mii de poezii in Romana. Poezia românească este una dintre cele mai bogate și variate expresii culturale ale poporului român. De-a lungul secolelor, poezia românească a evoluat și s-a dezvoltat prin intermediul unor figuri literare emblematice, precum Mihai Eminescu, George Coșbuc, Tudor Arghezi sau Nichita Stănescu.
Una dintre caracteristicile poeziei românești este legătura strânsă pe care o are cu istoria și cultura românească. Poezii precum „Luceafărul” și „Mai am un singur dor” ale lui Eminescu, „Miorița” a lui Vasile Alecsandri sau „Moartea căprioarei” de George Coșbuc, reprezintă nu doar opere literare, ci și un fel de imnuri naționale care își au rădăcinile în cultura și istoria românească.
Poezia românească este, de asemenea, puternic influențată de evenimentele și ideile politice ale timpului în care a fost scrisă. În perioada interbelică, mulți poeți români s-au alăturat mișcărilor artistice și politice ale vremii, cum ar fi „Generația de la 1910” și mișcarea naționalistă. În anii ’60 și ’70, poeții români au început să exploreze teme mai contemporane, precum alienarea și disidența față de regimul comunist.
În prezent, poezia românească continuă să fie un mod important prin care se exprimă sentimentele și ideile poporului român. Poetul și eseistul Mircea Cărtărescu este unul dintre cei mai renumiți poeți ai României de astăzi, cu opere precum „Levanticai” și „Orbitor”. Alți poeți contemporani, precum Ioana Ieronim, Ana Blandiana sau Radu Vancu, au câștigat de-a lungul anilor numeroase premii și recunoașteri internaționale pentru contribuția lor la literatura română.
În concluzie, poezia românească reprezintă o parte importantă din cultura și istoria românească, cu o tradiție bogată și variată. De-a lungul secolelor, poezia românească a evoluat și s-a dezvoltat în concordanță cu evenimentele politice și culturale ale vremii, reprezentând o formă valoroasă de exprimare artistică și de identitate culturală.
Flămând şi gol, făr-adăpost,
Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut,
Şi m-ai scuipat şi m-ai bătut
Şi câine eu ţi-am fost!
Ciocoi pribeag, adus de vânt,
De ai cu iadul legământ
Să-ţi fim toţi câini, loveşte-n noi!
Răbdăm poveri, răbdăm nevoi
Şi ham de cai, şi jug de boi
Dar vrem pământ!
Eu l-am văzut pe Moş Crăciun: E un moşneag… Cu barbă albă, cu cojoc şi cu toiag,
La miez de noapte morţii-n cor
Îşi cântă jalnic imnul lor,
Iar albele giulgiuri bătute de vânturi
Dau tact tânguioaselor cânturi.
În ceasul trist de noapte, când apriga furtună Pe marea tulburată, săltând din val în val, Se-nalţă,
Cazimir Motănaş, motănel, Cu codiţa după el, Vin să torci, vin să dormi, Pe băiat să mi-l adormi!
E soare-n cer şi cântec de clopote e-n sat
Biserica e plină de cei cari au plecat
Din zori şi de cu noapte, din dealuri şi cătune
Sunt Paştele! Văzduhul e parc-o rugăciune,
Şi totu-i sărbătoare pe deal şi pe câmpii,
Cu flori şi cu izvoare, cu glas de ciocârlii:
El, El dă zilei farmec şi farmec dimineţii,
El morţii dă repaos, dă dragoste vieţii!
Din umbra deasă-a norulu iÎntins pe ţări străine Cu aripile dorului Voios revin la tine,
Venise fata de-mpărat
Cu alte fete pe-nserat
S-aducă apă din izvor
Din zări un tânăr călător,
Sosind pe-acolo, s-a rugat
Să bea din cana lor.
Ssst! Micuţa gerului, Cu mânuţa îngheţată, Bate-n poarta cerului Şi întreabă supărată;
În ziua cea sfântă şi mare
La zece-ale lunii lui mai
Se vede-o ciudat-arătare
Pe-un deal de la Plevna, pe-un plai!
