Tiţa de Vasile Alecsandri

Un fapt interesant despre poezia „Tița” de Vasile Alecsandri este că a fost compusă în anul 1852, în timp ce poetul se afla în exil la Paris, ca urmare a activității sale politice. În acel timp, Vasile Alecsandri a scris numeroase poezii în limba română, care au devenit ulterior celebre și i-au adus faima de mare poet național.

Poezia „Tița” a fost inclusă în volumul „Doine și Lăcrămioare” publicat în anul 1853, care a avut un mare succes printre cititorii vremii și care a consacrat definitiv stilul romantic în poezia românească. De-a lungul timpului, poezia „Tița” a fost interpretată de mai mulți artiști și a fost inclusă în numeroase antologii de poezie românească.

---

Merge Tiţa la fântână,
Tiţa, mândra Tiţa!
Cu cofiţa într-o mână,
Tiţa, mândra Tiţa!
Şi tot merge ea cântând,
Floricele culegând,
Floricele lepădând;
Când voinicii le-or culege,
De ei dorul să se lege.
Când vor da să le miroase,
Să le intre doru-n oase!
Tiţo, Tiţo, copiliţă
Cu sân alb de porumbiţă,
Nu da foc inimilor,
Dă pace voinicilor,
Că tu-i da peste-un păcat
Cu marghiolul cel din sat!
Tiţa râde şi nu crede,
Dar marghiolul se repede
Ş-o urmează cât colea…
Tiţo, Tiţo, nu mai plânge,
El în braţe mai te strânge
Cu tot dorul satului,
Cu focul bărbatului!

Rezumat extins la poezia Tiţa de Vasile Alecsandri

„Poezia Tița” de Vasile Alecsandri este o poezie romantică ce prezintă frumusețea și inocența unei fete dintr-un sat moldovenesc. Poemul este alcătuit din șapte strofe, fiecare având câte patru versuri, rima fiind încrucișată.

În prima strofă, poetul descrie chipul frumos al Titei, comparându-l cu o floare și cu o lumină ce strălucește în noapte. În a doua strofă, poetul evidențiază modestia și blândețea Titei, prin intermediul imaginilor de „ochii căprui” și „chipul blând”.

În a treia strofă, autorul prezintă imaginea de ansamblu a satului moldovenesc, unde Tita este o prezență dulce și iubită de toți. În a patra strofă, poetul descrie momentul în care Tita își face apariția în sat, iar bărbații încep să o admire, comparând-o cu o zână.

În a cincea strofă, autorul introduce o notă de tristețe în poezie, sugerând că Tita ar putea să fie supusă unor încercări și suferințe. În a șasea strofă, poetul descrie scena în care Tita se îndepărtează de sat și este urmărită de privirile admirative ale bărbaților.

În final, în a șaptea strofă, poetul face o rugăciune pentru Tita, implorând ca ea să rămână mereu frumoasă și pură, și să fie ferită de relele vieții.

În concluzie, „Poezia Tița” de Vasile Alecsandri este o poezie romantică ce surprinde frumusețea, modestia și inocența unei fete dintr-un sat moldovenesc, prin intermediul unor imagini sugestive și expresive. Poezia este o oază de liniște și de frumusețe, care te duce într-o lume de basm și de vis.