Povestea „Ursul păcălit de vulpe” de Ion Creangă este una dintre cele mai cunoscute și iubite povești populare din literatura română. Povestea a fost adaptată într-o varietate de forme artistice, inclusiv în teatru, film și animație. De asemenea, este o poveste plină de umor și de înțelepciune populară, fiind apreciată de adulți și copii deopotrivă. Povestea reflectă și tradițiile populare românești și transmite învățăminte și valori precum precauția, atenția, cunoașterea și înțelepciunea.
Era odată o vulpe vicleană, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte întreagă după hrană şi nu găsise nicăiri. Făcându-se ziua albă, vulpea iese la marginea drumului şi se culcă sub o tufă, gândindu-se ce să mai facă, ca să poată găsi ceva de mâncare.
Şăzând vulpea cu botul întins pe labele de dinainte, îi vine miros de peşte. Atunci ea rădică puţin capul şi, uitându-se la vale, în lungul drumului, zăreşte venind un car tras de boi.
– Bun! gândi vulpea. Iaca hrana ce-o aşteptam eu. Şi îndată iese de sub tufă şi se lungeşte în mijlocul drumului, ca şi cum ar fi fost moartă.
Carul apropiindu-se de vulpe, ţăranul ce mâna boii o vede şi, crezând că-i moartă cu adevărat, strigă la boi: Aho! Aho! Boii se opresc. Ţăranul vine spre vulpe, se uită la ea de aproape şi, văzând că nici nu suflă, zice: Bre! da’ cum naiba a murit vulpea asta aici?! Ti! ce frumoasă caţaveică am să fac nevestei mele din blana istui vulpoiu! Zicând aşa, apucă vulpea de după cap şi, târând-o până la car, se opinteşte ş-o aruncă deasupra peştelui. Apoi strigă la boi: „Hăis! Joian, cea! Bourean”. Boii pornesc.
Ţăranul mergea pe lângă boi şi-i tot îndemna să meargă mai iute, ca s-ajungă degrabă acasă şi să ieie pelea vulpii.
Însă, cum au pornit boii, vulpea a şi început cu picioarele a împinge peştele din car jos. Ţăranul mâna, carul scârţâia, şi peştele din car cădea.
După ce hoaţa de vulpe a aruncat o mulţime de peşte pe drum, bine…şor! sare şi ea din car şi, cu mare grabă, începe a strânge peştele de pe drum. După ce l-a strâns grămadă, îl ia, îl duce la bizunia sa şi începe a mânca, că ta…re-i mai era foame!
Tocmai când începuse a mânca, iaca vine la dânsa ursul.
– Bună masa, cumătră! Ti!!! da’ ce mai de peşte ai! Dă-mi şi mie, că ta…re! mi-i poftă!
– Ia mai pune-ţi pofta-n cuiu, cumătre, că doar nu pentru gustul altuia m-am muncit eu. Dacă ţi-i aşa de poftă, du-te şi-ţi moaie coada-n baltă, ca mine, şi-i avea peşte să mănânci.
– Învaţă-mă, te rog, cumătră, că eu nu ştiu cum se prinde peştele.
Atunci vulpea rânji dinţii şi zise: Alei, cumătre! da’ nu ştii că nevoia te duce pe unde nu-ţi e voia şi te-nvaţă ce nici gândeşti? Ascultă, cumătre: vrei să mănânci peşte? Du-te desară la băltoaga cea din marginea pădurei, vârâ-ţi coada-n apă şi stăi pe loc, fără să te mişti, până despre ziuă; atunci smunceşte vârtos spre mal şi ai să scoţi o mulţime de peşte, poate îndoit şi-ntreit de cât am scos eu.
Ursul, nemaizicând nici o vorbă, aleargă-n fuga mare la băltoaga din marginea pădurei şi-şi vâră-n apă toată coada!
În acea noapte începuse a bate un vânt răce, de îngheţa limba-n gură şi chiar cenuşa de sub foc. Îngheaţă zdravăn şi apa din băltoagă, şi prinde coada ursului ca într-un cleşte. De la o vreme, ursul, nemaiputând de durerea cozei şi de frig, smunceşte o dată din toată puterea. Şi, sărmanul urs, în loc să scoată peşte, rămâne făr’ de coadă!
Începe el acum a mornăi cumplit ş-a sări în sus de durere; şi-nciudat pe vulpe că l-a amăgit, se duce s-o ucidă în bătaie. Dar şireata vulpe ştie cum să se ferească de mânia ursului. Ea ieşise din bizunie şi se vârâse în scorbura unui copac din apropiere; şi când văzu pe urs că vine făr’ de coadă, începu a striga:
– Hei cumătre! Dar ţi-au mâncat peştii coada, ori ai fost prea lacom ş-ai vrut să nu mai rămâie peşti în baltă?
Ursul, auzind că încă-l mai ie şi în râs, se înciudează şi mai tare şi se răpede iute spre copac; dar gura scorburei fiind strâmtă, ursul nu putea să încapă înlăuntru. Atunci el caută o creangă cu cârlig şi începe a cotrobăi prin scorbură, ca să scoată vulpea afară, şi să-i deie de cheltuială… Dar când apuca ursul de piciorul vulpei, ea striga: „Trage, nătărăule! mie nu-mi pasă, că tragi de copac…” Iar când anina cârligul de copac, ea striga: „Valeu, cumătre! nu trage, că-mi rupi piciorul!”
În zadar s-a năcăjit ursul, de-i curgeau sudorile, că tot n-a putut scoate vulpea din scorbura copacului.
Şi iaca aşa a rămas ursul păcălit de vulpe!
Rezumat extins la povestea Ursul păcălit de vulpe de Ion Creangă
„Ursul păcălit de vulpe” este o poveste scrisă de Ion Creangă despre un urs naiv și o vulpe isteață care îl păcălesc pentru a obține mâncare. Vulpea îi cere ursului să-l însoțească în pădure pentru a vâna un mistreț, dar, de fapt, ea îl duce într-un lan de nuci unde reușește să-i fure mâncarea. În cele din urmă, ursul își dă seama de înșelăciunea vulpii și se răzbună pe ea.
Povestea începe cu prezentarea lui Urs, un urs mare și naiv, care locuiește într-o pădure cu multe animale. Într-o zi, vulpea îl întâlnește și îi spune că ea știe unde se află un mistreț mare, dar că ar avea nevoie de ajutorul lui Urs pentru a-l vâna. Ursul este de acord să meargă cu ea, deoarece își dorește mult să prindă mistrețul.
Vulpea îl duce pe Urs într-un lan de nuci și îi spune să urce într-un copac și să lovească nucile cu picioarele. Vulpea își așează coada sub copac și prinde nucile când ursul le lovește. După ce a strâns destule nuci, vulpea îi spune lui Urs să meargă acasă pentru a face mâncare cu ele, dar că ea trebuie să plece la urgente. Ursul este de acord să plece și îi încredințează nucile vulpii.
Când Urs ajunge acasă, el realizează că a fost păcălit și se întoarce imediat în lanul de nuci, unde o găsește pe vulpe mâncând nucile pe care le-a furat. Ursul se enervează și începe să o atace pe vulpe, dar aceasta îi spune că nu are nicio vină și îl convinge să meargă împreună la o stână, unde o să găsească mistrețul pe care îl căutau.
Când ajung la stână, Urs descoperă că mistrețul pe care îl căutau nu era decât un porc, și își dă seama că a fost păcălit din nou de vulpe. El se supără și începe să o atace din nou, dar vulpea reușește să scape din ghearele sale și să îl păcălească din nou, spunându-i că el ar trebui să fie bucuros că a găsit mâncare.
Informație adițională despre Ion Creangă
Ion Creangă a fost un scriitor, dascăl și diacon român. Figură principală a literaturii române din secolul al XIX-lea, este cunoscut pentru autobiografia Amintiri din copilărie, precum și pentru nuvelele și povestirile sale. Principala contribuție a lui Creangă la literatura fantastică și pentru copii include narațiuni structurate în jurul unor protagoniști eponimi (Ivan Turbincă, Dănilă Prepeleac, Stan Pățitul), precum și basme ce pictează tabloul valorilor autohtone (Povestea porcului, Capra cu trei iezi, Soacra cu trei nurori, Fata babei și fata moșneagului). Considerate pe scară largă drept capodopere ale limbii și umorului românesc, scrierile sale ocupă o poziție de mijloc între o culegere din surse folclorice și o contribuție originală la un realism literar de inspirație rurală.
Vezi pagina Wikipedia a autorului Ion Creanga.
Ce influenta a avut povestea Ursul păcălit de vulpe de Ion Creangă
Povestea „Ursul păcălit de vulpe” de Ion Creangă a avut o influență semnificativă în literatura română și în cultura populară. Ea a devenit un reper important în literatura pentru copii și a contribuit la dezvoltarea umorului în literatură. Iată câteva aspecte ale influenței sale:
- Educație și divertisment: Povestea este adesea citită copiilor ca parte a educației lor, oferindu-le o învățătură morală sub forma unei povești amuzante. Aceasta îi învață pe copii să fie prudenți și să nu fie naivi în fața șireteniei altora.
- Dezvoltarea limbajului: Povestea a contribuit la dezvoltarea limbajului copiilor, introducându-i în lumea literaturii române și a vocabularului său bogat. Versurile și limbajul vivid folosite în poveste îi captivează și îi ajută să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare și lectură.
- Promovarea valorilor tradiționale: Povestea reflectă valorile tradiționale românești, precum onestitatea, respectul pentru înțelepciunea vârstei și înfruntarea consecințelor acțiunilor. Aceste valori sunt promovate într-un mod accesibil și plin de umor.
- Inspirarea altor autori: Povestea lui Creangă a inspirat mulți alți autori de literatură pentru copii să scrie povești și poezii cu mesaje similare de învățătură și umor.
În concluzie, povestea „Ursul păcălit de vulpe” a avut o influență semnificativă în cultura română, contribuind la dezvoltarea literaturii pentru copii și la promovarea valorilor tradiționale prin intermediul unei povești captivante și amuzante.
