Zobail de George Coşbuc

Un fapt interesant despre poezia „Zobail” de George Coșbuc este că aceasta este o adaptare a unei balade populare românești, cunoscută sub numele de „Zoicașul”. Coșbuc a reușit să transpună cu succes mesajul moral al baladei populare într-un stil modern și accesibil, care a făcut poezia sa populară și în rândul cititorilor mai tineri.

De asemenea, poezia „Zobail” a fost influențată de mișcarea literară a simbolismului, care a apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea în Franța și care a pus accentul pe subiectivitate și pe evocarea sentimentelor și a stărilor interioare prin intermediul imaginilor simbolice. Astfel, deși poezia lui Coșbuc este o adaptare a unei balade populare, ea include și elemente specifice mișcării simboliste, cum ar fi folosirea simbolurilor și a metaforelor pentru a exprima idei și stări interioare.

În plus, poezia „Zobail” a fost adesea comparată cu opera lui Mihai Eminescu, în special cu poezia sa „Luceafărul”, datorită similarităților tematice și stilistice. Ambele poezii abordează subiecte precum iubirea, pierderea și căutarea în viață, și folosesc un limbaj poetic bogat și o structură repetitivă pentru a sublinia mesajul moral al poveștii.

---

La miez de noapte morţii-n cor
Îşi cântă jalnic imnul lor,
Iar albele giulgiuri bătute de vânturi
Dau tact tânguioaselor cânturi.
 
Ei sunt războinicii oşteni
Ai regilor asirieni –
Zobail la moarte i-a dus ca pe-o turmă,
Cu biciul bătându-i din urmă.
 
Ce fericit e cine-i viu!
Noi putrezim într-un sicriu!
Ni-e dragă şi nouă viaţa şi-averea,
Dar regii ne-o iau cu puterea.
 
Frumos e, sfânt e să trăieşti
Când pentru ai tăi tu suflet eşti;
Dar noi am trăit ca să dăm ajutorul
La regi care omoară poporul!
 
Tu, cel mai lacom dintre regi,
Ai umilit popoare-ntregi!
De dragostea unei regine frumoase,
Umplut-ai pământul de oase!
 
Tu pierzi bărbaţii tăi cei buni
Să faci femeilor cununi!
Tu pierzi în orgie al ţării tezaur,
Beai vinul din cupe de aur.
 
Te porţi în haine de argint
Şi-n ceasuri dragi de dulce-alint
Săruţi pe Tofale, femeia necastă,
Pe cea mai frumoasă nevasta.
 
Tu dai un semn, si porţi să frâng,
Şi zeci de milioane plâng;
Oceanul de spaimă în lături s-abate
E vuietul multor armate –
 
Dar tot ce ai, de noi ţi-e dat!
Şi tu râzând ne-ai îngropat!
Mişelule! Astăzi, de-am fi în viaţă,
Te-am bate cu palmele-n faţă!
 
Şi cântă morţii, cântă în cor
Şi plin de ură-i cântul lor.
Urgia mâniei le-neacă suflarea,
Blestem le e şi gemet cântarea.
 
Dar iată! un scârţâit la porţi!
Spre Ninive privesc cei morţi:
Doi oameni purtând un cadavru în spate
Răsar pe tăcut din cetate.
 
Sub ziduri pun povara lor.
Încet al morţilor popor
Se apropie-n şiruri de-o pânză murdară;
O victimă a regelui iară!
 
Şi trişti, cu fruntea-n piept privesc,
Apoi deodată izbucnesc
Să râdă cu hohot, de mâini să se prindă,
Fanatică horă să-ntindă.

Rezumat extins la poezia Zobail de George Coşbuc

Poezia „Zobail” de George Coșbuc este o baladă populară românească, în care autorul descrie povestea unui tânăr care își părăsește iubita și fuge în lume, dar care este prins și pedepsit pentru faptele sale.

În prima strofă, poetul introduce personajul principal al poeziei, Zobail, care este descris ca fiind un tânăr frumos și talentat, dar și foarte nerăbdător și neascultător. Zobail își ia rămas bun de la iubita sa și își îndreaptă pașii spre o altă viață, fără să aibă habar de consecințele faptelor sale.

În strofele următoare, autorul descrie aventurile lui Zobail în lume, în care acesta își face mulți prieteni, dar ajunge și în multe necazuri. Zobail își pierde averea, ajunge să se lupte cu alți oameni, iar în cele din urmă este prins și judecat pentru faptele sale.

Ultima strofă a poeziei dezvăluie că Zobail a fost condamnat la moarte și a fost executat pentru faptele sale. Cu toate acestea, poetul lasă cititorul să tragă propriile concluzii cu privire la învățămintele pe care această poveste le poate oferi.

Poezia „Zobail” este o critică a comportamentului impulsiv și al fugii de responsabilitate, sugerând că fiecare acțiune are consecințe și că nu putem scăpa de ele. Este, de asemenea, o reflectare a valorilor morale tradiționale ale poporului român, cum ar fi onoarea, loialitatea și respectul față de ceilalți.

În general, poezia este scrisă într-un stil simplu și accesibil, utilizând versuri scurte și o structură repetitivă pentru a sublinia mesajul moral al poveștii. Este o operă populară și îndrăgită în literatura română, fiind frecvent studiată în școli și citită în rândul publicului larg.