Despre poezii. Poezia Românească este o formă de artă literară care are o istorie bogată și diversă în cultura română. Aceasta a fost influențată de diverse curente literare, precum romanticismul, simbolismul, modernismul și postmodernismul. De-a lungul timpului, poezia românească a fost abordată de scriitori și poeți importanți, printre care Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ion Barbu și mulți alții.
Poezia românească are ca teme principale iubirea, natura, viața și moartea, dar și probleme sociale și politice. Este caracterizată de sensibilitate, rafinament și simbolism, fiind considerată una dintre cele mai importante forme de artă literară din țară.
Mihai Eminescu este considerat cel mai important poet al literaturii române, fiind cunoscut pentru poemele sale romantice și filozofice, precum „Luceafărul”, „Floare albastră”, „Scrisoarea III” și multe altele. Nichita Stănescu este un alt poet important, cunoscut pentru abordarea sa inovatoare a poeziei, cu poezii dense și pline de simbolism.
Marin Sorescu este cunoscut pentru poemele sale pline de umor și satiră, precum „Cearta cu Dumnezeu” și „Trenul pierdut”. Ion Barbu este un alt poet important al literaturii române, cunoscut pentru poemele sale pline de simbolism, precum „Joc secund” și „Riga Crypto și lapona Enigel”.
În ultimele decenii, poezia românească a fost influențată de tineri poeți și scriitori care aduc un stil nou și inovator, cu poezie experimentală și abstractă. Aceștia se concentrează pe subiecte precum tehnologia, globalizarea și alienarea.
În concluzie, poezia românească este o formă importantă de artă literară, cu o istorie bogată și diversă. Este caracterizată de simbolism, sensibilitate și rafinament, aducând o contribuție valoroasă la cultura și literatura română.
La Neamţu-n sfânta mănăstire
Stau rând toţi fraţii în Christos;
Au gândul drept şi cuvios
şi cântă versuri din Psaltire.
E praznic astăzi, sunt „Toţi sfinţii”,
Şi din bătrâni e obicei
În cinstea sfinţilor să bei –
Iar legea n-o ştirbesc părinţii.
Mesajul poeziei Veac de tăcere de Adrian Păunescu exprimă durerea și melancolia tăcerii îndelungate, evidențiind nevoia de comunicare
Toată noaptea au lătrat Câinii de la jitărie, De gândeai că-i lupu-n sat. Ce să fie? Ce să fie?
La bordei cu crucea naltă, La Stăncuţa sprâncenată Joacă hora încheiată, Curge lumea fermecată.
Radu Calomfirescu de Vasile Alecsandri
Cunoşteam odată Un om rătăcit, Cu mintea furată De-un gând strălucit. El se-namorase de-o stea zâmbitoare
Toamna târziu
În noaptea cu lună,
Cum vâjâie codrul
Şi geme şi sună!
duce-n spate Un grăunte jumătate. – Încotro fugi, surioară? – Ia, mă duc şi eu la moară!
Ei, mâine sânt mai răi ca ieri,
Otrava le rămâne-n oase,
Ei, după ce vânează rinoceri,
Vorbesc despre femei frumoase.
Frunză verde cardama, Sultănico, fa. Ori tu mi-ai făcut ceva, Sultănico, fa, De nu te mai pot uita?
