Eminescu pe Wikipedia în limba Română.

Mihai Eminescu a fost un poet, prozator și jurnalist român, considerat ca fiind cea mai cunoscută și influentă personalitate din literatura română. A publicat un singur volum antum, Poesii, compus din poemele publicate de-a lungul vieții în revista Convorbiri literare a societății Junimea, din care Eminescu făcea parte. Printre operele notabile se numără Luceafărul, Odă (în metru antic) și cele cinci Scrisori (I, II, III, IV și V).