Tu, care vii purtând pe umeri
Ulciorul plin,
Tu, care vii
Să-nviorezi atâtea păsări
Ce mor de sete prin pustii,
Poezii
mii de poezii in Romana. Poezia românească este una dintre cele mai bogate și variate expresii culturale ale poporului român. De-a lungul secolelor, poezia românească a evoluat și s-a dezvoltat prin intermediul unor figuri literare emblematice, precum Mihai Eminescu, George Coșbuc, Tudor Arghezi sau Nichita Stănescu.
Una dintre caracteristicile poeziei românești este legătura strânsă pe care o are cu istoria și cultura românească. Poezii precum „Luceafărul” și „Mai am un singur dor” ale lui Eminescu, „Miorița” a lui Vasile Alecsandri sau „Moartea căprioarei” de George Coșbuc, reprezintă nu doar opere literare, ci și un fel de imnuri naționale care își au rădăcinile în cultura și istoria românească.
Poezia românească este, de asemenea, puternic influențată de evenimentele și ideile politice ale timpului în care a fost scrisă. În perioada interbelică, mulți poeți români s-au alăturat mișcărilor artistice și politice ale vremii, cum ar fi „Generația de la 1910” și mișcarea naționalistă. În anii ’60 și ’70, poeții români au început să exploreze teme mai contemporane, precum alienarea și disidența față de regimul comunist.
În prezent, poezia românească continuă să fie un mod important prin care se exprimă sentimentele și ideile poporului român. Poetul și eseistul Mircea Cărtărescu este unul dintre cei mai renumiți poeți ai României de astăzi, cu opere precum „Levanticai” și „Orbitor”. Alți poeți contemporani, precum Ioana Ieronim, Ana Blandiana sau Radu Vancu, au câștigat de-a lungul anilor numeroase premii și recunoașteri internaționale pentru contribuția lor la literatura română.
În concluzie, poezia românească reprezintă o parte importantă din cultura și istoria românească, cu o tradiție bogată și variată. De-a lungul secolelor, poezia românească a evoluat și s-a dezvoltat în concordanță cu evenimentele politice și culturale ale vremii, reprezentând o formă valoroasă de exprimare artistică și de identitate culturală.
Lumini de amurg de Elena Farago
Lumini de-amurg, maiestre beteli
Ce se ivesc, furis, prin stor,
Si cresc si curg, unite-n pilc luminator,
Sau se-ntretaie,
Iubeşte-mi mâinile de Elena Farago
Iubeşte-mi mâinile
Şi ochii
Şi iartă-le dac-au fost clipe
În care n-au ştiut să-ţi spună,
În care n-au putut să-ţi dea
Furnica de Elena Farago
O furnică duce-n spate
Un grăunte jumătate.
– Încotro fugi surioară?
– Ia, mă duc şi eu la moară
Fără cuvinte de Elena Farago
Si nu-i stiuta soapta a gandului – ci cand
Stapan se-nalta dorul tacerilor din minte,
E-un cantec ce nu-si are nici nume, nici cuvinte
Era o fântână de Elena Farago
Pe-o lungă şi aspră şi stearpă şosea,
Ca toate şoselele lumii.
Pe-o lungă şi aspră şi stearpă şosea,
Era o fântână cu ciutura grea.
Din scrisoarea unei bătrâne de Elena Farago
O, lasă-ţi obiceiul de-a răscoli în scrum
Prilejuri de durere în biata cale-a vieţii,
Ci scaldă-ţi ochii limpezi în roua dimineţii,
Şi nu-ntreba ţărâna de urmele din drum.
Despărțire de Elena Farago
În mohorâta dimineaţă
Mijesc luminile ca-n fum,
Şi parcă dincolo de drum
S-a isprăvit cu orice viaţă,
Cântec de Elena Farago
Cine-ar fi văzut frumosul
Cerului senin de vară,
Dacă n-ar fi fost seninul
Din privirea de fecioară?
Busuioc floare cu dar de Elena Farago
Busuioc, floare cu dar, Floare de descântec Orice viață-i în zadar Și mă cheamă-n noapte iar Mult temutul cântec…

