Strigătul inimii de Alexandru Macedonski

Un fapt interesant despre poezia „Strigătul inimii” este că a fost publicată inițial sub forma unui pamflet în ziarul „Literatorul” în 1892, unde a stârnit o serie de controverse și critici. Criticii literari au fost surprinși de limbajul neobișnuit al poeziei, care a folosit cuvinte și imagini considerate prea îndrăznețe pentru acea perioadă.

De asemenea, poezia a fost interpretată în moduri diferite de către criticii literari. Unii au văzut în ea o expresie a nihilismului și a disperării, în timp ce alții au interpretat-o ca o meditație profundă asupra sensului vieții și al morții.

Cu toate acestea, poezia a devenit una dintre cele mai cunoscute și apreciate creații ale lui Alexandru Macedonski, fiind considerată astăzi una dintre cele mai importante poezii ale sale și un exemplu remarcabil de modernism literar în poezia românească.

---

Avântă-te, suflet, prin dulce cântare
Şi spune la lume, când este trădare,
Ca s-o deşteptăm!
Căci dulcea-ne ţară trădată greu este;
Române, la arme! Poetu-ţi dă veste,
Cu toţi să luptăm!

Învinge-vei oare? Nimic nu reţine
Torentul ce curge şi spre mare vine,
De însuşi împins.
Zdrobeşte odată şi lanţul sclaviei,
Iar după-aceea te dă bucuriei,
Când tu ai învins!

Vezi cine-n tăcere, pumnalu-şi găteşte!
Vezi sub aste roze c-aspida-şi târăşte
Un corp veninat,
D-aceea acuma, la arme, române!
Nimic decât lupta, alt nu-ţi mai rămâne,
Când eşti oprimat;

Când legea cea sanctă vedea-vei călcată…
O lege prin lupte ce fu proclamată!…
Nu! Nu vei tăcea;
Sub stindardul ţării, cu toţi ne vom strânge;
Călcătorii legii vor zace în sânge;
Ne vom răzbuna!

Române,-ţi trebuie, spre a te conduce,
Un cap unde mintea, mai mult va străluce,
Şi tu-l vei găsi!
Un om ce renunţă la tot pentru ţară,
Nu unul ce este o cumplită hiară
Când poate zdrobi!

Rezumat extins la poezia Strigătul inimii de Alexandru Macedonski

„Strigătul inimii” este o poezie scrisă de Alexandru Macedonski în anul 1892, fiind inclusă în volumul său de poezii intitulat „Excelsior”. Poezia este una dintre cele mai cunoscute și apreciate creații ale lui Macedonski și reprezintă o meditație profundă asupra sensului vieții și al morții.

Poezia începe cu o serie de întrebări retorice care își propun să exploreze sensul vieții: „Oare ce-am fost?/ Ce-s și ce voi fi?/ Cu unde-oi merge?” Aceste întrebări sunt adresate de vocea lirică a poeziei propriei inimi, care strigă după adevăr și sens.

În continuare, vocea lirică meditează asupra trecerii timpului și a inevitabilității morții: „Și-n somn, și-n viață/ Ne trecem ca vântul.” Cu toate acestea, în ciuda efemerității vieții, vocea lirică afirmă că inima rămâne veșnică: „Dar inima mea/ Va fi mereu aceeași.”

Poezia continuă cu o serie de imagini puternice care evocă durerea și suferința provocate de moarte: „Când cerul se-nseră/ De fiece năpust/ De-un nor de-ntuneric/ Un fulger străpunge.” Cu toate acestea, vocea lirică nu cedează în fața disperării și afirmă că trebuie să lupte împotriva morții și să-și găsească propria cale: „Dar eu, în lupta mea/ Pe mine mă-ndrăznesc/ Și-acum, mă duc pe drumul/ Pe care mi-l aleg.”

Poezia se încheie cu o afirmare puternică a voinei de a trăi și de a învinge moartea: „Și dacă-n calea mea/ Se va ivi-un zid/ Strigatul inimii/ Îl va risipi.” Aceste ultime versuri exprimă speranța că inima poate învinge orice obstacol și că dorința de viață poate învinge chiar și moartea.

În concluzie, „Strigătul inimii” este o poezie profundă și emoționantă care explorează sensul vieții și al morții. Prin intermediul imaginilor puternice și al versurilor frumos conturate, poezia reușește să transmită un mesaj puternic despre voința de a trăi și de a învinge orice obstacol.