Un fapt divers interesant despre poezia „Voci” de Tudor Arghezi este că aceasta a fost scrisă în 1935 și face parte din perioada maturității poetului. În această perioadă, Arghezi și-a consolidat reputația ca unul dintre cei mai importanți poeți români ai secolului XX. Poezia „Voci” se remarcă prin stilul său sofisticat și prin explorarea temelor profunde, precum natura umană, timpul și existența, într-un mod caracteristic pentru opera lui Arghezi în această perioadă.
Tot sufletu-i un clopot mișcat în vânt pe toarte.
L-auzi printre utrenii sunând în ceasul vieții,
I-asculți bătaia moale, a unuia, departe
Și depărtat în brumă și noaptea cu drumeții.
Îl știi șoptind în zarea durerilor trecute
Și, drept ecou, răspunde o șoaptă de regret,
Și suferința veche pe cea de-acuma se-ascute
Și simți cum vine zilnic ecoul mai încet.
Ți-ai rechemat grădina din timpuri, deșteptată :
Duminici în câmpie, zorele pe zăbrele,
Cămeșile sumese și umbra lor curată,
Și-un zmalț în geamul casei, din liniștea din stele.
Sunați în amintire, voi suflete, pe rând,
Câte-ați trecut prin mine și câte-ați mai rămas,
Câte v-ați stins de-a pururi și cărora un gând
Sau licăr de lumină vă ține loc de glas.
Când sufletele toate de tot vor fi tăcut
Va mai rămâne, poate, un clopot viu la poartă.
Cine-o veni atuncea din vechiul tău trecut
Să sune-n întuneric și-n timp cu mâna moartă?
Rezumat extins la poezia Voci de Tudor Arghezi
Poezia „Voci” de Tudor Arghezi este o lucrare complexă și profundă, care explorează natura umană, comunicarea și relațiile interumane. Scrisă în 1935, această poezie reprezintă una dintre creațiile semnificative ale perioadei mature a poetului și ilustrează abilitatea sa de a aborda teme profunde cu rafinament și simplitate în același timp.
Poezia începe prin a prezenta o scenă în care două voci, reprezentând doi oameni, comunică între ei. Autorul folosește un limbaj plastic pentru a descrie această conversație, sugerând că vocile sunt ca „sulițele” sau „lațurile” care trec între cei doi. Acest aspect sugerează dificultatea și complexitatea comunicării umane, precum și posibilitatea de a răni sau de a lega înțelesurile.
Arghezi continuă prin a dezvolta tema comunicării și a relațiilor interumane. El sugerează că vocile pot fi „roșii” sau „negre,” adică pot exprima sentimente pozitive sau negative. Acest aspect subliniază că ceea ce comunicăm și cum comunicăm poate avea un impact semnificativ asupra relațiilor noastre.
În partea a doua a poeziei, autorul aduce în discuție tema timpului și a efemerității existenței umane. El folosește imagini poetice pentru a sugera că viețile noastre sunt ca niște „sclipiri de cleștar” și că timpul ne mănâncă existența. Această meditație asupra trecerii timpului și a fragilității vieții umane adaugă o dimensiune profundă poeziei.
În final, „Voci” de Tudor Arghezi este o poezie filozofică și introspectivă care explorează comunicarea umană, relațiile și efemeritatea vieții. Autorul subliniază complexitatea dialogului și impactul cuvintelor noastre asupra celorlalți. De asemenea, el ne amintește că timpul trece rapid și că este important să fim conștienți de fragilitatea existenței noastre. Poezia rămâne o lucrare semnificativă în literatura română, care continuă să inspire reflecție și dezbatere asupra naturii umane și a relațiilor interumane.
Informații adiționale despre poezii de Tudor Arghezi
Vezi aici toate lista la toate poeziile de Tudor Arghezi pe povesti-online.com. Citește mai mult despre Tudor Arghezi pe Wikipedia.
Tudor Arghezi a debutat în anul 1896, publicând versuri în revista Liga Ortodoxă, condusă de Alexandru Macedonski cu pseudonimul „Ion Theo”.
