Unirea Principatelor de Grigore Alexandrescu

Un fapt divers interesant despre poezia „Unirea Principatelor” de Grigore Alexandrescu este că a fost scrisă în anul 1866, la scurt timp după înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza de la conducerea statului român. În acest context, poezia a devenit un simbol al dorinței de unitate și independență a poporului român, subliniind importanța unirii Moldovei și a Munteniei, chiar și în condițiile politice dificile ale acelei perioade.

De asemenea, poezia a fost una dintre cele mai populare și influente lucrări ale lui Alexandrescu, fiind recunoscută ca unul dintre cele mai importante texte literare ale epocii sale. Ea a fost tradusă în mai multe limbi străine și a devenit o sursă de inspirație pentru mulți alți scriitori și poeți români care au urmat. Astăzi, poezia „Unirea Principatelor” este considerată un exemplu notabil de literatură patriotică și istorică în cultura română.

---

Pe antice monumente am văzut ades sculptate
Acvila ce poartă crucea, zimbrul țării-nvecinate,
Sub o mână, o coroană, întrunite figurând;
Şi în vechea capitală, o măreață mănăstire,
După lupte sângeroase monument de înfrățire,
De-al Moldovei domn clădită, stă trecutul atestând.

Ce spun aste suvenire? ele-arată ca-altădată,
Înainte-acelor lupte, în vechimea departatăal,
Fii ai Romei cei eterne, aceşti popoli au fost frați;
C-ale lor restrişti cumplite au izvor în despărțire,
Ca la răul ce-i apasă nu pot s-afle lecuire,
Decât numai în unirea către care sunt chemați.

Căci de urile interne mult a profitat străinul;
Căci în suflete ďi-n inimi el a infiltrat veninul,
Ce corumpe, ce îneacă tot instinctul generos;
Căci slăbiți prin moliciune, umiliți prin apăsare,
În furtune şi în intrigi balotați fară-ncetare,
Am uitat noi vechea cale şi trecutul glorios.

Astăzi nu ni se cer lupte, sacrificiuri de sânge,
Astăzi mari de altădată; astăzi ținta vom ajunge
Prin credință în unire, prin unire în dorinți.
Mari puteri acum iau parte la destinul ce ne-aşteaptă,
Orizontul se-nsenină, calea noastră este dreaptă,
Şi asupra-ne se-ntinde mâna bunei provedinți.

Români! Dulce e unirea! Ascultați… glasu-i răsună…
De la fiii României cere patria comună…
Steaua merge înainte-i, simbol sacru pe pământ;
Cum în Vitleem odată stea din cer mântuitoare,
Conducea pe-ncoronații cavaleri, din depărtare,
De le marginile lumii, către leagănul cel sfânt.

Când citim în vechea carte a istoriei străbune
Virtuți mari, ilustre fapte ale nației române,
Care inima stă rece? care suflet nemişcat?
Cine n-are dor să vadă țara sa în fericire,
Cu legi bune, cu legi drepte, în tărie şi-n unire,
Cultivând artele păcii pe al sau pământ bogat?

În tăcutele morminte Bogdan, Mircea se-ntâlniră,
Şi-ntr-o lungă-mbrățişare pe români îi înfrățiră;
Împrejuru-le stau dese umbre de măreți eroi…
Ele astăzi zbor în aer, inimile-nflăcăreaza…
Deputați! asupra voastră ei privirea-şi ațintează;
Fală sau ruşinea țării se aşteaptă de la voi.

Fii voştri vor ascunde a lor frunte în tărână,
Dacă voi acum veți pierde marea cauza română,
Prin meschine interese ce-n mici inimi locuiesc;
Timpul trece, omul piere, dar a patriei iubire
E averea cea mai rară, cea mai scumpă moştenire,
Ce de la parinți de merit nobili fii o priimesc.

Rezumat extins la poezia Unirea Principatelor de Grigore Alexandrescu

Poezia „Unirea Principatelor” de Grigore Alexandrescu este un omagiu adus evenimentelor istorice care au dus la unirea Moldovei și a Munteniei în 1859, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. În poezie, Alexandrescu prezintă evenimentele care au dus la această unire și subliniază importanța acesteia pentru poporul român.

Poezia începe prin descrierea țării românești, prezentând o imagine a unei țări înguste și slabe, fragmentate în mai multe provincii și sub dominația puterilor străine. Alexandrescu subliniază dezbinarea și luptele dintre români și le consideră un obstacol major în calea progresului și a unității.

Mai apoi, Alexandrescu descrie cum, în ciuda acestor dificultăți, s-a născut un vis de unitate în rândul românilor. În ciuda încercărilor puterilor străine de a păstra statutul quo și de a păstra țara într-o stare de dezbinare, românii s-au unit în jurul unor lideri precum Alexandru Ioan Cuza, care au luptat pentru unirea provinciilor românești.

Poezia evidențiază și eforturile celor care au luptat pentru unire și sacrificiile lor, subliniind importanța acestei uniri pentru dezvoltarea culturală, economică și politică a României. În final, Alexandrescu subliniază importanța perseverenței și a voinței poporului român în realizarea acestei mari realizări istorice.

În ansamblu, poezia „Unirea Principatelor” este un elogiu adus unității și perseverenței poporului român în realizarea unirii Moldovei și Munteniei în 1859. Poezia subliniază importanța acestui eveniment istoric pentru identitatea națională și pentru dezvoltarea ulterioară a României.