Zugravul şi portretul de Grigore Alexandrescu

Fabula „Zugravul şi portretul” a fost scrisă de Grigore Alexandrescu, unul dintre cei mai importanți poeți și scriitori români din secolul al XIX-lea. Aceasta a fost publicată pentru prima dată în 1844, în volumul „Fabule”, și face parte din colecția de fabule morale ale autorului.

Fabula prezintă povestea unui zugrav care își petrecea toată ziua lucrând la un portret. El a petrecut mult timp încercând să obțină cele mai bune nuanțe și să facă portretul cât mai asemănător cu persoana pe care o zugrăvea. În timp ce el lucra, portretul a început să vorbească cu el, cerându-i să îl picteze mai frumos și mai tânăr decât era în realitate.

Zugravul, uimit de ceea ce aude, îi explică portretului că nu poate să facă acest lucru, deoarece ar fi o minciună. Portretul insistă însă, argumentând că toți ceilalți fac astfel de lucruri și că ar fi o rușine să fie pictat așa cum este el în realitate.

Zugravul îi răspunde că nu poate să facă acest lucru, deoarece ar fi o trădare față de adevăr și față de sine însuși. În cele din urmă, portretul îi mulțumește zugravului pentru onestitatea sa și îi spune că este mulțumit că este pictat așa cum este el în realitate.

Această fabulă își propune să arate importanța sincerității și a adevărului în viața noastră, chiar și atunci când poate fi dificil sau tentant să le ascundem sau să le ignorăm.

---

La un zugrav foarte vestit mergând din întâmplare,
Portretul meu îi comandai; întâi însă-ntrebare
Artistului îi adresai, de poate să mi-l facă
Aşa cum oricui l-o vedea portretul meu să placă;
Căci am un mare interese, voi ca-n streinătate,
Ş-anume-n Franţa mai ales, la ochi să poci eu bate,
Fiind acum de măritat o fată foarte rară,
Ş-ai ei epitropi căutând un bărbat în astă ţară.
„Prea lesne – îmi răspunse el – nu e întâiaşi dată
Când pe urâţi făcând frumoşi luai o bună plată:
Eşti negru, te voi face alb; eşti slab, te îngraş bine,
Numai vezi de portret departe a te ţine.”

Vorbind aşa, mă zugrăvi, şi daca al meu nume
Jos la portret n-ar figura, nici un creştin pe lume
N-ar putea crede că sânt eu, atât sânt de schimbate
Trăsurele-mi, ochi, gură, nas, şi înfrumuse?ate.
Ai noştri râd câţi mă cunosc, dar prea puţin îmi pasă,
De voi putea să dobândesc pe nobila mireasă,
Şi daca vreun venetic, ieşit din ţări streine,
Sau vrun român mai îndrăzneţ n-o izbuti mai bine.

Redactori care lăudaţi
Pe unii dintre candidaţi,
Ce proştilor le daţi virtuţi,
Şi elocuenţă celor muţi,
Ce pe răi faceţi virtuoşi
Şi patrioţi pe ticăloşi,
Crez că nu rău vă potriviţi cu omul ce m-a zugrăvit,
Sau cu vestitul Carcalechi, redactor care a trăit,
Al cărui jurnal fabulos
Era destul de mincinos,
Dar care cel puţin spunea
Acelor care nu-l credea
Că adevăru-adevărat
Este prea lesne de aflat;
Că n-au decât să ia pe dos
Câte a scris el de prisos,
Ş-atunci pot fi încredinţaţi
Că n-au să fie înşelaţi.

Rezumat extins la fabula Zugravul şi portretul de Grigore Alexandrescu

Fabula „Zugravul şi portretul” de Grigore Alexandrescu este o alegorie despre falsitate și ipocrizie, care prezintă povestea unui zugrav care pictează un portret. În timpul procesului de creație, el începe să flateze portretul și să exagereze calitățile subiectului, pentru a-și câștiga astfel simpatia și banii. După ce a terminat pictura, el primește o sumă de bani mare, dar imediat după ce proprietarul își vede portretul, își dă seama că zugravul i-a flata caracterul și înfățișarea. Furios, proprietarul îi cere zugravului să-l repicteze, dar de data aceasta într-un mod realist și sincer, iar zugravul este nevoit să recunoască că a greșit și să-și ceară iertare.

Această fabulă ilustrează pericolul de a fi ipocrit și de a flata, subliniind faptul că sinceritatea și autenticitatea sunt cele mai importante calități într-o relație între oameni. Ea încurajează oamenii să fie cinstiți și să fie ei înșiși, în loc să încerce să impresioneze pe alții prin falsitate și ipocrizie.