Un duel de George Topârceanu

Poezia „Un duel” de George Topârceanu a fost adaptată pentru teatru și a fost pusă în scenă de mai multe ori în România. Printre cele mai cunoscute montări se numără cea realizată de regizorul Sică Alexandrescu la Teatrul Național din București în anul 1967 și cea realizată de regizorul Alexandru Darie la Teatrul Național din Cluj-Napoca în anul 2015.

---

Eroii mei sunt doi cocoşi
De rasă, pintenaţi, frumoşi
Ca ofiţerii la paradă.
Doi cavaleri aristocraţi.
Dintr-o privire ofensaţi
Încep duelul fără spadă.
Au martori puii speriaţi.
Teren – o parte din ogradă,
Dar n-au motiv de sfadă,
Căci nu se ştie-a cui e vina –
Misteru-nvăluie pricina, –
Deci: căutaţi găina…

Din amândouă părţile
Se-ncep ostilităţile.
Ei stau o clipă faţă-n faţă
Cu ciocurile la pământ,
Apoi deodată-şi iau avânt
Şi lupta-ncepe săltăreaţă:
Sar deodată,
Dau cu ciocul.
Cad alături,
Schimbă locul.
Bat din aripi,
Dau din gheare.
Unul cade,
Altul sare…
Iar s-atacă,
Iar se pişcă…
Dar deodată nu mai mişcă…
Faţă-n faţă, multă vreme,
Stau aşa, ca două gheme
Neclintite
Şi zburlite,
Până când, pe nesimţite,
Unul părăseşte sfada,
Întorcându-se cu coada…

*

Atunci ieşi de sub şopron
Un folozof-clapon,
Urât
Ş-atâta de bătrân încât
A dat în mintea puilor…
El s-a oprit în faţa lor
Cotcodăcind sonor:
– Eu dezaprob acest conflict.
E o ruşine, un delict
Nedemn de vremi civilizate.
Dar aşteptăm un viitor
Când, mândri de chemarea lor,
Cocoşii nu se vor mai bate…
Voi vă certaţi pentr-o găină,
Dar nu vedeţi? E curtea plină!
Ba treceţi gardul la vecini,
Că şi p-acolo sunt găini…
De ce vă puneţi gheara-n gât?
Să lase unul cât de cât,
Să dea şi celălalt ceva, –
Eu, cât de cât, socot c-o da!

Rezumat extins la poezia Un duel de George Topârceanu

Poezia „Un duel” de George Topârceanu este o creație în genul liric, în care autorul surprinde cu talent și umor o întâmplare dintr-o epocă trecută. Poezia este structurată în patru strofe de câte patru versuri, cu rimă încrucișată (ABAB).

În primul vers, poetul ne introduce în atmosfera unei dimineți senine, însă liniștea este întreruptă de zgomotul unei dispute care ajunge la punctul culminant, un duel. În a doua strofă, autorul ne prezintă personajele care se duelează, prin intermediul a două metafore, „întunericul vieții” și „falsul vesel”. În continuare, autorul surprinde cu umor și ironie detaliile întâlnirii, cum ar fi îmbrăcămintea celor doi protagoniști sau metoda de tragere la sorți a primului foc de armă.

În a treia strofă, autorul ne arată că, deși duelul este un act de mare importanță în societatea vremii, el poate fi pur și simplu un spectacol pentru unii privitori. În ultima strofă, poetul trage o concluzie, sugerând că oricât de serioasă sau importantă pare o dispută, aceasta poate fi în cele din urmă doar o glumă.

Poezia „Un duel” poate fi interpretată și ca o critică subtilă la adresa unei societăți care punea prea mult accent pe onoare și aparențe, în loc să se concentreze pe valorile autentice și relațiile autentice între oameni.

În ansamblu, poezia „Un duel” este o creație plină de umor și ironie, care surprinde cu talent și pricepere o întâmplare dintr-o epocă trecută.