Suntem așa cum ne-a făcut pământul
Și tot pământu-n tâmple ne apasă,
Pe Strada Eminescu bate vântul
Și-ntreabă nu știu ce, la el acasă.
Poezii
mii de poezii in Romana. Poezia românească este una dintre cele mai bogate și variate expresii culturale ale poporului român. De-a lungul secolelor, poezia românească a evoluat și s-a dezvoltat prin intermediul unor figuri literare emblematice, precum Mihai Eminescu, George Coșbuc, Tudor Arghezi sau Nichita Stănescu.
Una dintre caracteristicile poeziei românești este legătura strânsă pe care o are cu istoria și cultura românească. Poezii precum „Luceafărul” și „Mai am un singur dor” ale lui Eminescu, „Miorița” a lui Vasile Alecsandri sau „Moartea căprioarei” de George Coșbuc, reprezintă nu doar opere literare, ci și un fel de imnuri naționale care își au rădăcinile în cultura și istoria românească.
Poezia românească este, de asemenea, puternic influențată de evenimentele și ideile politice ale timpului în care a fost scrisă. În perioada interbelică, mulți poeți români s-au alăturat mișcărilor artistice și politice ale vremii, cum ar fi „Generația de la 1910” și mișcarea naționalistă. În anii ’60 și ’70, poeții români au început să exploreze teme mai contemporane, precum alienarea și disidența față de regimul comunist.
În prezent, poezia românească continuă să fie un mod important prin care se exprimă sentimentele și ideile poporului român. Poetul și eseistul Mircea Cărtărescu este unul dintre cei mai renumiți poeți ai României de astăzi, cu opere precum „Levanticai” și „Orbitor”. Alți poeți contemporani, precum Ioana Ieronim, Ana Blandiana sau Radu Vancu, au câștigat de-a lungul anilor numeroase premii și recunoașteri internaționale pentru contribuția lor la literatura română.
În concluzie, poezia românească reprezintă o parte importantă din cultura și istoria românească, cu o tradiție bogată și variată. De-a lungul secolelor, poezia românească a evoluat și s-a dezvoltat în concordanță cu evenimentele politice și culturale ale vremii, reprezentând o formă valoroasă de exprimare artistică și de identitate culturală.
Peisaj înapoi de Adrian Păunescu
Zorii vin de bunăvoie.
Câinii latră-n sus şi-n jos.
Soarele ia foc frumos,
Cal viclean în care Troie?
Parastas pentru iubirea care a murit de Adrian Păunescu
Sa-i facem parastas cum se cuvine
Iubirii noastre care a murit,
In apogeul ei nelamurit,
Mai lacrimand, de tine si de mine.
Parastasul călăreților de Adrian Păunescu
Şi dacă se întorc la matcă toate,
În ţară, în cultură şi în grai,
Din groapa morţii lor nemeritate,
Se vor scula popoarele de cai.
Parastasul prietenilor de Adrian Păunescu
Ce amintiri puține au rămas
din cântecul de miri al unei nații,
în zațul tristei zile căutați-i
pe Ion și Doina pentru parastas.
Părinți în alb-negru de Adrian Păunescu
Fotografia lor alb-negru
Ca moştenire mi-a rămas,
Ca şi-n arhivă, o scrisoare,
Şi-n blândă, un fragment de glas.
Şi am aflat o veste bună,
Părinți uituci de Adrian Păunescu
Luați cu treburi mari, de bună seamă,
cu treburile grave dinspre moarte,
părinții ne-au murit, plecînd departe,
uitînd atît: să spună cum ne cheamă.
Păstrează cărțile de Adrian Păunescu
Știu că ți-am dat odată niște cărți,
era o zi cum alta n-o să fie,
trăiam și eu, și tu în două părți,
și beți și triști de-acea ipocrizie.
Paradox sau greșeală de Adrian Păunescu
Mai înțelept ca totdeauna
Și tot atât de idiot,
Acum pricep că e totuna,
Să n-ai nimic sau să ai tot.
Și paradoxul mă omoară
Pământul țării de Adrian Păunescu
N-a mai ramas nimic, decât pământul,
Ar mai urma să-l vindem şi pe el
Şi să ne dăm, pe-un şlagăr, jurământul
Şi să ne facem slipuri, din drapel.

