„Stâncile strigă Amin” este o poezie scrisă de George Coșbuc, publicată pentru prima dată în volumul său „Balade și idile” în anul 1893. Poemul este considerat una dintre cele mai cunoscute și iubite creații ale autorului.
În această poezie, Coșbuc descrie o lume aflată într-o criză profundă, în care valorile morale și spirituale au fost pierdute și lumea este dominată de lăcomie și cruzime. Stânca devine simbolul unui suflet pur și neînfrânt, care luptă să supraviețuiască în mijlocul haosului și distrugerii din jur.
Poezia a fost interpretată de-a lungul timpului în mai multe moduri. Unii au văzut-o ca o critică la adresa societății românești a vremii, în timp ce alții au considerat-o o meditație filosofică asupra naturii umane și a existenței.
Bătrân de vârstă, gârbov și slab d-un negru chin
Prin țară imbla Beda, ca vecinic peregrin.
Din sate-n sate trece, prin țări călătorește
Și dreapta religiune prin vorbe o lățește.
Dar fiind el, sărmanul, orbit de ani era,
Un prunc, ca drept tovarăș, de mână îl purta.
Odată, prin o vale, copilul l-a purtat
În loc cu stânci mărețe și multe sămănat.
Aicea stând bătrânul puțin, se odihnește,
Copilul însă-n glumă se-ntoarce și-i vorbește:
„Cinstite părinte, nu-i bine a sta-n drum;
Mulțimea te așteaptă, deci scoală-te acum
Și predica o ține.” Bătrânul se ridică
Cătându-și textu; -ndată-l cetește și explică,
Așa de blând și dulce, cât lacrime de drag
Brăzdau zbârcita față a tristului moșneag.
Copilul nebunatec râdea cu hohot mare
Văzând cum ține sfântul la pietre cuvântare,
Cum glasul lui răsună și flutură în vânt:
Dar, iată, când bătrânul încheie-al său cuvânt,
Când face semnul crucii, atuncea odată
Din crânguri se înalță o soaptă fermecată
Și mii de mii de glasuri din vale repet lin:
„Pe-a veacurilor veacuri, Amin, părinte-Amin!”
Să sparie copilul; pe loc îngenunchiează,
Și sfântului părinte păcatul își trădează,
Cu lacrămi de căință, de jele prigonit.
Și Beda stă ș-ascultă și zice umilit:
„Tu n-ai cetit, copile, scriptura ce vorbește,
Când tace omenirea, chiar stânca glăsuiește.
Însamnă-ți asta bine și nu o mai uita:
Că tot așa se poate o piatră a schimba
În inima umană, precum inima încă
Adeseori se schimbă în piatră și în stâncă!”
Rezumat extins la poezia Stâncile strigă Amin de George Coşbuc
Poezia „Stâncile strigă Amin” de George Coșbuc este un poem satiric care critică starea de sărăcie și degradarea morală a societății românești la începutul secolului al XX-lea.
Poemul începe cu descrierea unor stânci care par a fi într-o durere cumplită, strigând „Amin” și cerând ajutorul oamenilor. Aceste stânci personificate reprezintă, de fapt, societatea românească care suferă și se chinuie sub povara sărăciei, ignoranței și a corupției.
În continuare, autorul aduce în discuție problemele cu care se confruntă oamenii săraci și necăjiți, care sunt nevoiți să trăiască în condiții inumane și să se roage pentru a primi ajutor. Poemul critică și moralitatea dubioasă a unor oameni bogați și influenți, care profită de pe urma sărăciei și ignoranței celor mulți.
În final, autorul face apel la conștiința oamenilor și îi îndeamnă să-și aducă aminte de valorile autentice ale vieții, cum ar fi dragostea, adevărul și justiția, și să lupte împotriva corupției și a sărăciei care îi chinuie pe mulți dintre semenii noștri.
Poezia „Stâncile strigă Amin” este o critică socială puternică și actuală, care ne amintește că problemele pe care le-a identificat George Coșbuc în secolul trecut sunt, din păcate, încă relevante în zilele noastre.
Informații adiționale despre poezii de George Coșbuc
George Coșbuc închină fiecărui anotimp măcar câte o poezie (Noapte de vară, Vara, În miezul verii, Iarna pe uliță). Coșbuc a păstrat spiritul autentic românesc în balade, prin prezentarea momentelor nunții (Nunta Zamfirei) sau prin viziunea asupra morții (Moartea lui Fulger).
Aflati mai mult despre George Coșbuc pe Wikipedia
Ce influenta a avut poezia Stâncile strigă Amin de George Coşbuc
Poezia „Stâncile strigă Amin” de George Coșbuc a avut o influență semnificativă în literatura română prin modul în care a combinat elemente religioase cu elemente naturale pentru a crea o exprimare poetică puternică și profundă.
Această poezie a fost apreciată pentru capacitatea sa de a exprima conexiunea dintre om, natură și divin, reflectând aspirațiile spirituale ale individului. A fost o încercare de a găsi în natură semnificații și răspunsuri la întrebările profunde ale existenței umane.
Influența sa poate să fie văzută în modul în care a deschis calea pentru alți poeți să exploreze teme religioase și naturale într-un mod profund și expresiv. Coșbuc a adus o viziune personală asupra religiei și a relației omului cu divinul, deschizând astfel calea pentru o abordare mai subiectivă a acestor teme în literatura română.
În plus, „Stâncile strigă Amin” a rămas o parte importantă a patrimoniului literar românesc și este studiată și apreciată pentru conținutul său filosofic și pentru modul în care a transmis conexiunea dintre om și lumea înconjurătoare. Această poezie continuă să inspire și să provoace gândirea în rândul cititorilor și al poeților din România.
