Am auzit infernul
Ca o rupere a unui stejar,
Probabil că mergea undeva, la o nuntă,
Și a trecut pe lângă noi,
Poezii
mii de poezii in Romana. Poezia românească este una dintre cele mai bogate și variate expresii culturale ale poporului român. De-a lungul secolelor, poezia românească a evoluat și s-a dezvoltat prin intermediul unor figuri literare emblematice, precum Mihai Eminescu, George Coșbuc, Tudor Arghezi sau Nichita Stănescu.
Una dintre caracteristicile poeziei românești este legătura strânsă pe care o are cu istoria și cultura românească. Poezii precum „Luceafărul” și „Mai am un singur dor” ale lui Eminescu, „Miorița” a lui Vasile Alecsandri sau „Moartea căprioarei” de George Coșbuc, reprezintă nu doar opere literare, ci și un fel de imnuri naționale care își au rădăcinile în cultura și istoria românească.
Poezia românească este, de asemenea, puternic influențată de evenimentele și ideile politice ale timpului în care a fost scrisă. În perioada interbelică, mulți poeți români s-au alăturat mișcărilor artistice și politice ale vremii, cum ar fi „Generația de la 1910” și mișcarea naționalistă. În anii ’60 și ’70, poeții români au început să exploreze teme mai contemporane, precum alienarea și disidența față de regimul comunist.
În prezent, poezia românească continuă să fie un mod important prin care se exprimă sentimentele și ideile poporului român. Poetul și eseistul Mircea Cărtărescu este unul dintre cei mai renumiți poeți ai României de astăzi, cu opere precum „Levanticai” și „Orbitor”. Alți poeți contemporani, precum Ioana Ieronim, Ana Blandiana sau Radu Vancu, au câștigat de-a lungul anilor numeroase premii și recunoașteri internaționale pentru contribuția lor la literatura română.
În concluzie, poezia românească reprezintă o parte importantă din cultura și istoria românească, cu o tradiție bogată și variată. De-a lungul secolelor, poezia românească a evoluat și s-a dezvoltat în concordanță cu evenimentele politice și culturale ale vremii, reprezentând o formă valoroasă de exprimare artistică și de identitate culturală.
Închinare lui Nichita Stănescu de Adrian Păunescu
Cu fața hieratic suferindă
Și inima de vifore bătută,
Poet suprem, privește-te-n oglindă
Ca să te-nveți să împlinești o sută.
Închinare femininelor de Adrian Păunescu
Din casă în casă, din floare în floare,
Viața răsare, viața mai moare,
Dar ce e durabil, în inimă, oare?
Și calea începe și calea se-ncheie,
Incendiul din bibliotecă de Adrian Păunescu
Nu mai e nevoie de cuvinte astăzi
Când biblioteca a căzut pe foc,
Ia-ți calabalâcul, că va fi incendiu,
Caută-ți o casă, caută-ți un loc.
Încă om de Adrian Păunescu
Să mai găsești puterea blestemată
De conformismul tău a te desface
Și să mai poți iubi sub cer o fată,
E semn că pe pământ e încă pace.
Impozite, biruri și taxe de Adrian Păunescu
De ce nu puneţi şi pe râs impozit
Şi birul progresiv pe sărăcie?
De ce nu puneţi taxe pe-ntuneric?
Impozitaţi şi vântul ce adie!
În veci, ortodocși de Adrian Păunescu
De mic sunt ortodox, ca toți ai mei,
aceasta e credința mea creștină,
am învățat cu tălpile să calc,
cum am aflat că mâna se închină.
În neant, într-o gară de Adrian Păunescu
Sunt bolnav și te-aștept
În neant, într-o gară,
Am o floare la piept
Și mi-e gura amară.
Nu mai are vreun rost
Să te mint că mi-e bine,
În munte de Adrian Păunescu
Să stăm în munte şi să fie seară,
să ne străbată aer ca de templu,
pe-un peisaj de verde să contemplu
întunecimea ta elementară,
În fine, original de Adrian Păunescu
Am auzit că ăla care mă copiază de ani și ani
a intrat în biroul meu pe care-l pierdusem
și a-nceput să râdă, original.

