Voichiţa lui Ştefan de George Coşbuc

Poezia „Voichița lui Ștefan” a fost scrisă la sfârșitul secolului al XIX-lea, într-o perioadă de înflorire a literaturii române. George Coșbuc a fost unul dintre poeții importanți ai acestei perioade, cu o operă bogată și variată. Poetul a fost inspirat de miturile și tradițiile românești, iar în poezia „Voichița lui Ștefan” se regăsesc unele elemente ale folclorului românesc.

Poezia prezintă povestea unei frumoase fete, Voichița, care este iubită de mai mulți bărbați. Printre aceștia se numără și Ștefan, un tânăr curajos și chipeș, care își face curte cu multă pasiune. În cele din urmă, Voichița alege să se mărite cu Ștefan, deși alte oferte nu îi lipseau.

Faptul divers legat de poezia „Voichița lui Ștefan” este acela că personajul principal, Voichița, a fost inspirat de o persoană reală. Potrivit unor surse, George Coșbuc a cunoscut o fată pe nume Voichița în timpul unei vizite în Transilvania și a fost atât de impresionat de frumusețea și grația ei, încât a ales să îi dedice o poezie.

Astfel, putem spune că poezia „Voichița lui Ștefan” nu este doar o operă literară frumoasă, ci și o mărturie a modului în care poeții se inspiră din viața reală pentru a crea personaje și situații poetice.

---

Doamna lângă Ştefan vine,
Blândă-n vorbe şi-n purtat:
Doamne, iar eşti supărat!
Sunt, Voichiţă, pentru tine!
Zăpăcită doamna sta
Şi-nflorită de ruşine:
Ce-am făcut, măria-ta?
 
Tu? Nimic! Şi vodă strânge
Mâna doamnei, gânditor.
Şerpii-şi au culcuşul lor…
Ah, Voichiţo, cum aş plânge!
Rău ca Radu nimeni nu-i:
Uite-n pumni aşa aş frânge
Gât de lup cum e al lui!
 
Doamna i-a pătruns cuvântul,
Până-n suflet i-a pătruns.
El tăcea, ea n-a răspuns.
Noapte e, şi bate vântul,
Şi prin noapte, cu vreo doi
Tari să baţi cu ei pământul.
Pleacă Ştefan la război.
 
Dintr-acelaşi ceas Voichiţa
Nu s-a mai oprit din plâns.
Brâu pe trup ea n-a mai strâns.
Nu şi-a mai gătit cosiţa.
În genunchi, c-un dor păgân
Ea sărută iconiţa
Maicii Domnului, din sân,
 
Unu-i soţ, iar altu-i tată,
Pentru care se ruga?
Zile-ntregi ea se lupta
De fiori cutremurată;
Când avea pe soţ în gând
Ea se pomenea deodată
Pe părinte blestemând.
 
Ah, de-ar fi un zid de-aramă
Între dânşii, până-n nori!
Şi prin plâns adeseori
Îi părea că ei o cheamă
Să-i împace! Ea, dar cum?
Pe ea cine-o bagă-n seamă?
Prutul să-l opreşti din drum!
 
Şi-ntr-o zi, sătui de sânge,
Iată-i, moldovenii vin,
Sufletul, de milă plin,
Al Voichiţei cum se frânge:
Pentru soţul ei dorit
Râde veselă, şi plânge
Pentru-un tată biruit.
 
Ea cu paşi grăbiţi porneşte
Să-şi cuprindă soţu-n prag;
Ochii-i stinşi s-aprind de drag,
Ştefan însă ocoleşte
Ochii doamnei, e pripit.
Iar Voichiţa nu-ndrăzneşte
Nici să-i zică bun sosit.
 
Tu mă ştii, Voichiţo, bine!
Neamul vostru-i neam de hoţi,
Şi-i voi duşmăni pe toţi,
Cum te duşmănesc pe tine!
Am să-i curm pe-ai tăi de veci
Nu mai poţi trăi cu mine:
Tu ai mamă, poţi să pleci.
 
Doamna-ngălbenind scoboară
Ochii umezi în pământ,
Făr-a zice vrun cuvânt.
Iese-apoi. I-a spus s-o doară,
Şi-a durut-o ce i-a spus
Un altar ce se doboară
Când vin trăsnete de sus!
 
Şi rămas acum viteazul
Singur în iatac, şi-a pus
Capu-n mâini, pe gânduri dus.
El şi-a potolit necazul
Dar pe doamnă o iubea!
Şi-ngropând în coif obrazul
Ştefan vodă-acum plângea!

Rezumat extins la poezia Voichiţa lui Ştefan de George Coşbuc

Poezia „Voichița lui Ștefan” de George Coșbuc este o poezie lirică despre dragoste și tristețe. În poezie, autorul descrie suferința personajului principal, Voichița, care este îndrăgostită de Ștefan, dar care este nevoită să se mărite cu altcineva din cauza situației financiare a familiei sale.

Poezia începe cu o descriere a peisajului natural și a atmosferei care îi înconjoară pe personaje, creând o imagine frumoasă și plină de sensibilitate. Voichița este descrisă ca fiind frumoasă și timidă, iar Ștefan este văzut ca fiind un băiat muncitor și onest.

În continuare, autorul descrie sentimentele intense ale lui Voichița, care este îndrăgostită de Ștefan și speră să se mărite cu el. Cu toate acestea, situația financiară a familiei sale o obligă să se mărite cu altcineva, un bărbat bogat și înstărit.

Poezia se încheie cu o descriere a dorinței lui Voichița de a trăi alături de Ștefan și de a fi fericită. Autorul transmite mesajul că dragostea nu poate fi cumpărată și că banii nu aduc fericirea.

În general, poezia „Voichița lui Ștefan” este o poveste despre iubirea neîmpărtășită, sacrificiu și tristețe. Deși este o poveste tristă, poezia reușește să transmită o mare sensibilitate și frumusețe.