Un fapt interesant despre poezia „Sub patrafir” de George Coșbuc este că aceasta a fost publicată pentru prima dată în anul 1893 în revista „Literatorul”. Poezia a devenit foarte populară în rândul cititorilor și a fost recunoscută ca una dintre cele mai reprezentative poezii ale lui George Coșbuc, care exprimă frumusețea naturii și a iubirii.
Poezia a fost adesea interpretată ca o alegorie a dragostei și a conexiunii cu natura și a inspirat mulți artiști și scriitori de-a lungul timpului. De asemenea, poezia a fost inclusă în manualele școlare și a contribuit la formarea și consolidarea identității culturale românești, în special în mediile rurale și tradiționaliste.
Părinte, eu mă-nec din piept
Şi n-am puteri de vorbă multă;
Cât voi putea vorbi m-ascultă
Să-ţi spun în grabă tot şi drept.
Aş vrea să-ncep cu fapte bune,
Dar n-am făcut, ori le-am uitat
Şi raiu-n cap puţin mi-a stat.
Şi-am fost şi prost la numărat –
Şi n-am ce spune.
N-aveam nici vreme. Tata-i mort
Şi mama-i cu copii, sărmana.
Ei de la mine-aşteaptă hrană,
Şi grija numai eu le-o port
De-acum ei singuri să şi-o poarte!
Mi-e milă de durerea lor,
De ei mi-e jale, nu că mor.
Dar cum e scris Că sunt dator
Şi eu c-o moarte.
EU mă cunosc; sunt păcătos,
Că prea am dus-o în râs şi-n glume,
Prea drag mi-a fost să fiu în lume,
Şi-am prea iubit ce-a fost frumos!
Pe lângă vin, voinicii roată,
Şi chiote pe deal în zori,
Şi ziua luncile cu flori,
Şi hora noaptea-n şezători,
Şi viaţa toată!
Şi mi-a plăcut în jurul meu
Să văd flăcăi pe bătătură
Şi cobza cu isonu-n gură
Să-mi zornăie zorind mereu.
Să văd cum se cotesc şirete
Pe-ascuns nevestele, şi-aprins
Se simt de peste brâu cuprins
Trupşorul cel subţire-ncins
Al unei fete.
Păgân sunt parcă, nu creştin!
Bisericos n-am fost, părinte,
Dar rar, când mi-am adus aminte,
M-am dus şi eu ca să mă-nchin.
Eu am pe Dumnezeu în mine:
Mereu îl simt, şi-l văd mereu –
Gândesc aşa! Mai ştiu şi eu!
Dar, taică, las’ că Dumnezeu
Va şti mai bine.
N-am dat în viaţă nimănui
Prilej să-mi poarte duşmănie,
Eu n-am putut să ţin mânie
Că n-am avut, părinte, cui,
Măcar mi-au tot făcut-o unii!
Şi n-am fost slab şi nici fricos:
Pe opt ţi-i dau grămadă jos –
Dar m-am ferit să-mi fac ponos
Cu toţi nebunii.
O dată numai… P-un flăcău
L-am dat de ziduri, pentr-o fată
A doua zi a prins deodată
La plug în deal să-mi pară rău,
Şi nici la boi n-am dat mâncare
Şi-n brazdă plugul l-am lăsat
Şi ca nebun am alergat
Pe dealuri, pe flăcău să-l cat
Să-i cer iertare.
Şi nu mai ştiu… atâta-i tot,
Ba, taică, stai! E cu vecinul.
Pe palme m-alinta creştinul
Şi drag m-avea ca pe-un nepot…
Şi eu i-am sărutat nevasta!
EI moş, ea o copilă-abia.
Mi-a fost şi milă, cum plângea,
Şi, Doamne, ochi frumoşi ce-avea –
Păcat e asta?
Dac-am uitat ceva să spui,
Mi-e martur Dumnezeu, părinte,
C-am spus ce mi-a venit în minte
Şi-oi spune tot, în faţa Lui!
Şi-acum canon… îl ştiu anume!
A fost aşa, şi n-aş cârti:
Canon e că nu pot trăi!
Şi-ntr-altă lume n-o mai fi
Ca pe-astă lume.
Rezumat extins la poezia Sub patrafir de George Coşbuc
Poezia „Sub patrafir” de George Coșbuc este un poem liric care descrie o scenă romantică și idilică, inspirată de frumusețea naturii și de sentimentul de dragoste.
În prima strofă, poetul descrie o pajiște plină de flori și iarbă proaspătă, care se întinde până la orizont. El simte că această natură este plină de viață și de frumusețe și că aduce pace și liniște în sufletele celor care o admiră.
În a doua strofă, poetul descrie o scenă romantică și idilică, în care un băiat și o fată se plimbă prin pajiște și se bucură de frumusețea naturii din jur. El simte că acest cuplu este legat de natura din jur prin sentimentul lor de dragoste și că această legătură este atât de puternică încât nu poate fi întreruptă.
În strofa a treia, poetul face referire la simbolul patrafirului, care reprezintă dragostea și sentimentul de fidelitate. El simte că acest simbol este prezent în toată natura din jur și că aduce oamenii împreună prin dragoste și compasiune.
În ultima strofă, poetul își exprimă dorința de a se alătura cuplului de îndrăgostiți și de a se bucura împreună de frumusețea și liniștea naturii. El simte că acest loc este un refugiu pentru iubirea sa și că îi oferă ocazia de a se conecta cu natura și de a se bucura de frumusețea ei.
În concluzie, poezia „Sub patrafir” de George Coșbuc este un omagiu adus frumuseții naturii și a iubirii, văzute ca două elemente fundamentale ale vieții și ale umanității. Poetul descrie o pajiște plină de flori și iarbă proaspătă, care simbolizează viața și frumusețea naturii și o scenă romantică și idilică, care simbolizează iubirea și compasiunea. El exprimă dorința de a se alătura cuplului de îndrăgostiți și de a se bucura împreună de frumusețea și liniștea naturii, simțind că acest loc este un refugiu pentru iubirea sa și că îi oferă ocazia de a se conecta cu natura și de a se bucura de frumusețea ei.
Informații adiționale despre poezii de George Coșbuc
George Coșbuc închină fiecărui anotimp măcar câte o poezie (Noapte de vară, Vara, În miezul verii, Iarna pe uliță). Coșbuc a păstrat spiritul autentic românesc în balade, prin prezentarea momentelor nunții (Nunta Zamfirei) sau prin viziunea asupra morții (Moartea lui Fulger).
Aflati mai mult despre George Coșbuc pe Wikipedia