Toamna ţesătoare de Vasile Alecsandri

Un fapt interesant despre poezia „Toamna ţesătoare” de Vasile Alecsandri este că aceasta reprezintă o modalitate de a integra tradițiile și obiceiurile populare în literatura română. Această poezie evocă imaginea toamnei ca o ţesătoare, care împletește frunzele și florile într-un covor colorat, inspirată de tradiția populară a ţesutului.

Această abordare oferă o perspectivă diferită asupra toamnei și aduce un omagiu tradițiilor populare românești, care au fost un element important în cultura și istoria României. De asemenea, poezia a fost apreciată pentru calitatea sa muzicală și pentru limbajul poetic, care surprinde frumusețea și sensibilitatea subiectului.

Prin urmare, poezia „Toamna ţesătoare” de Vasile Alecsandri rămâne o poezie importantă în literatura română, datorită abordării sale inovatoare și a mesajului puternic despre frumusețea și efemeritatea naturii.

---

Toamna mândră, harnică
Şi de bunuri darnică
A-mpărţit a ei comori:
Frunza-i dat-au vântului,
Iar roada pământului
Dat-o au la muncitori.
 
Dat-au in pentru ştergare
Şi porumb pentru coşare
Plin de ţinte aurii,
Şi toţi strugurii de vie
Pentru dalba veselie
De la nunţi şi cumătrii.
 
Dat-au încă pentru coasă
Iarba-i verde şi frumoasă
Care-n mai au înflorit;
Şi-a ei păsări cântătoare,
Şi-a ei şiruri de cocoare
Tainicului Răsărit.
 
Ş-au rămas, sărmana, goală,
Pe când viforul se scoală
Aducând gerul de an!
Ce-a să facă ea la iarnă?
Norii vin ca să aştearnă
Pe câmpii un lung troian.
 
Vai de ea! Ce-a să devie
Sub cumplita vijelie
Care suflă oţerit
Peste văile uscate,
Peste apele-ngheţate,
Peste codrul desfrunzit?
 
Dar nu-i pasă! Cât e soare,
Toamna, mândră ţesătoare,
Pune furca-n brâul ei,
Ca să toarcă şi să ţese
Pânză lată-n iţe dese
De-nvelit umerii săi.
 
Şi torcând de-a lungul trece
Peste brazda murgă, rece,
Unde ies painjini mii.
Iar fuioru-i de mătase
Pe pământ în urmă lasă
Mreji de raze argintii.
 
Câte lanuri, văi întinse,
Toate-acuma sunt cuprinse
De lungi fire ce lucesc.
Unele s-adună în caier,
Altele, pierdute-n aer,
Tainic, lin călătoresc.
 
Toamna grabnic le urzeşte,
Le-mpleteşte, nevedeşte,
Şi cu toate la un loc
Ea-şi lucrează o învelitoare
Ca să meargă-n şezătoare
Şi să ia parte la joc.
 
Iat-o în cămeşă albă,
Cu lefţi mari lucind în salbă,
Mari cât ochii săi căprii.
Trista iarnă-o pizmuieşte
Şi prin neguri o pândeşte
Descântând vrăjitorii.
 
Iar românul cu drag spune:
„Doamne! fă încă-o minune!
Scoate-o faţă-n calea mea,
Ca şi toamna harnică
Şi de suflet darnică,
Să-mi fac traiul meu cu ea!”

Rezumat extins la poezia Toamna ţesătoare de Vasile Alecsandri

„Toamna ţesătoare” este o poezie scrisă de Vasile Alecsandri, care evocă frumusețea și melancolia toamnei, prin intermediul unei metafore inspirate din tradiția populară a ţesutului.

Poezia începe prin a descrie toamna ca o ţesătoare care împletește un covor de frunze și flori, sugerând o imagine a naturii ca un atelier de ţesut. Apoi, Alecsandri prezintă toamna ca pe un simbol al îmbătrânirii și al trecerii timpului, sugerând că toamna este o perioadă de introspecție și de amintire a trecutului.

În a doua strofă, poezia se concentrează asupra frumuseții naturii toamnei, sugerând că aceasta este o perioadă de culori și arome unice, care inspiră un sentiment de melancolie și nostalgie. Alecsandri sugerează că aceasta este o perioadă de împlinire și de încheiere, care trebuie să fie savurată și apreciată la justa sa valoare.

În final, poezia încheie cu un apel la acceptarea trecerii timpului și la aprecierea frumuseții efemere a naturii. Alecsandri sugerează că toamna este un simbol al trecerii și al transformării, și că trebuie să învățăm să ne bucurăm de fiecare moment al vieții și să apreciem frumusețea și valoarea efemeră a existenței noastre.

În general, „Toamna ţesătoare” este o poezie evocativă și plină de sensibilitate, care surprinde frumusețea și sensibilitatea naturii în perioada toamnei, prin intermediul unei metafore inspirate din tradiția populară a ţesutului. Este o poezie care a rămas relevantă și astăzi, deoarece tema trecerii timpului și a efemerității existenței rămân subiecte universale și încărcate de semnificație în viața oamenilor.