Tudorel de George Coșbuc

Un fapt interesant despre poezia „Tudorel” de George Coșbuc este că aceasta a fost inclusă într-un număr mare de manuale școlare și cărți pentru copii, atât în România, cât și în alte țări din lume. Poezia a fost apreciată pentru mesajul său educativ și moralizator și pentru modul în care transmite valorile precum curajul, încrederea în sine și explorarea lumii înconjurătoare. De-a lungul anilor, poezia a devenit una dintre cele mai cunoscute și iubite creații literare adresate copiilor din România și a fost tradusă în mai multe limbi străine, fiind astfel apreciată și în afara granițelor țării.

Foicica ulmului,
La marginea drumului,
Drumul Ţarigradului
Şi schelii-mpăratului,
Case-nalte s-au zidit,
Cârciumioară s-a gătit
Şi frumos că s-a boit.
Dar cine mi le-a clădit?
Savalaşi Tudor,
Pazarghian Tudor,
Heisicol Tudor.
Foaie verde ş-o lalea,
N-avea naiba ce lucra?
Tudorel mi se-ndemna
Şi de tânăr se-nsura,
Frumoasă mândră lua;
De frumoasă ce erea,
Cârciumăreas-o punea,
Ş-o chema, mări, Voica.
Dar unde cârciumărea?
La marginea drumului,
Drumul Ţarigradului
Şi schelii-mpăratului.
Cine pe drum că trecea
La cârciumă
Se oprea,
La Voichiţa
Se uita
Şi de dragul ei tot bea
Beau-şi turcii
Papucii,
Ieniceri
Hangerile,
Croitori
Foarfecile,
Cirezari
Cirezile,
Rămâneau
Cu pungile,
De le oftau
Buzele!
Tudorel se-mbogăţea
Şi, d-avere ce-şi avea,
Îşi strângea
Şi-şi cumpăra
Catâraşi
Cu gălbenaşi,
Şi cirezi
De boi d-ăi graşi,
Herghelii
De cai
Frumoşi,
Turme
De juncani
Spătoşi.
Dar p-atât nu se lăsa,
Ci-şi făcea Tudor, făcea
Nouă late mori de vânt,
Nouă mori pe subt pământ.
Că nouă d-or măcina,
Bănetul s-o aduna.
Tudorel se-mbogăţea,
Dar la biruri
Mi-l punea
Şi haraciuri
Că-i cerea,
Mare greu l-împresura.
Şi da Tudor, şi mai da
Tot pe ani
Cinci pungi de bani,
Şi p-o lună,
Pungă plină.
Şi da Tudor, şi mai da
Nu da banii
Cu punga,
Ci da sacii
Cu mâna,
Lăscăi
Cu dimirlia,
Parale
Cu baniţa,
Dar de biruri
Nu scăpa,
De haraci
Nu se plătea.
Tudorel îmi sărăcea,
Mare greu îl cuprindea
Şi, de vedea şi vedea,
Din guriţă că-mi grăia
-Voico, soţioara mea,
Io pe tine când te-am luat,
Eram tânăr şi bogat,
Şi mai mult m-am bogăţit
De când, Voico, ne-am soţit.
Dar câinii mahalagii
Ne-a pârât pe la beşlii,
La haraciuri
Că m-a pus,
Bănişorii
Mi i-a scurs.
Am vândut,
Cum am putut,
Catâraşi
Pe gălbinaşi,
Cirezile
De boi
Graşi,
Herghelii
De cai
Frumoşi,
Turme
De juncani
Spătoşi,
Ale nouă mori de vânt
Şi p-ale de subt pământ,
Dar de bir
Nu m-am plătit,
De haraci
Nu m-am scutit,
Ş-am rămas sărac lipit.
Mătură hambarele
Prin toate colţurile
Şi, de-i găsi făioară,
Să mi-o cerni
În sitişoară,
S-o frămânţi
În lăcrimioare
Şi s-o coci
La ţâţişoare,
C-am să plec
Din ţară-n ţară
Ca s-ajung,
Din sat în sat,
Până-n târg
La Ţarigrad,
La cinstitul de-mpărat,
Şi la el să jeluiesc
Că nu-i chip să mai trăiesc.
Şi Voichiţa, d-auzea,
Lacrămile
Că-i curgea;
Hambarele
Mătura,
Făioară
Că-mi găsea,
D-o turtică
Mi-i făcea;
În lacrămi o frământa
Şi la ţâţe
I-o cocea,
Şi în traistă
I-o punea.
Tudorel mi se gătea,
Pe Voichiţa
Săruta,
Iar sărmana,
Vai de ea,
De foc mare leşina.
Soacră-sa îmi alerga,
Apă rece că-i punea,
Pe Voichiţa deştepta.
Tudorel că le grăia
-Iacă, maică, nora ta,
Păstreaz-o ca viaţa mea,
La-ntoarcere s-o găsesc
Aşa cum ţi-o dăruiesc.
Tu, Voichiţo, soaţa mea,
Să-ţi păstrezi tot mintea ta
Şi cinstea măicuţă-mea,
Că mă duc la Ţarigrad,
La-nălţatul de-mpărat,
Ca la el să jeluiesc
Că n-am hal să mai trăiesc.
Tudorel le cuvânta,
Mâna mă-si-i săruta,
Pe Voichiţa-mbrăţişa,
Drumuleţu-şi apuca
Şi la Poartă se ducea.
Acolo, de-mi ajungea
În genunchie-ngenunchea,
Trei zile-n poartă şedea.
Împăratul se uita,
Din ciubuc tutun trăgea,
Şi pe Tudor când vedea,
Ciubucgiu-şi trimetea,
La serai că mi-l chiema
Şi din gură-l întreba
-Pazarghian Tudor,
Heisicol Tudor,
Savalaşi Tudor,
Pe la noi
Ce-ai căutat,
Averea cui
Ţi-ai lăsat?
-Preacinstitule-mpărat,
Mare rău m-a-mpresurat;
La haraciuri
Am fost pus
Şi la biruri
Greu supus,
Tot pe ani
Cinci pungi de bani,
Şi pe lună,
Pungă plină.
N-am dat banii
Cu punga,
Ci-am dat sacii
Cu mâna,
Lăscăi
Cu dimirlia,
Parale
Cu baniţa.
De haraci
Nu m-am plătit
Şi de bir
N-am isprăvit,
Dar de tot am sărăcit,
Ş-am venit
Să jeluiesc
Că n-am hal să mai trăiesc.
-D-alei, Tudor, Tudorel,
Pazarghian Tudor,
Savalaşi Tudor,
Heisicol Tudor,
Nu ştii c-ai mai avut
Saxanale
Cu parale,
Sămăraşi
Cu gălbenaşi,
Cirezi multe
De boi graşi,
Herghelii
De cai
Frumoşi,
Turme
De juncani
Spătoşi,
Nouă mori
Pe subt pământ
Ş-alte nouă
Mori de vânt?
-Împărate,
Le-am avut,
Dar pe toate
Le-am vândut,
Şi haraciul
Mi-am plătit,
Să mă văz cortorosit,
Cu măicuţa odihnit.
Am plătit cât am putut,
Dar de bir n-am mai avut,
Ş-am venit să jeluiesc,
Să mă laşi să sângeclesc,
Că n-am hal să mai trăiesc!
Împăratul, d-auzea,
Nici mai mult că-l ispitea,
Ci din gură-l întreba
-De-ai venit să jeluieşti,
Unde vrei să sângecleşti?
Ori în Ţara Românească,
Ori în a Moldovenească,
Ori aici, în a Turcească?
-Ba aici, în a Turcească,
Că sunt oile
Mai grase,
Albinele
Mai mieroase,
Văcşioarele
Mai lăptoase,
Şi-st aproape
Şi de case.
Împăratul se-nvoia,
Slobozenie
Că-i da,
Şi poruncă
Poruncea
Să strângă
Cât o putea
Din sangeacul care-o vrea,
Tudorel că mi-şi pleca,
Un vătaf cu el lua,
Prin sangeacuri
Că umbla,
Zaharele
Că strângea,
Beilicuri
Că punea,
Mari averi
Că aduna,
Până mi se sătura.
La doi ani şi jumătate,
Frige-l
Dorul,
Gândul
Bate
Să se-ntoarcă
De departe
Pân-acasă
La mă-sa
Şi la draga
Voichiţa.
Două luni sângecluia
Ş-alte două îmi trecea
Până doru-l podidea,
Şi-atunci, măre, ce făcea?
La-mpăratul se-ntorcea
Şi din gură mi-l ruga
-Preacinstitule-mpărat,
Io de-acas’ când am plecat,
Mămuşoara
Mi-am lăsat
Nemâncată,
Nebăută,
De nevoie
Doar ştiută.
Pân-acum am tot răbdat
De măicuţă depărtat,
Acum dor m-a apucat,
Ochi de lacrămi mi-au secat;
Părul mi s-a cărunţit,
Mustăcioara-mi s-a lungit,
Dor de ducă mi-a venit.
Să-mi dai voie să mă duc,
Doar cu suflet s-o apuc,
Şi ce-o vrea măria-ta
Din avere tot mi-o da.
Împăratul l-asculta,
Voie bună că-i dădea
Şi-averea-i dăruia
Saxanale
Cu parale,
Sămăraşi
Cu gălbenaşi,
Cirezi multe
De boi graşi
Şi turme
De juncănaşi.
La-mpăratul se-nchina,
Mâna, poala-i săruta,
Ziua bună că-şi lua,
Ciobănaşii că-şi tocmea
Şi spre casă se-ntorcea.
Merg pe cale
Tot cântând,
Din cavale
Şuierând,
Ciobănaşii
Tot jucând,
Măgăruşii
Tot zbierând,
Juncănaşii
Şir mergând
Şi boi graşii
Rumegând.
Mergu-şi ziua şi noaptea
Până iată-mi ajungea
Cam la drumul jumătate;
Făr-odihnă, nu se poate!
Atunci turmele oprea
Şi din gură le grăia
-D-alei, voi, vătafilor,
D-alei, voi, ciobanilor,
Încet cu cirezile,
Încet cu oiţele;
Nu tăiaţi
Drumurile
Şi nu călcaţi
Florile,
Să le pască mielele.
Io nainte-o să v-apuc,
Io nainte-o să mă duc;
Până voi că mi-eţi sosi,
Io tainul v-oi găti
Şapte buţi oi destupa,
Simbrioara că v-oi da,
Şi pe trei v-oi însura,
În Domnul v-oi cununa,
Ca să fim ca nişte fraţi,
Toţi de lume lăudaţi;
Pâine, sare c-am mâncat
Şi cu toţi am asudat!
Tudorel, de le grăia,
Călişor încălica,
Într-o fugă
Se ducea,
Pân-acasă
Mi-ajungea.
Deştiul chieie că făcea,
Porţile că descuia
Şi la pimniţi năvălea,
Că de mult, de când plecase,
Vin în gură nu băgase.
El în pimniţă intra,
Buţi pe rând tot încerca
Cerca una, cerca două,
Cerca, măre, pân’la nouă.
Tudorel mi se-mbăta,
De gârlici se-mpiedica,
Jos cu faţa mi-şi cădea,
Somn adânc îl cuprindea.
Iată, măre, se-ntâmplase
Mă-sa noaptea că visase
Şi din somn se deşteptase.
Ea din somn se deştepta,
Sete mare c-o ardea,
Limba-n gură-i dogorea
Şi Voichiţii că-i zicea
-Voică, Voică, nora mea,
Mi-te scoală, maică, scoală
Ş-adu mie vin în oală,
C-aşa sete n-am avut
De când maica m-a făcut.
Voica,-ndată
Ce-auzea,
Numa-n iie
Se scula,
Oala-n mână
Că lua,
Lumânarea
C-aprindea,
În gârlici că se ducea
Şi de el se-mpiedica.
Lumânarea
Că stingea,
Ulceluşea
Că spărgea,
Îndărăt mi se-ntorcea
Şi, de frică, ea zicea
-Maică, maică, soacra mea,
Nu ştii c-am să-ţi spui ceva!
Unul pimniţa ne-a spart,
Buţile c-a încercat,
A băut pân’ s-a-mbătat
Şi-n gârlici mi s-a culcat.
Io de el m-am piedicat,
Lumânarea
C-am scăpat,
Ulceluşea
Mi s-a spart!
Soacră-sa, unde-auzea,
Mâna-n cui că mi-şi punea,
Lua biciul de curea
Şi da-n Voica cât putea,
Şi da-n Voica d-o bătea
Şi din gură-o suduia
-Hei, căţea
De nora mea,
De când Tudor mi-a plecat,
Tu ibovnic ţi-ai luat,
Banii de pe vin i-ai dat
Şi cu el te-ai sărutat,
Ba-l aduci până-n gârlici,
Parcă io n-aş fi p-aici!
Voica, biet, se văieta
Şi din gură-i răspundea
-Ba mă jur, maică, pe sare,
Pe pâine, pe lumânare
Şi pe sfintele icoane!
De când Tudor mi-a plecat,
Nimeni nu m-a sărutat,
Ibovnic nu mi-am luat,
De vinul ce s-a vândut
Grijă mare c-am avut,
Şi la tine c-am venit,
Banii-n mână i-ai primit.
Soacră-sa n-o asculta,
Lumânare c-aprindea,
O frânghie că-ndoia
Şi ca ştreangul o făcea;
Pe-ntuneric se ducea
În gârlici că ajungea,
Peste Tudor că dedea,
După gât că i-l punea
Şi trăgea şi iar trăgea,
Şi din gură tot zicea
-Trage bine, nora mea,
De nu ţi-e inimă rea
Şi de nu e vina ta!
Tudor sufletul îşi da,
Iar mă-sa
Şi Voichiţa
Tocma-n pimniţă-l băga,
După buţi îl ascundea.
Vreme multă nu trecea,
Turmele
S-apropia
Şi cirezile
Sosea.
De departe s-auzea
Clopotele
Răsunând,
Căvălaşele
Cântând,
Măgăruşii-n oi zbierând.
Şi la poartă când sosea,
Ciobănaşii mi-l striga
-Ia te scoală, Tudore,
Şi deschide porţile,
Să-i băgăm averile;
Ia destupă
Buţile
Şi ne udă
Buzele,
Că ni-s arse gurile!
Tudorel nu le răspunde,
Că n-are, măre, de unde;
Numai Voica se scula,
Soacrii-si de veste-i da
Şi cu roche se-mbrăca.
Zorile
Se revărsa,
Porţile
Se descuia
Şi averile
Intra
Saxanele
Cu parale,
Sămăraşi
Cu gălbenaşi,
Cirezi multe
De boi graşi
Şi turme de juncănaşi.
Toate-n curte de intra,
Loc de pus nu se găsea,
Aşa multe că erea!
Voica şi cu soacră-sa
Înainte
Le ieşea,
Toate-averile
Primea,
Masă mare
Le-ntindea,
Zece buţi de vin scotea
Şi frumos îi ospăta.
Dar la masă ce vorbea?
Că Tudor,
De dor
Fierbinte,
Se pornise mai-nainte
Să găteasc’ hambarele
Şi toate coşearele,
Să-şi puie averile.
Atunci toţi înmărmurea
Ş-unul p-altul
Se-ntreba,
Când… vătaful
Neculcea
În gârlici se scobora,
După buţi că-mi căuta
Şi pe Tudor mi-l găsea,
Îngheţat şi omorât,
Cu frânghie
Strâns de gât,
Dup-o butie
Târât.
El, afară de-l scotea,
‘N sus cu faţa
Mi-l punea,
Iar Voichiţa
De-l vedea,
Cu mâini părul
Că-şi smulgea,
Lângă dânsul
Leşina.
Mă-sa-ndată c-alerga
Şi, pe Tudor când vedea,
Din teacă
Cuţit trăgea,
În inimă
Şi-l băga,
Peste fii-su mi-şi cădea,
La un loc doi morţi era.
Jale multă s-auzea,
Lacrămi multe se vărsa.
Stau ciobanii
De-l plângea,
Din cavaluri
Mi-l jelea
Zbieretul
Oiţelor,
Ca plânsul
Surorilor,
Urletul
Dulăilor,
Ca oftatul
Fraţilor.
Ei pe Tudor mi-l scălda,
Mai frumos îl premenea
Coşciug unii
Mi-i făcea,
Groapă alţii
Mi-i săpa
Lui Tudor şi maică-sa.
La biserică-i îngropa,
Cruce mare le punea,
Îndărăt că se-ntorcea
Şi la masă
S-aşeza.
Din pomană
Le mânca
După cum e datina.
Foicică ş-o lalea,
Voica, măre,
De vedea
Că rămânea
Singurea,
Soţior că-şi alegea
P-un cioban mai tinerel,
Tinerel
Şi frumuşel,
Semănând cu Tudorel.
Ea de mână
Că-l lua,
La biserică
Mi-l ducea,
La icoane-ngenunchea,
Trei mătanii că făcea,
Voie Domnului cerea
Şi popa mi-i cununa,
După legea creştinească,
De ei să se pomenească.

Rezumat extins la poezia Tudorel

Poezia „Tudorel” scrisă de George Coșbuc este o creație literară adresată copiilor, care abordează tema curajului și a încrederii în sine în fața fricii.

Poezia începe prin prezentarea unui băiat pe nume Tudorel, care își petrece timpul în natură și se bucură de frumusețea lumii înconjurătoare. Autorul descrie modul în care Tudorel se joacă și explorează lumea, subliniind faptul că acesta este curajos și încrezător în propriile forțe.

În a doua strofă, poetul prezintă momentul în care Tudorel se întâlnește cu o viperă și este pus în fața unei situații periculoase. În loc să fugă sau să își piardă speranța, Tudorel se gândește la modul în care poate să își folosească abilitățile pentru a învinge frica și să supraviețuiască. În cele din urmă, Tudorel reușește să învingă viperă și să își dovedească curajul și încrederea în sine.

În finalul poeziei, autorul subliniază faptul că Tudorel este un exemplu de curaj și încredere în sine și că trebuie să învățăm să ne ghidăm după astfel de modele. Prin intermediul poeziei, George Coșbuc îi învață pe copii despre importanța curajului și a încrederii în sine în fața fricii și despre modul în care putem depăși obstacolele și să ne găsim puterea interioară.

În general, poezia „Tudorel” de George Coșbuc este o creație literară educativă și moralizatoare, care îi învață pe copii despre importanța curajului și a încrederii în sine. Prin intermediul acestei poezii, autorul își îndeamnă cititorii să aibă încredere în propriile forțe și să își găsească curajul pentru a înfrunta frica și obstacolele din viață.