Serdariu de Mihai Eminescu

Se spune că Eminescu a fost inspirat sa scrie „Serdariu” de un bătrân pe care l-a întâlnit în timpul unei călătorii în nordul Moldovei, în jurul anului 1870. Acest bătrân era serdar, adică un conducător de oști, care se îngrijea de păstrarea tradițiilor și a obiceiurilor locale.

Într-un interviu acordat de Ioana Em. Petrescu, nepoata lui Eminescu, ea a povestit că bătrânul care l-a inspirat pe Eminescu a fost un vânător talentat, care se ocupase și de creșterea animalelor. Bătrânul a impresionat poetul prin cunoștințele sale despre păsările din regiune și prin capacitatea sa de a transmite tradițiile și valorile culturale ale locului.

Este posibil ca întâlnirea cu acest bătrân să fi influențat poetul în crearea poemului „Serdariu”, în care este descris un bătrân serdar care își păstrează tradițiile și valorile culturale. Această întâlnire poate fi considerată una dintre sursele de inspirație ale lui Eminescu și demonstrează faptul că poeziile sale sunt adesea inspirate de evenimente și oameni reali din viața sa.

---

Haideți, haideți după mine
Să vă-nvăț a trăi bine
Că din fiară am scăpat
Și pe voi v-am adunat
Și-n alt stat că am trecut
Ca să-mi plătească tribut.
România mi-au plătit
Pe cât mie-au trebuit
Și cu ea m-am răfuit.
l-au rămas dosarele,
Temnița și fiarale,
Să le aibă de la mine
Că eu le-am purtat prea bine,
De rugină că le-am șters
Și n-am fost pretențios.
Ia mâncați, mâncați și beți
Voi, copii, băieți,
Ș-apoi să încălicați
Și pe mine mă urmați,
Iată merg și eu cu voi
Pe la cânii de ciocoi,
Că au obicei din ei
De-ntreabă pe musafiri
De-unde sunt și cum îi cheamă.
Și pe voi de v-o-ntreba,
S-o lăsați pe seama mea,
Că voi nu știți a vă da,
A vă da seama de ea,
Iar eu le-oi răspunde-așa,
Iată profesiunea mea:
Iarna strâng bani împrumut
Cu dobândă
Din mahalale-nsemnate,
De la cucoane bogate,
Vara strâng turme de oi
Și-mi aleg dintr-înșii mii
Și trec spre
Milcov cu ei
Și-i bag în codru pe miei
Cu ciobănași după ei.
Sunt toți din băieții mei
Și Serdariu stă-ntre ei.
M-ai întrebat cum mă cheamă?
Îți voi spune negândit,
Sunt Serdariu cel vestit,
Pân-acum nu m-ai știut.
Pentru că nu m-ai știut
De-aia la tine-am venit,
Să mă știi, să mă cunoști
Și bine să mă plătești
Cu aur nesocotit,
Necântărit.
Serdariu pe unde-au venit,
Tot așa i s-au plătit.
Când astfel oi fi grăit,
Voi, băieți, stați neclintit,
Rază armei dezvăliți,
Fără însă să-i răniți,
De-or fi oameni de cuvânt.
De n-or fi oameni de-nțeles
Și din gură n-or tăcea,
Mi-i tocați ca cânepă,
Ca și alții auzind,
Când noi la dânșii mergând
Să scoată bani mai curând.
Voi, copii băieți,
Ia beți, ia beți și mâncați
Și apoi să-ncălecați
Pe mine să mă urmați.
Veniți cu toți după mine
Să trecem în țări străine
C-acolo vom trăi bine.
Trageți hora, mai flăcăi,
Trageți hora s-o lăsăți,
Mergem în munții Carpați
Acolo să v-așezați,
Mâncari bune să mâncați,
Căprioare să vânați.
C-o dulceață-așa de bună
Care ține-o săptămână,
Și prin munții Carpați
Avem și ciocoi bogați,
Voi cu mine să-i călcați
Raza armelor să le-arătați.
La chimir bani să băgați.
Când din casă vom ieși
Și pe drum vom întâlni
Săraci, femei și bărbați
Câte-o liră să le dați,
De poteră să-ntrebați,
Potera să mi-o aflați,
După dânsa să plecați,
Cot la cot să mi-o legați,
Să-i lăsăm așa-ncurcați
Până vom intră-n Carpați.
Și tot astfel să urmați,
Să putem să fim scăpați
Și să fim neurmăriți
De femei și de bărbați.
Vom intra-n munții Carpați,
Munți de stâncă și de peatră,
Izvoarele nu mai seacă
Și căprioarele joacă.
Iată, vedeți voi, băieți,
Ce loc frumos v-am ales,
Căprioare să-mi vânați,
Cu ele-n târg să-mi plecați,
Degeaba să nu le dați
Pe la boierii bogați,
Ci pe unde mi le dați,
Samă bine să luați,
Casele să le-nsemnați
Pe unde sunt boieri bogați.
Eu la dânșii mă voi duce
Să-i întreb cu cuvânt dulce
De-au fost căprioară dulce.
De-au fost căprioare dulci
Să-mi dai bani câteva pungi
Și din casă c-om ieși.
Tacticos că vom păși
Și-n munte iar vom sosi,
În munte or la un izvor,
Unde păsărele sbor
Și îmi cântă de te-adorm.
Isvoraș cu apă limpede,
Pe unde vrei,
Serdare, plimbă-te,
Pe viorele culcă-te,
Dorurile uită-le.
Nu le pot uită vrodată,
Că-n toată lumea mă cată,
M-ar găsi până și-n peatră.
Că de-ar fi doruri mai multe
Le-aș putea uita pe toate,
Dară-i numai unu-n lumea toată
Și de-aia nu-l pot uita.
Ia mâncați, mâncați și beți
Voi, copii băieți,
Ce dor am nu mă-ntrebați,
Ci caii vi-i adăpați
Și la iarbă să mi-i dați,
Caraule din voi să-mi stați,
Pe Dumnezeu nu-l uitați,
El vă păzește-n Carpați.

Rezumat extins la poezia Serdariu de Mihai Eminescu

Poezia „Serdariu” de Mihai Eminescu este o meditație poetică asupra trecutului și asupra tradițiilor care definesc identitatea culturală a unui popor.

Poezia începe prin a descrie imaginea unui bătrân serdar, care este reprezentantul vechilor tradiții și obiceiuri ale unui popor. În ciuda vârstei sale înaintate, bătrânul rămâne puternic și mândru, purtând cu el amintirile trecutului și învățăturile pe care le-a dobândit de-a lungul vieții.

De-a lungul poemului, autorul explorează importanța de a păstra și de a respecta tradițiile și valorile culturale ale unui popor, indiferent de schimbările sociale sau politice prin care trece acesta. Eminescu subliniază faptul că tradițiile sunt o parte esențială a identității culturale și că ele trebuie să fie transmise din generație în generație, ca o moștenire valoroasă.

În final, autorul exprimă dorința de a trăi într-un astfel de mediu cultural, care să fie îmbibat de tradiție și istorie, și de a fi înconjurat de oameni care își respectă și își păstrează valorile culturale.

Prin această poezie, Mihai Eminescu subliniază importanța tradițiilor și valorilor culturale pentru identitatea unui popor și evidențiază faptul că acestea trebuie să fie păstrate și respectate, indiferent de schimbările sociale sau politice prin care trece societatea. El își exprimă aprecierea față de vechile tradiții și obiceiuri și își dorește ca acestea să rămână o parte vitală a culturii și a identității naționale.

Poezia „Serdariu” este una dintre cele mai cunoscute creații ale lui Mihai Eminescu și a fost apreciată pentru mesajul său profund și pentru frumusețea limbajului poetic. Ea rămâne una dintre cele mai reprezentative opere ale literaturii românești și a inspirat numeroși scriitori și poeți de-a lungul timpului.