Vara la țară de George Topârceanu

„Frumusețea naturii” este unul dintre subiectele principale ale poeziei „Vara la țară”. În această poezie, Topârceanu descrie o zi de vară petrecută într-o zonă rurală, unde natura este omniprezentă și își manifestă bogăția în toată splendoarea. Peisajele rurale sunt descrise cu o mare atenție la detalii, de la zborul păsărilor și mirosul florilor, la sunetele animalelor și vântul care adie printre copaci. Această poezie sugerează că natura poate fi o sursă importantă de inspirație și bucurie pentru oameni, care ar trebui să o aprecieze și să o protejeze.

Locuinţa mea de vară
E la ţară…
Acolo era să mor
De urât şi de-ntristare
Beat de soare
Şi pârlit îngrozitor!
Acolo, când n-are treabă,
Orice babă
Este medic comunal.
Viaţa ce aci palpită
E lipsită
De confort occidental.

Nu există berărie,
Nici regie…
Doar un hoţ de cârciumar
Care are marfă proastă
Şi-o nevastă
Ce se ţine c-un jandar.
Când te duci pe drumul mare
La plimbare,
Este praf de nu te vezi.
Trec, mişcând domol din coadă,
Spre livadă
Ale satului cirezi.
Şi te poartă sub escortă
O cohortă
De ţânţari subţiri în glas,
Înzestraţi la cap c-o sculă
Minusculă
Cu pretenţie de nas…
Când se ia câte-o măsură,
Lumea-njură
Pe agentul sanitar
Şi-l întreabă fără noimă:
Ce-ai cu noi, mă?
Pentru ce să dăm cu var?…
Ale satului mari fete
Fără ghete

Ies la garduri pe-nserat…
(Am văzut aci-ntr-o noapte
Nişte fapte
Care m-au scandalizat!)
Lângă foc, o babă surdă
Şi absurdă
Spune, ca şi alte daţi,
Tot povestea cu Ileana
Cosânzeană,
Plină de banalităţi.
Doarme-apoi adânc comuna…
Numai luna
Galbenă ca un bostan
Iese, mare şi rurală,
La iveală,
Dintr-o margine de lan.
Când şi când un câine urlă
Ca din surlă…
Carul mare s-a oprit
Suspendat, ca un macabru
Candelabru,
Peste satul adormit…
Dar în zori încep cocoşii,
Păcătoşii,
Că să facă iar scandal,
Să te saturi de viaţa
Şi dulceaţa
Traiului patriarhal!

D-aia zic eu, prin urmare,
Vorba mare:
Că de-acuma, să mă tai,
Nu-mi mai trebuie-altă cură
În natură,
Să mă duceţi cu alai!
Meargă pictorii la ţară
Ca să piară
De căldură şi de praf!
Mie daţi-mi străzi pavate,
Măturate,
Daţi-mi cinematograf!
Ca un fluture pe floare,
Beat de soare,
Pentru ce să mor aşa?
Nu mai vreau ţărănci naive,
Primitive…
Mie daţi-mi altceva!
Daţi-mi, daţi-mi stradă-ngustă
Unde gustă
Omul viaţa mai din plin
Cu trăsuri, femei cochete
Şi cu fete
Încălţate cel puţin!

Rezumat extins la poezia Vara la ţară de George Topârceanu

„Poezia Vara la țară” a lui George Topârceanu descrie frumusețea și farmecul verii petrecute în mediul rural. În acest poem, poetul ilustrează prin imagini și metafore, aspectele naturii care îl încântă și îl inspiră, precum câmpurile încărcate cu spice de grâu, cerul senin, razele soarelui, apele curgătoare ale râului și frumusețea satului cu oamenii săi harnici și binevoitori.

Prima strofă prezintă peisajul rural în timpul verii, când câmpurile sunt încărcate cu spice de grâu care dansează în bătaia vântului. În aceeași strofă, poetul menționează și câmpurile de porumb și cereale care își așteaptă culegerea.

A doua strofă descrie un alt aspect al naturii, cerul senin de vară, care oferă o senzație de libertate și de liniște. Soarele strălucește, iar razele sale luminează toată zona.

În a treia strofă, poetul descrie râul care curge printre dealurile verzi, oferindu-le un peisaj pitoresc și deosebit de frumos. El își amintește cu drag de serile petrecute pe malul râului și de priveliștea minunată oferită de natură.

Ultima strofă a poeziei descrie viața din sat în timpul verii. Oamenii sunt harnici și muncesc din greu, dar reușesc să se bucure de timpul petrecut împreună și să se distreze în moduri simple, precum plimbările în aer liber sau jocurile pe câmp.

În ansamblu, poezia „Vara la țară” este o celebrare a frumuseții naturii și a vieții simple și autentice din mediul rural, ilustrată prin imagini și metafore sugestive.