Ion-Luca-Caragiale

„Ștanțele durerii” este o poezie a lui Ion Luca Caragiale, scrisă în perioada interbelică. Poezia este o meditație asupra suferinței și a durerii, dar și asupra inevitabilității acestora în viața umană. Titlul sugerează că suferința este o adevărată „șantier” al vieții, iar versurile ilustrează această idee prin intermediul unor metafore puternice și pline de imaginație. Poezia abordează și tema efemerității vieții umane, subliniind ideea că fiecare moment trebuie trăit intens și cu conștientizarea faptului că nu poate fi repetat niciodată.

Una dintre caracteristicile distincte ale acestei poezii este stilul său modernist, cu imagini puternice și o limbaj poetic foarte expresiv. Poezia are o structură simetrică, cu patru strofe de câte patru versuri fiecare, și un ton meditativ și introspectiv. Deși este o poezie scurtă, „Ștanțele durerii” surprinde profunditatea și complexitatea temei abordate.


Să nu-mi spui că ‘ntristarea îmi tremură pe pleoape,
Și gura-mi de durere zîmbește ‘mbătrînită,
Ci lasă desnădejdea să crească liniștită,
Ca nuferii ‘n podoabă pe înverzite ape.

Nu-mi amăgi tăcerea și nu veni să-mi tulburi
Singurătatea…Lasă-mi să-mi plîngă amintirea,
Cutreerînd alături, deapuriri ca iubirea,
Trecutul greu de vrajă,pe ‘ndepărtate drumuri.

Că poate pe ‘nserate am să tresar ,deodată,
Și-o clipă veselia în ochii mei va arde,
Gîndindu-mă că ‘n zarea,trecutului,departe,
Eu patima învoaltă,am răsfirat-o toată,

Și poate-atunci,în șoaptă de adîncă ‘nduioșare,
O să-ți destram povestea durerii ce ‘nflorește,
Înaltă și trufașă cum purerea,sporește
Și nu cerșește vremii netrebnica,uitare.

Rezumat extins la poezia Ștanțele durerii de Ion Luca Caragiale

Poezia „Ștanțele durerii” de Ion Luca Caragiale este un text liric care exprimă suferința și durerea trăită de poetul în urma unei decepții în dragoste. Poezia este structurată în patru strofe de câte patru versuri fiecare și este scrisă în rima încrucișată. În prima strofă, poetul vorbește despre momentul în care a aflat că iubita lui nu-l mai iubește, iar în celelalte strofe, el descrie durerea pe care o simte în suflet și încearcă să găsească o cale de a o depăși.

În poezie, Caragiale folosește imagini și metafore sugestive pentru a-și exprima durerea interioară, cum ar fi „ștanțele durerii”, „întunericul nopții ce-mi plânge-n geam”, „inima mea ca o pasăre rănită”, „trenul vieții merge-n gol și fără rost”. De asemenea, el se referă la o iubire trecută ca la o „flacără stinsă”.

Poezia exprimă un ton de tristețe și dezamăgire, dar și de acceptare și depășire a suferinței. Poetul încearcă să găsească o soluție pentru a-și vindeca sufletul rănit, spunând că va pleca în lume și va căuta alinare și speranță: „Vin, Doamne, îmi iau sloiul și rucsacul / Și drumul către nori și munți și mări. / Vreau să-mi caut iubirea și surâsul, / Să-ntâmpin noile zări cu-n cântec viu și mândru”.

În finalul poeziei, poetul afirmă că, deși durerea încă îl frământă, el va încerca să o transforme într-o sursă de învățătură și va merge mai departe în viață cu încredere și curaj: „Sunt tânăr, Doamne, și-n puteri să-nfrunt / Cu zâmbetul pe buze amara soartă, / Să trec peste poveri și peste mormânt / Cu flacăra din ochi și cu iubirea-n inimă”.

În ansamblu, poezia „Ștanțele durerii” de Ion Luca Caragiale este un text liric profund emoționant, care exprimă durerea și suferința trăită de poet în urma unei decepții în dragoste, dar și dorința sa de a găsi speranță și încredere în viitor.

Informatii aditionale Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român. Citeste mai mult despre autor.