Telefon peste moarte de Adrian Păunescu

Fapte diverse referitor la poezia „Telefon peste moarte” de Adrian Păunescu:

• Poezia a fost scrisă de Păunescu după ce a aflat că tatăl său a murit, iar acesta și-ar fi dorit să poată comunica cu fiul său prin intermediul unui telefon peste moarte.
• Poezia a fost publicată pentru prima dată în revista „Luceafărul” în anul 1973.
• Criticii literari consideră că poezia are o structură modernă și se încadrează în poezia confesivă a lui Păunescu.
• Versurile „Telefonul sună şi nu răspunzi / Eu sunt, părinte, eu te sun de-acasă, / Telefonul sună şi nu răspunzi, / Ești mort, părinte, ai plecat din casă.” sunt cele mai cunoscute și reprezintă dorința de a comunica cu cei dragi care nu mai sunt în viață.
• Poezia a devenit populară în România, fiind recitată și cântată de mulți artiști.

În lumea numelor străine,
Mă simt, şi eu, un străinez,
Iau telefonul lângă mine
şi n-am ce număr să formez.
 
Trăiesc, fără speranţă, drama
Că neamul meu, acum, e frânt,
Mi-e dor de tata şi de mama,
Dar nu au număr, la mormânt.
 
De convorbiri cu ei sunt gata
şi în necunoscut mă zbat,
îi sun pe mama şi pe tata,
Dar crucea sună ocupat.
 
Au numere secrete parcă
şi aparatul n-are ton,
Deodată aflu şi tresar că
Nici moartea n-are telefon.
 
Mi-e dor de voi, părinţi din moarte,
Cu lacrimi bine vă cuvânt,
Şi uit că aţi plecat departe
Şi n-aveţi roaming, sub pământ.
 
Formez un număr, oarecare,
Întreb precipitat de voi,
Dar ştiu că mort e cel ce moare
şi nu mai vine înapoi.
 
Şi, vai, de-atâta timp încoace,
Vă chem şi-n visuri, să v-ascult,
Dar iarba pe morminte tace,
Cu număr desfiinţat demult.
 
Şi, dacă o să ţinem minte,
Probabil, când o fi să mor,
Am să vă caut în morminte,
Pe-un număr de interior.

Rezumat extins la poezia Telefon peste moarte de Adrian Păunescu

„Peste moarte” este o poezie de Adrian Păunescu care abordează tema morții și alegerea continuării legăturii cu cei dragi prin intermediul tehnologiei moderne, în special a telefonului.

În poezie, poetul se adresează unui prieten decedat și îi povestește despre ce s-a întâmplat în viața sa după plecarea sa. El își exprimă tristețea pentru că nu a mai putut vorbi cu prietenul său, dar apreciază faptul că tehnologia modernă îi permite să păstreze legătura cu el prin intermediul telefonului. Poetul descrie cum sună telefonul când prietenul său încearcă să-l contacteze și își exprimă speranța că, prin intermediul acestui aparat, prietenul său îi poate auzi gândurile și sentimentele.

Poezia evidențiază ideea că tehnologia modernă poate fi un instrument puternic pentru menținerea legăturilor și a comunicării cu cei dragi chiar și după ce aceștia pleacă din viața noastră. Ea subliniază importanța păstrării amintirilor și a conexiunii emoționale cu cei dragi în ciuda separării fizice.