S-oglindă în lacul cu-albastru talaz,
Palatul de vară din lunca de brazi;
În susur de râuri vin valuri șuvoaie
Aprinse în fugă de-a lunii văpaie.
Poezii
mii de poezii in Romana. Poezia românească este una dintre cele mai bogate și variate expresii culturale ale poporului român. De-a lungul secolelor, poezia românească a evoluat și s-a dezvoltat prin intermediul unor figuri literare emblematice, precum Mihai Eminescu, George Coșbuc, Tudor Arghezi sau Nichita Stănescu.
Una dintre caracteristicile poeziei românești este legătura strânsă pe care o are cu istoria și cultura românească. Poezii precum „Luceafărul” și „Mai am un singur dor” ale lui Eminescu, „Miorița” a lui Vasile Alecsandri sau „Moartea căprioarei” de George Coșbuc, reprezintă nu doar opere literare, ci și un fel de imnuri naționale care își au rădăcinile în cultura și istoria românească.
Poezia românească este, de asemenea, puternic influențată de evenimentele și ideile politice ale timpului în care a fost scrisă. În perioada interbelică, mulți poeți români s-au alăturat mișcărilor artistice și politice ale vremii, cum ar fi „Generația de la 1910” și mișcarea naționalistă. În anii ’60 și ’70, poeții români au început să exploreze teme mai contemporane, precum alienarea și disidența față de regimul comunist.
În prezent, poezia românească continuă să fie un mod important prin care se exprimă sentimentele și ideile poporului român. Poetul și eseistul Mircea Cărtărescu este unul dintre cei mai renumiți poeți ai României de astăzi, cu opere precum „Levanticai” și „Orbitor”. Alți poeți contemporani, precum Ioana Ieronim, Ana Blandiana sau Radu Vancu, au câștigat de-a lungul anilor numeroase premii și recunoașteri internaționale pentru contribuția lor la literatura română.
În concluzie, poezia românească reprezintă o parte importantă din cultura și istoria românească, cu o tradiție bogată și variată. De-a lungul secolelor, poezia românească a evoluat și s-a dezvoltat în concordanță cu evenimentele politice și culturale ale vremii, reprezentând o formă valoroasă de exprimare artistică și de identitate culturală.
Intraductibila nefericire de Adrian Păunescu
Dac-aș avea tăria
să scriu
un cântec de luptă
atunci când
sunt nefericit din dragoste,
poporul meu
Întoarcerea în stâncă de Adrian Păunescu
Voiam să-mi fii statuia răzvrătită,
Ce-și caută structura ei adâncă
Și-apoi întâia formă și-o imită
Și intră-n munte și devine stâncă.
Internate și azile de Adrian Păunescu
Iertați-ne, băieți ai noștri, că vă zvîrlim în internate.
Că vă uităm cu pedagogii mai mult sau mai puțin cretini.
Că vă privăm de duioșie și vă privăm de libertate,
Intelectul ca preș de Adrian Păunescu
Distrus, dezamăgit, calomniat;
Ciumatul preferat al ţârii mele,
Mă-ntorc plângând cu faţa către stele
Şi totuşi nu-nţeleg ce s-a-ntâmplat
Insuportabil, gândul de Adrian Păunescu
Îmi trăiesc nevrozele de-a rândul,
Mă complac în fiece prăpăd,
Mă gândesc mereu la ce nu văd,
Cel mai greu de stăpânit e gândul.
Instinct surdomut de Adrian Păunescu
Am început să nici nu te mai văd,
ești umbra mâinii ce s-a-ntins spre tine,
urmează doar un hohot de prăpăd
și vești obișnuite, rău și bine.
Inimă cu impresii de toamnă de Adrian Păunescu
Impresii de toamnă în inima mea
și nu știu nici numele munților care
mi-arată vecia în calcar distant
şi-mi lasă în pleoape un pic de-nnorare.
Înhamă caii, tată de Adrian Păunescu
Pământul te resoarbe și viermii nu te cruță,
Distanța se mărește între mata și noi
Și, totuși, pentru șansa întoarcerii-napoi,
Înhamă caii, tată, și pune-i la căruță.
Infracțiunea de a fi de Adrian Păunescu
Pătrunde în ființa mea
Seducția de-a exista,
Resimt adânc, până-n copii,
Infracțiunea de a fi.


