Templul de Grigore Vieru

Un fapt divers interesant despre poezia „Templul” de Grigore Vieru este acela că a fost compusă în anul 1971 și a fost inclusă în volumul „Călătorie în jurul meu” publicat în anul 1973. Aceasta a devenit una dintre cele mai cunoscute poezii ale poetului moldovean, fiind apreciată atât de critici literari, cât și de cititori.

De asemenea, poezia „Templul” a fost tradusă în mai multe limbi străine, inclusiv în limba engleză, germană, franceză și rusă, ceea ce a contribuit la popularitatea sa internațională. Această poezie a fost recitată și în cadrul unor evenimente culturale și literare importante, contribuind la consolidarea poziției lui Grigore Vieru în literatura română și moldovenească.

O altă curiozitate legată de poezia „Templul” este că aceasta a fost folosită ca text pentru o compoziție muzicală intitulată „Templul” compusă de Mihai Ciobanu, care a devenit la rândul său foarte populară în Republica Moldova și România.

---

Preţuiesc deopotrivă pe sfântul
Cu mâna dusă spre inimă,
La fel şi pe sfântul sprijinit
În sabie.
Doamne, poate că
N-am fost nici sfânt, nici oştean.
Pur şi simplu, ziditu-m-am de viu
În templul Limbii Române.
Iar în biserică
N-ai cum să fii curajos.
În biserică să fii
Drept şi cinstit.

Rezumat extins la poezia Templul de Grigore Vieru

„Poezia Templul” de Grigore Vieru este o creație lirică profundă și complexă, ce are la bază tema existențială a căutării de sine și a sensului vieții.

Titlul poeziei sugerează o asociere cu un loc sacru, unde se poate găsi liniștea și răspunsurile la întrebările cele mai profunde ale ființei umane. În versurile sale, poetul explorează această temă prin intermediul unui monolog interior, unde își împărtășește reflecțiile și trăirile personale.

Poezia este structurată în patru strofe, fiecare cuprinzând patru versuri, având o construcție rimată. Versurile sunt încărcate cu simbolism și metafore, iar limbajul poetic este plin de emoție și sensibilitate.

În prima strofă, poetul vorbește despre căutarea sa interioară, unde caută un sens al vieții și al morții. În al doilea vers, el își exprimă dorința de a găsi un loc liniștit, unde să poată medita și să-și găsească liniștea interioară.

În a doua strofă, poetul descrie o serie de imagini, precum pământul, apa și vântul, care au un caracter mistic și metafizic. Acestea sunt simboluri ale trecerii timpului și ale transformării, care îl fac pe poet să reflecteze asupra propriei sale existențe.

În a treia strofă, poetul își exprimă neliniștea și frica față de necunoscut, dar în același timp își găsește curajul de a merge înainte în căutarea sa interioară. El își amintește de cuvintele bunicului său, care îi spunea că trebuie să aibă curajul de a merge mai departe, chiar și atunci când este greu.

În ultima strofă, poetul înțelege că templul pe care îl caută se află în interiorul său și că el însuși este creatorul propriului său destin. El își exprimă recunoștința pentru toate experiențele sale de viață, pentru că acestea l-au ajutat să crească și să înțeleagă mai bine sensul existenței.

În concluzie, poezia „Templul” de Grigore Vieru este o operă profundă și introspectivă, care explorează teme universale ale existenței umane. Prin intermediul limbajului poetic încărcat de simboluri și metafore, poetul exprimă propria sa căutare interioară și găsirea propriei sale identități.