Teiul şi stejarii de Alecu Donici

Un fapt divers interesant despre fabula „Teiul şi stejarii” de Alecu Donici este că aceasta a fost o sursă de inspirație pentru mulți scriitori și artiști din România și din alte țări.

De exemplu, poetul român George Bacovia a scris un celebru poem intitulat „Teiul” care se inspiră din această fabulă și ilustrează ideea că frumusețea și puterea nu sunt mereu sinonime.

De asemenea, fabula a fost adaptată în diferite forme de artă, precum teatru, film și animație, și este frecvent citită și studiată în școlile din România.

Aceasta este o fabulă clasică cu o morală puternică, care ne învață să fim umili și să învățăm din greșelile noastre, să nu judecăm sau să ne compătimim față de alții și să fim recunoscători pentru ceea ce avem.

---

Un teişor crescut sub deal, în depărtare,
Odată blestema norocul de uitare,

Aşa zicând:
– Ce fericiţi stejarii sânt!
Din fire înzestraţi,
Puternici ei şi nalţi,
Văd lumea cea frumoasă,
Aproape stau de soare;
Iar eu, o! soartă ticăloasă!
Aici în depărtare
Viaţa-mi am urât.
El bine n-au sfârşit
Şi s-au stârnit furtună, vânt
Şi cerul s-au întunecat
Şi fulgerul au scăpărat.

Prin nouri tunetul se răsturna, trăsnind,
Şi risipind
Acei mai mari
Stejari!

Iar teiul de sub deal era nevătămat.
Atunci el s-au trezit că este vinovat
Şi mulţumind, au zis aşa către noroc:
– Apărătorul meu! Eu de acum te rog
Ca parte liniştii să dăruieşti tu mie
Şi traiul depărtat, drept pravilă să-mi fie,

Pentru că am văzut prea bine
Că cei ce stau la înălţime,
Măcar de sunt şi mari

Şi tari,
Dar pică la pământ
De vânt.

Rezumat extins la fabula Teiul şi stejarii de Alecu Donici

Fabula „Teiul şi stejarii” de Alecu Donici este o poveste moralizatoare despre modestie și învățarea din greșeli.

În această fabulă, un tânăr tei își bate joc de stejarii care își pierd frunzele toamna, considerându-i slabi și lipsiți de frumusețe. În schimb, teiul este mândru de frunzele sale verzi care nu cad niciodată.

Cu toate acestea, într-un an, teiul se confruntă cu o secetă lungă și grea care îi usucă frunzele și îi distruge în cele din urmă viața. În timp ce stejarii, cu frunzele lor căzute, își revin și reînnoiesc viața.

Fabula „Teiul şi stejarii” ilustrează astfel importanța modestiei și a învățării din greșeli. Tânărul tei a fost mândru și arogant față de stejarii care pierd frunzele toamna, dar în cele din urmă a fost el însuși distrus din cauza unui defect de care nu a fost conștient. În același timp, stejarii, care păreau slabi și lipsiți de frumusețe în ochii teiului, au fost de fapt cei care și-au păstrat viața și frumusețea prin capacitatea lor de a se adapta și de a se înnoi.

Fabula ne învață astfel să fim umili și să acceptăm că toți avem defecte și că nu ar trebui să judecăm sau să ne compătimim față de alții, ci să fim recunoscători pentru ceea ce avem și să învățăm din greșelile noastre.

Un fapt divers interesant despre această fabulă este că ea a fost publicată pentru prima dată în anul 1841 în revista literară „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, fiind una dintre cele mai cunoscute și apreciate fabule ale lui Alecu Donici. De asemenea, fabula a fost adaptată în diferite forme de artă, precum teatru și film, și este frecvent citită și studiată în școlile din România.