Sufletul meu astăzi îşi dezgroapă morţii de Elena Farago

Poetesa Elena Farago este cunoscută în special pentru opera sa lirică, care abordează teme precum iubirea, durerea, melancolia și trecerea timpului. Poezia „Sufletul meu astăzi își dezgroapă morții” face parte din ciclul „Lamentații”, publicat în volumul „Spre oameni”, apărut în anul 1958. În această poezie, poetesa explorează sentimentul de pierdere și durerea provocată de moartea celor dragi, evocând amintiri și reflecții personale. Printre alte poezii celebre ale Elenei Farago se numără „Eu și tu”, „Doar vis”, „Amintire”, „Ploaie de toamnă” sau „Cântec pentru tine”.

---

Flori de-o zi, de-o clipă
Mi le-adun acuma,
Să le culc cenuşa înfrăţită-n huma
Unei mice şi albe şi tăcute gropi.
Şi nici brazi, nici sălcii, nici salcâmi,
Nici plopi
Nu vor plânge asupră-i…

Făr’ să le mai număr clipele sau anii,
Roşii, albe, albastre flori de lunci sau stranii
Flori crescute-n seră, ori în fund de-abis,
Mi le strâng din racle,
Mi le strâng din cripte,
Mi le scot din veghea crucilor înfipte,
S-amintească vieţii un păcat, un vis…

Sufletul meu astăzi îşi dezgroapă morţii,
Tu, iubire nouă, să nu intri-aici
În grădina morţii
Să nu intri, nici
Să nu simt cum peste ziduri şi zăbrele
Mă pândesc cu pizmă gândurile-ţi negre
De povara unor vane îndoieli…

Sufletul meu astăzi morţilor se-mparte…
Tu, iubire nouă, ţine-te deoparte
Şi fereşte-ţi floarea vie de păcatul
De-a-ntreba ce doruri mi-a ştiut uscatul
Vraf de flori pe care azi le-am dezgropat.

Lasă-mă în tihnă
Să le-aştern un pat
Somnului din care
Nu pot să-ţi umbrească
Cu nimic
Norocul c-am păstrat-o vie
Printre ele floarea ce ţi-am dat-o ţie.

Mândră-n ramu-i verde
Las-o să-ţi zâmbească
Făr’ să-ntrebi de poate cele ce-au murit
Au fost mai voioase
Când le-am dăruit,
Făr’ să-ntrebi nici câte,
Nici ce flori din viaţă
Mi-au murit în albul strai de dimineaţă,
Ori în purpuriul caldelor nămiezi.

Nu, iubire nouă, nu căta să vezi
Dincolo de floarea ce-ţi surâde-n faţă
Mândră şi unică-n ramurile-i verzi.

Dincolo de dânsa nu pătrunde-n ceaţa
Ce-mi ascunde morţii de nu vrei s-o pierzi…
Sufletul meu astăzi îşi dezgroapă morţii, –
Tu, iubire nouă, să nu intri-aici,
În grădina morţii… să nu intri, nici
Să nu-ntrebi de-n strâmta groapă ce le strânge
Vor muţi de-a pururi vechile-mi iubiri…
Şi de-ntors la tine sufletu-mi va plânge,
Mângâie-l sau plânge-l,
Dar să nu te miri…

Rezumat extins la poezia Sufletul meu astăzi îşi dezgroapă morţii de Elena Farago

Poezia „Sufletul meu astăzi îşi dezgroapă morţii” de Elena Farago este o meditație profundă asupra trecutului și a pierderii. Poezia începe cu o imagine puternică a sufletului care își dezgroapă morții, aducând aminte de oameni și evenimente trecute. Această imagine este urmată de o serie de versuri care explorează durerea și regretul legate de aceste pierderi.

Poeta descrie cum timpul trece și amintirile se estompează, dar durerea pierderii rămâne. În ciuda acestui fapt, ea găsește consolare în faptul că amintirile îi permit să rămână conectată cu cei dragi care au plecat și să îi poarte cu ea în inimă.

Poezia este scrisă într-un stil introspectiv, cu versuri melodioase și imagini puternice. Ea explorează tema trecerii timpului și a amintirilor, iar finalul său reprezintă o meditație profundă și convingătoare asupra modului în care putem păstra legătura cu cei care ne-au fost dragi și au plecat din lumea noastră.

În general, poezia este o explorare emoționantă a pierderii și a duratei pe care o cauzează, dar și a frumuseții și importanței amintirilor care ne rămân.