Ucigaşul fără voie de Grigore Alexandrescu

Un fapt divers interesant despre poezia „Ucigaşul fără voie” de Grigore Alexandrescu este acela că a fost scrisă într-o perioadă marcată de reforme sociale și politice în România, care au avut un impact puternic asupra vieții și culturii din acea perioadă. În acest context, poezia se concentrează pe tema responsabilității individuale și a impactului acțiunilor noastre asupra societății, reflectând preocupările și valorile epocii sale.

De asemenea, poezia „Ucigaşul fără voie” este un exemplu notabil de poezie morală, care se concentrează pe aspectele etice ale condiției umane și care își propune să ofere o lecție morală cititorilor săi. În epoca în care a fost scrisă, poezia morală era un gen literar popular, care încuraja lectura și reflecția asupra valorilor morale și asupra impactului acțiunilor noastre asupra lumii din jurul nostru.

În plus, poezia „Ucigaşul fără voie” este un exemplu notabil de poezie clasică, care se concentrează pe construcția elegantă și clară a ideilor și pe utilizarea unui limbaj curat și expresiv. Acest stil clasic este o trăsătură distinctivă a literaturii românești din secolul al XIX-lea și continuă să influențeze literatura română și astăzi.

---

O temnitță-adâncă îmi e locuința:
Prin dese, prin negre zăbrele de fier
O rază pierdută îmi spune ființă
Cerescului soare, seninului cer.

Şi frigul mă-ngheață; e umed pământul;
De ziduri, de lanțuri eu sunt ocolit:
Aici suferința aşteaptă mormântul,
Căci legile lumii aşa au voit.

Adus ca o crudă, sălbatică fiară,
L-a temniței poartă nadejdea-am lăsat,
Şi simt chinuire atât mai amară,
Cu cât a mea soartă eu n-am meritat.

O noapte fatală! o noapte cumplită!
Pe patu-mi de trudă dormeam obosit:
Era despre ziua: soția-mi iubită
Şedea lânga mine… un vis, vis cumplit!

Văzui: în bătrâne păduri depărtate
Părea că mă aflu; eram călător;
Dar calea pierdusem; pe ramuri uscate
Cânta cucuveaua cu glas cobitor.

Copacii în preajma-mi părea ca-nviază:
Din toată tulpina un geamăt ieşea:
Flamândă, cumplită, vedeam că-mi urmează
O ceată turbată de lupi, ce urla.

Şi eu fugeam iute, fugeam cu grăbire,
Dar locul sub mine de sânge-nchegat
Silințe-mi zadarnici punea-mpotrivire;
De-o rece sudoare eram inundat.

Sufla un vânt iute, şi luna-ngrozită
În spațiuri veşnici trecea alergând,
Cu stinsele-i raze, cu fața-i pălită
Întinse pustiuri abia luminând.

Apoi deodată în nori se ascunse,
Şi lipsa ei dete cumplitul semnal:
În spasma nespusă ce-atunci mă pătrunse,
Văzui trecând moartea pe palidu-i cal.

Schelet de-altă lume, cu forme cumplite,
Rânjind, către mine privea neclintit:
În mâna-i uscată, în unghi ascuțite
Ținea o femeie… din capu-i zdrobit,

Muşca câteodată, muşca cu turbare,
Şi creieri, şi oase din gura-i cădea:
Uimit rămăsesem: la orice mişcare
Parea ca ea rupe din inima mea.

Dar ceata de fiare o văz… mă soseşte…
Fierbintea-i suflare acum o simții…
Mă plec, cât, şi mâna-mi grea piatră-ntâlneşte,
Curaj desnadejdea îmi dă, şi… izbii…

Un țipat s-aude… eu sar în picioare,
Din somnu-mi de groază atunci deşteptat.
Soția-mi lipsită de-a vieții suflare
Zacea… capu-i tânar era sfărâmat!

De-atunci zile multe ďi nopti osândite
Pe fruntea-mi trecura! eu nici am simțit
A lor osebire; vedenii cumplite
Şi țipatu-acela în veci m-a-nsoțit.

Rasună el seara, l-auz dimineața,
Precum în minutul prin crimă-nsemnat;
Şi eu trăiesc încă! trăiesc, căci viața,
Amară pedeapsă, în dar mi s-a dat.

Aici aştept vremea şi ziua dorită
Să văz dacă dreptul ceresc împărat
Priveşte la fapta-mi, ce este cumplită
Sau numai la cuget, ce este curat.

Rezumat extins la poezia Ucigaşul fără voie de Grigore Alexandrescu

Poezia „Ucigaşul fără voie” de Grigore Alexandrescu este o meditație profundă asupra impactului acțiunilor noastre asupra celor din jur și asupra responsabilității noastre pentru aceste acțiuni.

Poezia începe cu un ucigaș care se află într-o stare de confuzie și disperare, conștient că și-a luat viața unui om nevinovat într-un moment de furie și nebunie. Ucigașul își cere iertare pentru ceea ce a făcut și încearcă să își explice propriile acțiuni, sugerând că a fost victima circumstanțelor sau a propriilor slăbiciuni.

Cu toate acestea, poezia sugerează că astfel de justificări nu pot scuza niciodată actele noastre și că trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce am făcut. Ucigașul își dă seama că moartea nevinovatului este o pierdere ireparabilă și că acțiunile sale nu pot fi înapoiate.

În finalul poeziei, ucigașul se întreabă dacă ar putea fi iertat de Dumnezeu pentru ceea ce a făcut și dacă există vreo posibilitate de a repara greșeala sa. El își dă seama că aceasta nu este posibil și își asumă toată responsabilitatea pentru faptele sale.

Poezia „Ucigașul fără voie” de Grigore Alexandrescu este un exemplu convingător al stilului clasic în literatura română, caracterizat prin accentul pus pe moralitate, pe reflexia asupra condiției umane și pe exprimarea clară și elegantă a ideilor. Această poezie este un exemplu notabil al acestei estetici clasice, care a avut o influență puternică asupra literaturii românești din secolul al XIX-lea.

În ansamblu, poezia „Ucigașul fără voie” de Grigore Alexandrescu este o meditație profundă și emoționantă asupra responsabilității noastre pentru acțiunile noastre și asupra impactului acestora asupra celor din jur. Prin intermediul limbajului său clar și elegant, poetul reușește să transmită mesajul puternic și universal al poeziei sale, care continuă să fie relevant și astăzi.