Nu știu cine poate să mă creadă,
Dar mai am puterea de-a iubi,
Mi-a rămas puțin din lunga zi,
Port în mâini o floare de zăpadă.
Poezii
mii de poezii in Romana. Poezia românească este una dintre cele mai bogate și variate expresii culturale ale poporului român. De-a lungul secolelor, poezia românească a evoluat și s-a dezvoltat prin intermediul unor figuri literare emblematice, precum Mihai Eminescu, George Coșbuc, Tudor Arghezi sau Nichita Stănescu.
Una dintre caracteristicile poeziei românești este legătura strânsă pe care o are cu istoria și cultura românească. Poezii precum „Luceafărul” și „Mai am un singur dor” ale lui Eminescu, „Miorița” a lui Vasile Alecsandri sau „Moartea căprioarei” de George Coșbuc, reprezintă nu doar opere literare, ci și un fel de imnuri naționale care își au rădăcinile în cultura și istoria românească.
Poezia românească este, de asemenea, puternic influențată de evenimentele și ideile politice ale timpului în care a fost scrisă. În perioada interbelică, mulți poeți români s-au alăturat mișcărilor artistice și politice ale vremii, cum ar fi „Generația de la 1910” și mișcarea naționalistă. În anii ’60 și ’70, poeții români au început să exploreze teme mai contemporane, precum alienarea și disidența față de regimul comunist.
În prezent, poezia românească continuă să fie un mod important prin care se exprimă sentimentele și ideile poporului român. Poetul și eseistul Mircea Cărtărescu este unul dintre cei mai renumiți poeți ai României de astăzi, cu opere precum „Levanticai” și „Orbitor”. Alți poeți contemporani, precum Ioana Ieronim, Ana Blandiana sau Radu Vancu, au câștigat de-a lungul anilor numeroase premii și recunoașteri internaționale pentru contribuția lor la literatura română.
În concluzie, poezia românească reprezintă o parte importantă din cultura și istoria românească, cu o tradiție bogată și variată. De-a lungul secolelor, poezia românească a evoluat și s-a dezvoltat în concordanță cu evenimentele politice și culturale ale vremii, reprezentând o formă valoroasă de exprimare artistică și de identitate culturală.
Floare la rever de Adrian Păunescu
În oraș e noapte,
Am o floare la rever,
Cu un fel de șoapte
Te mai caut, te mai cer.
Totul va fi bine,
Ceasurile au bătut,
Floare de cenușă de Adrian Păunescu
Floare cenușie de cenușă rea,
Plouă cu leșie în ființa mea,
Drumul e cu pete, visul e real,
Ceasul din perete bate ritm mortal.
Flaut în brad de Adrian Păunescu
M-aș scufunda-ntr-un brad până la creștet
Ca-ntr-un sicriu molatec și inform
Să mor, dar să n-ajung de-a pururi veșted
Și în eternul verde să adorm.
Ființa și averea de Adrian Păunescu
Să nu mai ştiu nimica,
Să nu mai ştiu ce-i frica,
Să nu mai ştiu,
Doar dragostea s-o ştiu.
Nici pofta de avere,
Nici pofta de putere,
Fereastră de Adrian Păunescu
Am trecut pe stradă, fără de nădejde,
Şi în ochi ninsoarea scânteia,
Biciuit de viscol sufeream câineşte
Şi-am văzut lumină la fereastra ta.
Femeie a lumii de Adrian Păunescu
De fiecare dată
Când m-am apropiat de tine,
Femeie a lumii
Şi singurul ei fapt de ispravă,
Părea că eşti perfectă,
Femeia de gardă de Adrian Păunescu
Sunt femeia care pune masa
Și femeia care face cald,
Sunt la nunta nunților mireasa,
Dar în lacrimi prea ades mă scald.
Femeia care a fugit din zid de Adrian Păunescu
Era aproape gata mănăstirea
Şi te zidisem, lăcrimând, în ea,
Şi hotărâsem să găsesc pretextul
De a muri şi eu, aici, cumva.
Femeia de Adrian Păunescu
Noi între noi nu ne vom pierde
Cât suferim şi ne iubim,
Cât fosta noastră foaie
Verde e lemnul patului intim.

