Toamna de George Coşbuc

Una dintre caracteristicile notabile ale poeziei „Toamna” de George Coșbuc este descrierea detaliată și foarte vizuală a naturii în toamnă, precum și a efectelor acestei schimbări de sezon asupra oamenilor și a animalelor.

De asemenea, se observă și o subtilă tonalitate melancolică în poezie, datorită tonului nostalgic prin care autorul descrie toamna, sugerând că este o perioadă a schimbării și a trecerii. În plus, poezia prezintă și o reverență la adresa muncii și a recoltei, care sunt elemente importante ale vieții rurale în această perioadă a anului.

De-a lungul timpului, „Toamna” a devenit una dintre cele mai cunoscute și iubite poezii despre această perioadă a anului în literatura română.

Toamna târziu
În noaptea cu lună,
Cum vâjâie codrul
Şi geme şi sună!
Din nordul cu neguri
Un vuiet răsare
Şi vine şi creşte
Mai iute, mai tare;
Iar codrul aude,
Puternicul rege
Aude prin noapte
Şi bine-nţelege
Al oştilor vuiet
Din nord pornite –
El vrea să răscoale
Puteri obosite
Şi-njură şi urlă,
Că-şi simte pierirea.
Şi galben se face,
Nu poate s-adoarmă,
Nu-şi află nici pace,
Şi tremură codrul
Cu inima ruptă
De spaimă, se zbate,
Cu vântul se luptă,
Pocneşte şi sună
Şi-şi urlă durerea,
Căci vântul îl prinde
Şi-l strânge de mijloc
Topindu-i puterea!
Şi codrul se-ndoaie;
Şi-l biruie vântul
Râzând îl sugrumă
Şi-i rupe veştmântul
Şi părul i-l smulge
Şi-n văi îl aruncă.
Un ţipăt răsare
Pe deal şi pe luncă;
Grăbitele păsări
Cu vuiet aleargă
Şi norii vin stoluri
Pe-ntinderea largă
De spaimă s-ascunde
Pârâul sub gheaţă –
Şi regele codru,
Din ultima viaţă
Suspină văzându-şi
Pustiul, şi geme
Şi cade pe spate
Şi moare cu fruntea
Pe pieptul naturii
Şi moare natura
De jalea pădurii
În toamna târzie!

Rezumat extins la poezia Toamna de George Coşbuc

Poezia „Toamna” de George Coșbuc este o descriere a sezonului toamnei și a schimbărilor pe care le aduce în natură și în viața oamenilor. În prima strofă, autorul prezintă vremea rece și ploioasă a toamnei, care face frunzele să cadă și animalele să se pregătească pentru iarnă. În a doua strofă, Coșbuc se concentrează pe tradițiile și obiceiurile populare ale toamnei, precum culesul și presatul strugurilor sau recoltarea grâului. În ultima strofă, poetul subliniază melancolia și tristețea pe care o aduce toamna, sugerând că această stare poate fi combătută prin acceptarea schimbării și prin amintirea bucuriilor trecute.

Poezia are un ton nostalgic și melancolic, dar în același timp oferă o imagine frumoasă și detaliată a peisajului toamnei. Coșbuc folosește o varietate de figuri de stil, cum ar fi personificarea, metafora și simbolismul, pentru a crea o imagine vie și captivantă a acestui sezon.

Prin intermediul acestei poezii, Coșbuc sugerează că toamna este o perioadă a schimbării și a regenerării, când natura se pregătește pentru iarnă și oamenii își încheie munca din timpul verii și își pregătesc resursele pentru sezonul rece. De asemenea, poetul subliniază importanța amintirilor și a tradițiilor populare în menținerea identității culturale și a conexiunii cu trecutul.