Steluţa de Vasile Alecsandri

Un fapt interesant despre poezia „Steluța” de Vasile Alecsandri este că aceasta reprezintă o abordare inovatoare a unui subiect clasic și familiar în literatura română: fragilitatea și efemeritatea existenței umane. Prin intermediul unei metafore inspirate de imaginea unei steluțe căzătoare, Alecsandri surprinde fragilitatea și trecerea rapidă a vieții, sugerând că fiecare moment al existenței noastre este prețios și trebuie să fie savurat și apreciat.

Această abordare poetică evocativă a atras atenția publicului, deoarece oferă o nouă perspectivă asupra unei teme clasice și universale, care a fost subiectul multor interpretări și reinterpretări în literatura și arta occidentală. De asemenea, poezia a fost apreciată pentru calitatea sa muzicală și pentru limbajul poetic, care surprinde frumusețea și sensibilitatea subiectului.

Prin urmare, poezia „Steluța” de Vasile Alecsandri rămâne una dintre cele mai remarcabile poezii din literatura română, datorită abordării sale inovatoare și a mesajului puternic despre frumusețea și efemeritatea naturii și a existenței noastre.

Tu, care eşti pierdută în neagra veşnicie,
Stea dulce şi iubită a sufletului meu!
Şi care-odinioară luceai atât de vie
Pe când eram în lume tu singură şi eu!
 
O! blândă, mult duioasă şi tainică lumină!
În veci printre steluţe te cată al meu dor,
Ş-adeseori la tine, când noaptea e senină,
Pe plaiul nemuririi se nalţă c-un lung zbor.
 
Trecut-au ani de lacrimi, şi mulţi vor trece încă
Din ora de urgie în care te-am pierdut!
Şi doru-mi nu s-alină, şi jalea mea adâncă
Ca trista veşnicie e fără de trecut!
 
Plăceri ale iubirii, plăceri încântătoare!
Simţiri! măreţe visuri de falnic viitor!
V-aţi stins într-o clipeală ca stele trecătoare
Ce las-un întuneric adânc în urma lor.
 
V-aţi stins! şi de atunce în cruda-mi rătăcire
N-am altă mângâiere mai vie pe pământ
Decât să-nalţ la tine duioasa mea gândire,
Steluţă zâmbitoare dincolo de mormânt!
 
Căci mult, ah! mult în viaţă eu te-am iubit pe tine,
O, dulce dezmierdare a sufletului meu!
Şi multă fericire ai revărsat în mine
Pe când eram în lume tu singură şi eu!
 
Frumoasă îngerea cu albe aripioare!
Precum un vis de aur în viaţă-mi ai lucit,
Şi-n ceruri cu grăbire, ca un parfum de floare,
Te-ai dus, lăsându-mi numai un suvenir iubit.
 
Un suvenir, comoară de visuri fericite,
De scumpe, şi fierbinte, şi dulce sărutări,
De zile luminoase şi îndumnezeite,
De nopţi veneţiene şi pline de-ncântări.
 
Un suvenir poetic, coroana vieţii mele,
Ce mângâie şi-nvie duioasă-inima mea,
Şi care se uneşte cu harpele din stele
Când mă închin la tine, o! dragă, lină stea!
 
Tu dar ce prin iubire, la a iubirii soare,
Ai deşteptat în mine poetice simţiri,
Primeşte-n altă lume aceste lăcrimioare
Ca un răsunet dulce de-a noastre dulci iubiri!

Rezumat extins la poezia Steluţa de Vasile Alecsandri

„Steluța” este o poezie scrisă de Vasile Alecsandri, care evocă frumusețea și fragilitatea naturii, prin intermediul unei metafore inspirate de imaginea unei stele căzătoare.

Poezia începe prin a descrie imaginea unei steluțe care cade din cer, sugerând o imagine a fragilității și efemerității existenței noastre. Apoi, Alecsandri prezintă această imagine ca pe un simbol al frumuseții și al sensibilității naturii, sugerând că trebuie să apreciem fiecare moment al existenței noastre și să savurăm frumusețea efemeră a naturii.

În a doua strofă, poezia se concentrează asupra contrastului dintre lumina și întunericul nopții, sugerând că fiecare moment al vieții este un cadou prețios pe care trebuie să-l prețuim și să-l apreciem. Alecsandri sugerează că natura ne oferă multe momente de frumusețe și de bucurie, și că trebuie să le apreciem la justa lor valoare.

În final, poezia încheie cu un apel la unitate și la recunoașterea valorii fiecărei ființe umane. Alecsandri sugerează că fiecare ființă umană este un simbol al frumuseții și al sensibilității naturii, și că trebuie să ne tratăm reciproc cu respect și înțelegere, în ciuda diferențelor noastre culturale și sociale.

În general, „Steluța” este o poezie evocativă și plină de sensibilitate, care surprinde frumusețea și fragilitatea naturii, prin intermediul unei metafore inspirate de imaginea unei steluțe căzătoare. Este o poezie care a rămas relevantă și astăzi, deoarece tema fragilității și a efemerității existenței rămân subiecte universale și încărcate de semnificație în viața oamenilor.