Tu, care vii purtând pe umeri
Ulciorul plin,
Tu, care vii
Să-nviorezi atâtea păsări
Ce mor de sete prin pustii,
romana
Literatura română reprezintă o parte importantă a culturii și istoriei României, fiind o modalitate prin care se exprimă tradițiile și valorile naționale. Ea are o istorie bogată, începând cu primele scrieri în limba română din secolul al XVI-lea și continuând cu creațiile literare contemporane.
Această literatură a fost influențată de diverse curente literare europene, dar a reușit să își păstreze propria sa identitate culturală și lingvistică. Multe dintre operele cele mai importante ale literaturii române au fost scrise în perioada de mijloc a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, considerată a fi „epoca de aur” a literaturii române.
În această perioadă, scriitorii români au explorat subiecte precum istoria și cultura națională, precum și probleme sociale și politice ale vremii lor. Aceștia au creat capodopere în diferite genuri literare, cum ar fi poezia, proza și teatrul.
Literatura română este bogată în opere de ficțiune și non-ficțiune, precum și în poezie, dramaturgie și eseuri. Operele literare cele mai cunoscute și cele mai studiate în școli și universități includ „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, „Moromeții” de Marin Preda, „Enigma Otiliei” de George Călinescu și „Ion” de Liviu Rebreanu.
În plus față de operele tradiționale, literatura română contemporană a adus în prim-plan noi stiluri și abordări. Scriitorii moderni abordează o varietate de subiecte, de la probleme sociale și politice contemporane, la probleme psihologice și existențiale.
În concluzie, literatura română este o parte importantă a culturii și istoriei României, reprezentând o modalitate prin care se exprimă tradițiile și valorile naționale. De-a lungul timpului, scriitorii români au creat opere remarcabile în diferite genuri literare, care continuă să inspire și să influențeze generațiile următoare.
Lumini de amurg de Elena Farago
Lumini de-amurg, maiestre beteli
Ce se ivesc, furis, prin stor,
Si cresc si curg, unite-n pilc luminator,
Sau se-ntretaie,
Iubeşte-mi mâinile de Elena Farago
Iubeşte-mi mâinile
Şi ochii
Şi iartă-le dac-au fost clipe
În care n-au ştiut să-ţi spună,
În care n-au putut să-ţi dea
Furnica de Elena Farago
O furnică duce-n spate
Un grăunte jumătate.
– Încotro fugi surioară?
– Ia, mă duc şi eu la moară
Fără cuvinte de Elena Farago
Si nu-i stiuta soapta a gandului – ci cand
Stapan se-nalta dorul tacerilor din minte,
E-un cantec ce nu-si are nici nume, nici cuvinte
Era o fântână de Elena Farago
Pe-o lungă şi aspră şi stearpă şosea,
Ca toate şoselele lumii.
Pe-o lungă şi aspră şi stearpă şosea,
Era o fântână cu ciutura grea.
Din scrisoarea unei bătrâne de Elena Farago
O, lasă-ţi obiceiul de-a răscoli în scrum
Prilejuri de durere în biata cale-a vieţii,
Ci scaldă-ţi ochii limpezi în roua dimineţii,
Şi nu-ntreba ţărâna de urmele din drum.
Despărțire de Elena Farago
În mohorâta dimineaţă
Mijesc luminile ca-n fum,
Şi parcă dincolo de drum
S-a isprăvit cu orice viaţă,
Cântec de Elena Farago
Cine-ar fi văzut frumosul
Cerului senin de vară,
Dacă n-ar fi fost seninul
Din privirea de fecioară?
Busuioc floare cu dar de Elena Farago
Busuioc, floare cu dar, Floare de descântec Orice viață-i în zadar Și mă cheamă-n noapte iar Mult temutul cântec…

