Mihai Eminescu

Un fapt interesant despre poezia „Ah, mierea buzei tale” de Mihai Eminescu este că aceasta a fost inspirată de o întâlnire reală cu o femeie frumoasă din Iași. Potrivit unei legende, într-o zi, Eminescu a întâlnit o femeie pe stradă și a fost atât de cucerit de frumusețea ei încât a început să scrie imediat poezia „Ah, mierea buzei tale”. Deși această poveste nu este confirmată, ea ilustrează puterea de seducție a femeii și impactul pe care l-a avut asupra poetului.

De asemenea, poezia „Ah, mierea buzei tale” a fost publicată pentru prima dată în volumul „Poesii” de Mihai Eminescu, care a fost lansat în anul 1883. Volumul a reprezentat una dintre cele mai importante colecții de poezie ale lui Eminescu și a fost bine primit de public și de critica literară. Poezia a devenit una dintre cele mai cunoscute și apreciate poezii de dragoste scrise de Eminescu și a fost interpretată de mulți cântăreți și actori de-a lungul timpului.


Ah, mierea buzei tale am gustat-o,
A buzei tale coapte, amorul meu;
Zăpada sânului eu am furat-o,
De ea mi-am răcorit suflarea eu;
Ah, unde eşti, demonico, curato,
Ah, unde eşti să mor la sânul tău!
 
Ce sunt eu azi? – o frunză, o nimică.
Şi-mi pare că am fost un împărat;
Simţirea care sufletu-mi despică
E ca şi când o lume mi-a furat;
Ah, mierea buzei tale, păsărică,
Am nebunit de când o am gustat!
 
Ah, cum nu eşti, să-ţi mistuiesc viaţa,
Să-ţi beau tot sufletul din gura ta,
Să-ţi sorb lumina până ce-or fi de gheaţă
Frumoşii-ţi ochi – să-ţi devastez aşa
Tot ce tu ai frumos… o, mă învaţă
Să te ucid cu respirarea mea!
 
Să murim amândoi… La ce trăiesc eu,
La ce trăieşti tu pe a lumii spume?
Sărmane inimi închegate-n vreme,
Sărmane patimi aruncate-n lume;
Ah, să murim, nu plânge, nu te teme.
Că undeva s-afla al nostru nume!
 
Încet, încet… să ne culcăm în raclă,
Încet de pe pământ ne-om furişa.
O, stinge a privirii tale faclă,
Închide ochii tăi… aşa, aşa;
Ce bine e să dormi adânc în raclă,
Să dormi adânc, să nu mai ştii ceva.
 
Iubito, vremea-n loc să steie,
Să stingă universu-ntreg în noi:
O rază încă, încă o scânteie,
Ş-apoi dispare tot… ş-apoi, ş-apoi
Simt încă gândul tău iubit, femeie,
Ş-apoi nu vom mai fi nimic… noi doi.

Rezumat extins la poezia Ah, mierea buzei tale de Mihai Eminescu

Poezia „Ah, mierea buzei tale” de Mihai Eminescu este una dintre cele mai cunoscute poezii de dragoste scrise de poetul român. Poezia se concentrează asupra frumuseții și seducției unei femei, ale cărei buze sunt descrise ca fiind „miezul dulce al verii”.

Poezia începe prin descrierea buzelor femeii, care sunt descrise ca fiind atât de dulci și de seducătoare încât poetul este copleșit de dorință și de pasiune. El își exprimă admirația pentru frumusețea femeii și își compară dorința pentru ea cu setea pentru apă într-un deșert arid.

În continuare, poetul descrie imagini idilice din natură, cum ar fi „râurile de miere” și „albina de aur”, pentru a sublinia natura dulce și seducătoare a buzelor femeii. El își exprimă dorința de a se cufunda în această dulceață și de a fi absorbit de ea.

În finalul poeziei, poetul își exprimă convingerea că buzele femeii sunt un simbol al frumuseții și al vieții, și își exprimă dorința de a trăi în veșnicia buzelor ei. El înțelege că această dorință este imposibilă, dar totuși continuă să se îndrăgostească de frumusețea și de seducția femeii.

Poezia „Ah, mierea buzei tale” este o meditație profundă asupra frumuseții și a seducției feminine, dar și asupra naturii efemere și trecătoare a vieții. Aceasta este o poezie intens lirică, care dezvăluie trăirile și emoțiile intense ale lui Mihai Eminescu în fața frumuseții feminine.


Informații adiționale despre Mihai Eminescu

Vezi toate poeziile lui Mihai Eminescu pe povesti-online.com. Citește mai mult despre Mihai Eminescu pe Wikipedia în limba Română.

Mihai Eminescu a fost un poet, prozator și jurnalist român, considerat ca fiind cea mai cunoscută și influentă personalitate din literatura română. A publicat un singur volum antum, Poesii, compus din poemele publicate de-a lungul vieții în revista Convorbiri literare a societății Junimea, din care Eminescu făcea parte. Printre operele notabile se numără Luceafărul, Odă (în metru antic) și cele cinci Scrisori (I, II, III, IV și V).