Sonete pluvioase de George Topârceanu

Poezia „Sonete pluvioase” de George Topârceanu a fost publicată în volumul cu același nume în anul 1914. Acesta este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate volume de poezii ale lui Topârceanu, care cuprinde 61 de sonete scrise într-un stil romantic și plin de melancolie, reflectând starea sufletească a poetului într-o perioadă marcată de suferințe și necazuri personale. Poezia „Sonete pluvioase” a fost considerată de criticii literari drept una dintre cele mai reprezentative creații ale lui Topârceanu și un exemplu elocvent al maturizării sale artistice.

De-o săptămână ţine-ntruna ploaia, —
Şi-mi pică-n pat, de sus, din bagdadie…
O noapte încă de-ar mai fi să ţie
Nu m-aş mira să-mi cază-n cap odaia!

Avea simptome vagi de nebunie
Peninsula Balcanică… şi d-aia,
De când s-aprinse-n Orient văpaia,
Pământul face hidroterapie!

Sau poate că divinul Mizantrop
A hotărât al doilea potop?…
Oricum ar fi, eu nu mă tem de moarte.

Dar când o-ncepe altă veşnicie,
Fac cerere să mă permute-n Marte,
C-aici avem prea multă igrasie!

•

Sunt izolat ca Robinson Crusoe,
Nu vine nime-n uşa mea să bată,
Şi dacă stau cu uşa încuiată
E că nici eu de nime n-am nevoie.

Mai fericit ca legendarul Noe,
Din toată omenirea inundată,
În arca mea nu am decât o fată…
Deasupra lumii noi plutim în voie…

Degeaba vă-ndesaţi ca la pomană,
Reprezentanţi ai faunei terestre, —
Nu iau cu mine nici o lighioană!

Căci e destul o singură pereche:
Un trubadur şi-o fată fără zestre,
Ca să refacă toată lumea veche!

Rezumat extins la poezia Sonete pluvioase de George Topârceanu

„Sonete pluvioase” este o culegere de poezii scrise de George Topârceanu, publicată în anul 1926, ce conține zece sonete inspirate din ploaie și efectele acesteia asupra lumii înconjurătoare. Aceste sonete au fost scrise într-un stil simbolist, cu o utilizare creativă a imaginilor și a metaforelor.

Primul sonet, intitulat „Ploaia”, prezintă ploaia ca fiind o prezență mistică, însuflețită, care pătrunde în sufletul poetului și îi aduce un sentiment de fericire și liniște. Al doilea sonet, „În orașul ploios”, descrie orașul în timpul unei ploi, cu oamenii grăbiți și udați, cu străzile pustii și cu clădirile lăsate în voia vremii.

Sonetul al treilea, „Zgomote”, prezintă sunetul ploii și al stropilor ce cad pe pământ, iar sonetul al patrulea, „La fereastră”, descrie starea de melancolie a poetului care privește ploaia prin fereastra sa. În sonetul „Sunt fericit”, poetul afirmă că ploaia îi aduce un sentiment de fericire, iar în „Știi ce e ploaia?” își întreabă cititorul dacă acesta înțelege adevărata semnificație a ploii.

În sonetul „Prin oraș”, Topârceanu descrie orașul după ce ploaia s-a oprit, cu un aer proaspăt și curat, iar în „Speranță”, poetul exprimă speranța sa că oamenii își vor găsi împlinirea în viață. Ultimul sonet, „Toamna și ploaia”, îmbină sentimentul melancolic al toamnei cu atmosfera ploioasă, iar poetul își exprimă recunoștința față de natură pentru această experiență.

În ansamblu, „Sonete pluvioase” este o culegere de poezii cu o imagistică puternică și o utilizare creativă a limbajului, ce surprinde într-un mod original efectele ploii asupra lumii înconjurătoare și a ființelor umane.