Ştiuca şi motanul de Alecu Donici

Un fapt divers interesant despre fabula „Ştiuca şi motanul” de Alecu Donici este că aceasta a fost inclusă într-o culegere de fabule intitulată „Fablescu”, care a fost publicată postum în anul 1851, după moartea autorului.

De asemenea, fabula a fost adaptată în diferite forme de artă, precum teatru și animație, și este frecvent citită și studiată în școlile din România. Aceasta este o fabulă clasică cu o morală puternică, care ne învață să recunoaștem valoarea celor din jur și să acceptăm unicitatea și abilitățile fiecărei persoane.

Fabula este considerată o poveste cunoscută și iubită de copii, iar aceștia o citează adesea în contextul învățării valorii și recunoașterii celor din jur.

---

Nu-i bine când pânzarul se-apucă de cusut,
Iar croitorul de ţesut.
Şi e desigur totdeauna
Că cine multe întreprinde
Nu scoate-n capăt nici pe una,

Ba încă râsul lumii adese îşi aprinde!

O ştiucă prea colţată, jaluză, de soi rău,
Văzând odinioară
Motanul de la moară

Cum şoarecii vânează… căzu la el mereu
Cu multă rugăminte, s-o ieie la vânat.

– Dar spune-mi: cunoşti oare
Tu astă vânătoare?

O întrebă motanul. – Nu-i lucru minunat
– Răspunse mândră ştiuca – de-a prinde şoricei,

Când prindem costrăşei!

– Prea bine; hai la treabă! Tu, dar, vei lua sama
Aproape de lăptoc,
Iar eu – zise motanul – mă duc să păzesc vama
Pe lângă poloboc.
Toţi şoarecii din moară

Aice au să-ţi vie; vânează şi-i omoară.
Noroc! Noroc!
Mergând la loc, motanul s-a apucat de treabă
Şi, foarte-n grabă,
Mulţime de şoricărit
El a vânat, a omorât.

Apoi şi la tovarăşa a mers, dar ce să vadă!
Mai, mai, murinda ştiucă, ciuntată, fără coadă,

Pe care şoarecii i-a ros,
Abia ruga, prin semne, s-o tragă pân’ la baltă.
Motanul, credincios,
A tras-o, dar îi zise: „Vecină! de-altă dată
Păzeşte-ţi rânduiala:
Nu te-apuca de ce nu poţi
În capete să scoţi

Şi nu-ţi mai vârî botul unde nu-ţi fierbe oala.”

Rezumat extins la fabula Ştiuca şi motanul de Alecu Donici

Fabula „Ştiuca şi motanul” de Alecu Donici este o poveste moralizatoare despre modul în care invidia poate afecta relațiile noastre cu ceilalți și despre importanța recunoașterii valorii celor din jur.

În această fabulă, un motan este invidios pe capacitatea ştiucii de a se deplasa atât pe uscat cât și în apă și își dorește să aibă aceleași abilități. Motanul încearcă să învețe să înoate, dar își pune viața în pericol și este salvat de ştiucă.

În cele din urmă, motanul își dă seama că nu poate fi la fel de bun ca şi ştiuca la înot și îi recunoaște valorile și talentul. Ei devin prieteni și învață să se bucure de ceea ce fiecare dintre ei poate face cel mai bine.

Fabula „Ştiuca şi motanul” ilustrează astfel importanța recunoașterii valorii celor din jur și a acceptării unicității și abilităților fiecărei persoane. Motanul era invidios pe abilitățile ştiucii și încerca să le dobândească, dar a fost salvat de aceasta și în cele din urmă a învățat să aprecieze ceea ce era special la el însuși și la ştiucă.

Fabula ne învață astfel să nu fim invidioși și să recunoaștem valoarea celor din jur, să acceptăm unicitatea și abilitățile fiecărei persoane și să învățăm dintr-unul altul.

Un fapt divers interesant despre această fabulă este că ea a fost publicată pentru prima dată în anul 1840 în revista literară „Doina”, fiind una dintre cele mai cunoscute și apreciate fabule ale lui Alecu Donici. Fabula a fost adaptată în diferite forme de artă, precum teatru și film, și este frecvent citită și studiată în școlile din România.