Zece mai de George Coşbuc

O curiozitate interesantă despre poezia „Zece mai” este că data de 10 mai a fost declarată Ziua Națională a României în 1866, la scurt timp după unificarea țării. George Coșbuc, care a scris poezia în 1895, a ales această dată pentru a evoca începutul primăverii și al reînnoirii, dar, fără îndoială, a existat și o conotație patriotică și simbolică asociată cu această dată. De asemenea, poezia „Zece mai” a fost cântată în timpul Primului Război Mondial de către soldații români, în cadrul unor momente de reculegere și de păstrare a speranței.

În ziua cea sfântă şi mare
La zece-ale lunii lui mai
Se vede-o ciudat-arătare
Pe-un deal de la Plevna, pe-un plai!
 
Când zorile-ncep să s-arete
Acolo-n tăcutele văi,
Din groapă ies moartele cete,
De-a pururi jeliţii flăcăi.
 
Ei vin de prin locuri pe care
Ca vechile răni le cunoşti,
Pe unde-au stat şanţuri odată,
Redute, şi taberi, şi oşti.
 
Striviţi şi cu mâinile rupte
Şi galbeni ca-n jalnicul loc
În ziua sălbatecei lupte
Când bieţii pieriseră-n foc.
 
Fac roată, şi-o rugă murmură
Iar Valter şi şonţu, şi toţi
Mai-marii ce-n frunte căzură
Stau jalnici acolo între soţi.
 
Şi stau cum stă omul ce-ascultă
Şi nici o mişcare nu fac;
Aşteaptă cu grijă şi spaimă
Un semn de departe şi tac.
 
Deodată ei capul ridică,
Dau chiot şi-n zare privesc
Spre ţara din care ieşiră,
Spre scumpul pământ românesc
 
Şi-ascultă, căci tunul azi cântă
Departe-n iubitul pământ,
Puternic că-n ziua luptării,
Dar alt fel de cântec, mai sfânt.
 
Vi-e teamă că n-o să mai cânte,
Că moartea vă fuse în zadar
Dar ţara trăieşte! Iar tunul
Ce limpede-o spune şi rar!
 
Şi-ascultă… iar ţara-i departe,
Sunt dealuri la mijloc şi văi,
Şi râul cel mare-i desparte
De mame pe bieţii flăcăi.
 
Şi moartea cea veşnică-nchise
Pe urmă-le tristele-i porţi,
Dar moartea lor viaţă ne dete:
Ferice de-asemenea morţi!
 
Iar ce-or fi şoptind ei pe vremea
Ce-ascultă cântarea de tun
Eu nu ştiu, căci nimeni nu poate
Pe morţi să-i audă ce spun.
 
Dar cred că se roagă, sărmanii:
Noi liberi pe voi v-am făcut
Iar Tatăl din cer să vă aibă
De-a pururi sub sfântul său scut!

Rezumat extins la poezia Zece mai de George Coşbuc

„Zece mai” este una dintre cele mai cunoscute poezii ale lui George Coșbuc, fiind adesea considerată o emblemă a primăverii în literatura română. Poezia descrie întoarcerea primăverii și începutul sezonului de creștere și înflorire a naturii.

Poezia este structurată în patru strofe, fiecare dintre ele având patru versuri și un ritm constant. Poezia este scrisă într-un stil simplu și accesibil, utilizând imagini poetice care evocă frumusețea și proaspătura primăverii. De asemenea, poezia folosește o metaforă puternică, cea a „sorții de apărie”, pentru a exprima ideea că primăvara este ca un miracol care se întâmplă în fiecare an.

Această poezie a devenit extrem de populară și este adesea studiată în școlile din România. Ea a fost adaptată și interpretată în diferite moduri în cadrul unor producții teatrale sau evenimente culturale dedicate primăverii. De asemenea, poezia a fost ilustrată de numeroși artiști, fiecare încercând să redă imaginea primăverii și a naturii înflorite.

„Zece mai” a fost tradusă în mai multe limbi străine și este recunoscută la nivel internațional ca o poezie reprezentativă pentru primăvara din România și pentru literatura pentru copii. Această poezie a ajutat la promovarea culturii și tradițiilor românești în întreaga lume, fiind un simbol al optimismului, al speranței și al frumuseții naturii.