A mai trecut o eră socială,
Au mai murit nevinovaţi destui,
S-a mai intrat în primul an de şcoală,
S-a mai făcut curat printre statui.
Poezii
mii de poezii in Romana. Poezia românească este una dintre cele mai bogate și variate expresii culturale ale poporului român. De-a lungul secolelor, poezia românească a evoluat și s-a dezvoltat prin intermediul unor figuri literare emblematice, precum Mihai Eminescu, George Coșbuc, Tudor Arghezi sau Nichita Stănescu.
Una dintre caracteristicile poeziei românești este legătura strânsă pe care o are cu istoria și cultura românească. Poezii precum „Luceafărul” și „Mai am un singur dor” ale lui Eminescu, „Miorița” a lui Vasile Alecsandri sau „Moartea căprioarei” de George Coșbuc, reprezintă nu doar opere literare, ci și un fel de imnuri naționale care își au rădăcinile în cultura și istoria românească.
Poezia românească este, de asemenea, puternic influențată de evenimentele și ideile politice ale timpului în care a fost scrisă. În perioada interbelică, mulți poeți români s-au alăturat mișcărilor artistice și politice ale vremii, cum ar fi „Generația de la 1910” și mișcarea naționalistă. În anii ’60 și ’70, poeții români au început să exploreze teme mai contemporane, precum alienarea și disidența față de regimul comunist.
În prezent, poezia românească continuă să fie un mod important prin care se exprimă sentimentele și ideile poporului român. Poetul și eseistul Mircea Cărtărescu este unul dintre cei mai renumiți poeți ai României de astăzi, cu opere precum „Levanticai” și „Orbitor”. Alți poeți contemporani, precum Ioana Ieronim, Ana Blandiana sau Radu Vancu, au câștigat de-a lungul anilor numeroase premii și recunoașteri internaționale pentru contribuția lor la literatura română.
În concluzie, poezia românească reprezintă o parte importantă din cultura și istoria românească, cu o tradiție bogată și variată. De-a lungul secolelor, poezia românească a evoluat și s-a dezvoltat în concordanță cu evenimentele politice și culturale ale vremii, reprezentând o formă valoroasă de exprimare artistică și de identitate culturală.
Dragostea de care se și moare… de Adrian Păunescu
Nimic nu mă mai poate vindeca,
Oricâte clinici o să mai cutreier,
Eu sunt bolnav de amintirea ta
Și voi muri cu chipul tău în creier.
Dragoste și rană de Adrian Păunescu
Pe tine te iubesc ca pe o rană
Cu care-am fost complice și chirurg,
Pe tine te iubesc ca pe-un amurg
Și ca pe-o răstignire de icoană.
Dragoste mută de Adrian Păunescu
Nu mă pricep să-ți spun poveşti,
dar m-aș ruga să te mai doară
în locurile unde ești
iubirea mea elementară.
Dor târziu de Adrian Păunescu
Mi-e dor de ea,
Mi-e dor de ea,
Ca de-o-ncercare-a morţii.
Dor de pădure de Adrian Păunescu
La ora când mugurii cântă
Deasupra pădurii de cocs,
Ne ține ca sfânt și ca sfântă
Un vechi calendar ortodox.
Iubirea ne poartă departe
Dor de fior de Adrian Păunescu
Dac-ar fi să-nțeleg, când e clipa să mor,
M-aș ruga la ninsori pentr-un ultim fior,
M-aș ruga de ninsori să mă ningă fatal
Dor de Eminescu de Adrian Păunescu
Într-o lume relativă
Ce-a făcut şi-a desfăcut,
Eminescu-i remuşcarea
Dorului de absolut.
Dacă unu şi cu unu
Doamne, toamna de Adrian Păunescu
Doamne, toamna e a noastră, după-atâtea triste lupte,
Cad trezorerii rănite peste frunzele corupte,
Caii morţi ai altui secol intră brusc în barieră,
Discurs de retragere de Adrian Păunescu
Nu facem, oare, noi, exces cumplit
De tot ce am luptat şi-am împlinit?
Nu e normal ca, dup-atâta vreme,
Civilizaţia să ne mai cheme?

