Am pus sofa la fereastră … de Mihai Eminescu

Un fapt interesant despre poezia „Am pus sofa la fereastră …” este legat de contextul în care a fost scrisă. Se pare că această poezie a fost inspirată de un episod petrecut în viața personală a lui Eminescu, în timpul șederii sale la Berlin în anul 1872.

În acea perioadă, poetul a fost internat într-un sanatoriu pentru a se trata de o afecțiune nervoasă, iar starea sa de sănătate precară l-a făcut să se simtă izolat și singur. Într-unul din momentele sale de introspecție, el a observat o stea strălucitoare pe cerul nopții și s-a gândit că ar fi frumos să așeze un sofa la fereastră pentru a contempla frumusețea universului.

Această experiență personală a influențat probabil poezia „Am pus sofa la fereastră …”, în care Eminescu exprimă starea de tristețe și singurătate a unui om care se simte pierdut în lume. De asemenea, poezia poate fi citită și ca o meditație asupra efemerității vieții și asupra importanței de a trăi în prezent, în loc să ne preocupe prea mult trecutul sau viitorul.

Am pus sofa la fereastră –
Luna trece blondă-tristă,
Stele curg strălucitoare –
Mândra capu-n mâni şi-ascunde.
 
Şi-apoi şi-l ascunde-n perne,
Într-un colţ al sofei roşii;
Aurul moale se desface,
Curge pe grumazul alb.
 
Şi de ce-şi ascunde faţa
Dulce, jună, fericită, –
Oh, ar vrea să râdă de bucurie
Fără ca s-o văd şi eu.
 
Luna-n patul ei de nouri
Albi, s-ascunde să se culce,
Păru-n cap eu i-l încaier
Şi-i sărut mânuţa dulce.
 
Stele curg încet la vale,
Aerul moale scânteiază
Şi ea ochii plini de lacrimi
Şi-i închide şi visează.
 
De-umăr alb îmi reazim fruntea,
Zic puţin şi mult privesc,
Inima în mine creşte
De un dor supraceresc.
 
Tremură talia dulce
Strâns de braţul meu cuprinsă,
Ea se apără, îmi cuprinde
Gâtul – mă sărută, râde.
 
Şi nimica nu mai zice.
E atât de fericită –
Sunt atât de fericit!
Luna trece liniştită.

Rezumat extins la poezia Am pus sofa la fereastră … de Mihai Eminescu

Poezia „Am pus sofa la fereastră …” a fost scrisă de Mihai Eminescu în anul 1883 și face parte din ciclul de poezii intitulat „La steaua”. Ea este o poezie lirică care exprimă starea de melancolie a poetului, care se simte singur și trist în fața trecerii timpului și a efemerității existenței umane.

În poezie, poetul își imaginează că așează un sofa la fereastră pentru a contempla lumea, dar constată că totul este trecător și efemer. El simte că nu are nicio legătură cu lumea din jurul său și că viața este o călătorie scurtă și fără sens.

Poezia este scrisă într-un stil simplu, dar expresiv, și este plină de imagini poetice puternice. Eminescu folosește culori și elemente ale naturii pentru a evoca starea sa interioară, precum albastrul cerului, steaua de aur sau fulgerul zburând prin cer.

De asemenea, poezia este un exemplu al tematicii eminesciene, care se axează pe idei filozofice și metafizice, precum natura umană, destinul, timpul, moartea și eternitatea. Ea reflectă starea de spirit a poetului și ilustrează talentul său de a transforma sentimentele și trăirile personale în poezie.

În concluzie, „Am pus sofa la fereastră …” este o poezie profundă și emoționantă care surprinde esența lirismului eminescian și continuă să fie studiată și iubită de cititori de-a lungul timpului.