Zadarnic fete mândre zâmbind cutreier sala
Și muzică-i și visuri și farmec îndelung.
În ochii unui tânăr sădită e răceala
Și note cât de blânde în inimă-i n-ajung
mii de poezii in Romana. Poezia românească este una dintre cele mai bogate și variate expresii culturale ale poporului român. De-a lungul secolelor, poezia românească a evoluat și s-a dezvoltat prin intermediul unor figuri literare emblematice, precum Mihai Eminescu, George Coșbuc, Tudor Arghezi sau Nichita Stănescu.
Una dintre caracteristicile poeziei românești este legătura strânsă pe care o are cu istoria și cultura românească. Poezii precum „Luceafărul” și „Mai am un singur dor” ale lui Eminescu, „Miorița” a lui Vasile Alecsandri sau „Moartea căprioarei” de George Coșbuc, reprezintă nu doar opere literare, ci și un fel de imnuri naționale care își au rădăcinile în cultura și istoria românească.
Poezia românească este, de asemenea, puternic influențată de evenimentele și ideile politice ale timpului în care a fost scrisă. În perioada interbelică, mulți poeți români s-au alăturat mișcărilor artistice și politice ale vremii, cum ar fi „Generația de la 1910” și mișcarea naționalistă. În anii ’60 și ’70, poeții români au început să exploreze teme mai contemporane, precum alienarea și disidența față de regimul comunist.
În prezent, poezia românească continuă să fie un mod important prin care se exprimă sentimentele și ideile poporului român. Poetul și eseistul Mircea Cărtărescu este unul dintre cei mai renumiți poeți ai României de astăzi, cu opere precum „Levanticai” și „Orbitor”. Alți poeți contemporani, precum Ioana Ieronim, Ana Blandiana sau Radu Vancu, au câștigat de-a lungul anilor numeroase premii și recunoașteri internaționale pentru contribuția lor la literatura română.
În concluzie, poezia românească reprezintă o parte importantă din cultura și istoria românească, cu o tradiție bogată și variată. De-a lungul secolelor, poezia românească a evoluat și s-a dezvoltat în concordanță cu evenimentele politice și culturale ale vremii, reprezentând o formă valoroasă de exprimare artistică și de identitate culturală.
Zadarnic fete mândre zâmbind cutreier sala
Și muzică-i și visuri și farmec îndelung.
În ochii unui tânăr sădită e răceala
Și note cât de blânde în inimă-i n-ajung
E primăvară… Sus pe Atlas,
între pământ şi luna plină,
Fug nouri străvezii la vale
cernând uşor o bură fină…
Aş vrea un cer albastru, şi pace, şi lumină,
Ca-n basme să-mi răsară în faţă o grădină,
Cu largi cărări umbrite, şi flori de liliac,
Şi sălcii plângătoare pe-o margine de lac…
În zadar, asupritoare, omenirea-naintează,
Stepa largă e şi astăzi un domen necucerit;
Bucolica undă adoarme în tihna de salcii pletoase
Ici-colo trăsnite cu aur de-a soarelui apoteoză,
Când vizitam odata locasurile sfinte,
Marete suvenire din vremi ce-au încetat,
Eu ma oprii pe valea bogata în morminte,
Pişcată-ţi este mâna ta de streche,
De mişti în veci condeiul pe hârtie,
Dureaz-un şir sau fabrică o mie,
Cuvinte nouă-or fi, dar plagă veche.
Din ocean de vise ferice, strălucitoare
Ai apărut în viaţa-mi femeie răpitoare,
Cum luna argintoasă, albă zâmbind răsare
Din înstelata mare!
Precum suav-aromă
a florilor plăpânde
De zefir se ridică,
se-nalţă şi se-ntinde
Que de fois, mon amour, auprès du feu qui tremble,
Pénétrés par les doux regrets du jour