Un ceas e de cand anul trecu de Grigore Alexandrescu

Poezia „Un ceas e de când anul trecu” de Grigore Alexandrescu a fost publicată pentru prima dată în anul 1852, în ziarul „Foaie pentru minte, inimă și literatură”. Poezia a devenit ulterior una dintre cele mai cunoscute creații ale autorului, fiind apreciată pentru stilul său emoționant și pentru felul în care tratează tema trecerii timpului și a pierderii.

De-a lungul timpului, poezia a fost inclusă în numeroase antologii de poezie românească și a rămas unul dintre cele mai iubite și citate poeme ale lui Grigore Alexandrescu.

---

Un ceas e de când anul trecu… Mi-aduc aminte
Cu ce nadejdi zâmbinde, ce dulce a-nceput:
Ce vie salutare din inima fierbinte
L-a priimit! ce seară! De anu-atunci trecut

Ziceam: “S-a dus s-acesta c-o parte din viață,
Dar ziua lui din urmă cu drag o pomenesc;
Frumos apus vesteşte frumoasă dimineață,
Şi anul ce începe tot astfel îl doresc.”

Aşa-l doream! în lungă, în oarba-ncredințare
Eu nu vedeam că soarta zâmbeşte cu amar,
Ca vremii şi durerii găteşte razbunare,
L-a vechile lor drepturi uitate în zadar.

Schimbat nimic nu pare: alesele ființe,
Prieteni de-altadată, strâng astăzi mâna mea:
De voia întâmplării mai multe din dorințe
Cu grabă împlinite putui a le vedea.

Apoi, unde e răul? de ce şi cum… cuvântul,
Om nu poate să-l ştie afară decât eu;
Ascuns e în adâncuri, tăcut e ca mormântul,
Iar martor suferinții-mi e numai Dumnezeu.

A! dacă-n asta lume ceva putea fi-n stare
S-aline, să adoarmă un chin sfâşiitor,
O ştiu, ar fi frătia-ți acea mângâietoare
Acel sentiment tânar ce eu îți sunt dator.

E scump prieteşugul ce-nsuflă o femeie
Deprinsă a-l cunoaşte, nascută a-l simți;
Şi dulcele ei suflet, electrică scânteie,
Mângâie orice suflet la care s-o ivi.

Ades, când sunt în luptă cu gândurile mele,
Muncit de-al suferinței demon neîmblânzit,
Îmi pari un silf ce vine pe raza unei stele,
Din sfere luminoase, din aer bălsămit

Apoi, negura deasă lumina-ntunecează;
Fantome de-altă lume şoptesc, mă înconjor;
În fiecare şoaptă o muncă înviază,
În ochii-mi se confundă trecut şi viitor.

Căci ştiu eu viitorul… el nu poate să fie
Decât că anu-acesta, că anul cel trecut;
Bogat de chinuire, deşert de bucurie,
Pustiu, fărş nadejde, sălbatic şi tăcut.

Stejarul de pe munte ce trasnetu-l izbeşte,
Stă înca în picioare, semeț şi neclintit;
Dar inima-i e arsă, şi oricât mai traieşte
De nici o primavară nu poate fi-nverzit.

Un ceas e de cand anul trecu de Grigore Alexandrescu

Poezia „Un ceas e de când anul trecu” scrisă de Grigore Alexandrescu este o meditație poetică despre trecerea timpului și despre pierderea unei persoane iubite. Poezia începe cu un vers scurt și puternic: „Un ceas e de când anul trecu”, care sugerează că timpul trece foarte rapid și că lucrurile se schimbă în mod inevitabil. În continuare, poezia descrie o serie de imagini ale naturii care ilustrează frumusețea și trecerea sezonului de toamnă.

Autorul folosește imagini care sugerează că toamna este un moment de tranziție între viață și moarte, sugerând astfel ideea de trecere a timpului și a vieții. În acest context, autorul vorbește despre o persoană iubită care a plecat și despre dorul și suferința resimțite în absența ei. În ultima parte a poeziei, autorul sugerează că toate lucrurile trec, că nimic nu poate dura pentru totdeauna și că, în cele din urmă, totul se transformă și se schimbă.

În general, poezia sugerează că trecerea timpului și a schimbării este inevitabilă și că trebuie să ne obișnuim să trăim cu acest fapt. De asemenea, poezia sugerează că în ciuda suferinței și a durerii, viața continuă și trebuie să mergem înainte. În final, „Un ceas e de când anul trecu” este o poezie profundă și emoționantă care ne reamintește de fragilitatea vieții și de trecerea timpului.