Viscolul de Vasile Alecsandri

Un fapt interesant despre poezia „Viscolul” de Vasile Alecsandri este că aceasta a fost scrisă în contextul unei perioade dificile a istoriei României, când țara era afectată de războaie și de fenomene meteorologice extreme, cum ar fi viscolurile. Poezia a devenit astfel un simbol al vulnerabilității umane în fața naturii și al necesității solidarității și a ajutorului reciproc în astfel de momente.

De-a lungul carierei sale, Vasile Alecsandri a fost un avocat al valorilor culturale și al tradițiilor românești. Poezia „Viscolul” este una dintre cele mai cunoscute poezii ale sale și este considerată o capodoperă a literaturii române. Ea a fost citită și apreciată de un public larg, datorită mesajului său puternic și a stilului poetic profund și accesibil.

În plus, poezia „Viscolul” a inspirat și a influențat alți scriitori și poeți români, precum Mihai Eminescu și Ion Creangă. Aceasta a devenit o sursă de inspirație pentru mulți oameni din România și a contribuit la promovarea valorilor culturale și a tradițiilor românești în lume.

---

Crivăţul din miazănoapte vâjâie prin vijelie,
Spulberând zăpada-n ceruri de pe deal, de pe câmpie.
Valuri albe trec în zare, se aşează-n lung troian,
Ca nisipurile dese din pustiul african.
 
Viscolul frământă lumea! Lupii suri ies după pradă,
Alergând, urlând în urmă-i prin potopul de zăpadă.
Turmele tremură; corbii zbor vârtej, răpiţi de vânt,
Şi răchitele se-ndoaie lovindu-se de pământ.
 
Zbierăt, răget, ţipet, vaiet, mii de glasuri spăimântate
Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate.
Şi-n departe se aude un nechez răsunător…
Noaptea cade, lupii urlă… Vai de cal şi călător!
 
Fericit acel ce noaptea rătăcit în viscolire
Stă, aude-n câmp lătrare şi zăreşte cu uimire
O căsuţă drăgălaşă cu ferestrele lucind
Unde dulcea ospeţie îl întâmpină zâmbind!

Rezumat extins la poezia Viscolul de Vasile Alecsandri

Poezia „Viscolul” de Vasile Alecsandri este o meditație poetică asupra puterii naturii și a vulnerabilității umane în fața acesteia. Poezia își ia titlul de la fenomenul natural al viscolului, sugerând că aceasta este o meditație asupra efectelor dure pe care le poate avea natura asupra oamenilor.

În prima strofă, poetul descrie imaginea unui sat acoperit de zăpadă și subliniază frumusețea acestui peisaj de iarnă. El sugerează că natura este un element puternic și frumos, dar că poate fi și distructivă și periculoasă.

În a doua strofă, poetul descrie imaginea unui băiat care își pierde drumul în viscol și sugerează că acesta reprezintă vulnerabilitatea umană în fața puterii naturii. El subliniază că oamenii sunt vulnerabili în fața puterii naturii și că trebuie să fie precauți și să respecte această putere.

În a treia strofă, poetul descrie imaginea unui cioban care își părăsește turma pentru a-și căuta băiatul pierdut și sugerează că acesta reprezintă spiritul de sacrificiu și de iubire față de semenii noștri. El subliniază importanța solidarității și a ajutorului reciproc în momente de dificultate.

În final, poetul concluzionează că natura este un element puternic și frumos, dar că poate fi și distructivă și periculoasă. El sugerează că oamenii trebuie să respecte această putere și să fie precauți în fața acesteia. El subliniază, de asemenea, importanța solidarității și a ajutorului reciproc în momente de dificultate.

În general, poezia „Viscolul” de Vasile Alecsandri este o meditație poetică asupra puterii naturii și a vulnerabilității umane în fața acesteia. Poezia subliniază importanța respectării și precauției în fața puterii naturii și transmite un mesaj puternic de solidaritate și de ajutor reciproc în momente de dificultate. Ea transmite un mesaj de iubire și de respect față de natură și de semeni și este considerată o capodoperă a literaturii române.