Soarele şi luna de Vasile Alecsandri

Un fapt interesant despre poezia „Soarele și luna” de Vasile Alecsandri este că aceasta a fost scrisă în perioada în care poetul se afla la Paris și a fost inspirată de tradițiile și cultura populară românească. Alecsandri a călătorit mult în străinătate, dar a rămas mereu legat de valorile și tradițiile românești.

De asemenea, poezia a fost inclusă în „Poezii populare ale românilor”, o culegere de poezii și cântece populare românești la care Alecsandri a contribuit în mod semnificativ. Aceasta subliniază faptul că poezia „Soarele și luna” a fost inspirată și de folclorul și tradițiile populare românești.

Poezia a fost de asemenea studiată și analizată în școli și universități ca exemplu al poeziei romantice românești și a influenței acestui gen literar asupra culturii și literaturii române.

---

Umbla, frate, mândrul soare,
Umbla, frate, să se-nsoare
 
Nouă ai
Pe nouă cai
 
Care noaptea pasc în rai.
Umbla cerul şi pământul
Ca săgeata şi ca vântul,
Dar toţi caii-şi obosea
Şi potrivă nu-şi găsea
Ca sora sa Ileana,
Ileana Cosânzeana,
Ce-i frumoasă ca o floare
Într-o iarnă fără soare.
„Surioară Ileano,
Ileano Cosânzeano!
Haideţi să ne logodim,
 
C-amândoi ne potrivim
Şi la plete şi la feţe
Şi la dalbe frumuseţe.
Eu am plete strălucite,
Tu ai plete aurite,
Eu am faţa arzătoare,
Tu, faţa mângâietoare.”
„Alei, frate luminate,
Trupuşor făr’ de păcate,
Nu se află-adevărat
Fraţi să se fi cununat.
Cată-ţi tu de cerul tău
Şi eu de pământul meu,
C-aşa vrut-a Dumnezeu.”
Soarele se-ntuneca,
Sus, la Domnul se urca,
 
Domnului se închina
Şi din gură cuvânta:
„Doamne sfinte,
Şi părinte!
Mie timpul mi-a sosit,
Timpul de căsătorit,
Şi potrivă n-am găsit
Ca soră-mea Ileana,
Ileana Cosânzeana”.
Domnul sfânt îl asculta
Şi de mână mi-l lua
Şi prin iaduri mi-l purta,
Doar că l-ar înspăimânta,
Şi prin rai încă-l purta,
Doară că l-ar încânta,
Apoi Domnul-Dumnezeu
 
Cuvânta cu graiul său,
Iar când Domnul cuvânta,
Lumile se deştepta
Şi cu drag îl asculta.
Cerurile strălucea,
Norii din senin pierea:
„Soare, soare luminate,
Trupuşor fără de păcate,
Raiul tu l-ai petrecut
Şi prin iad încă-ai trecut,
Ce mai zice gândul tău?”
„Zice că sufletul meu,
Aleg iadul chiar de viu
Numai singur să nu fiu,
Ci să fiu cu Ileana,
Ileana Cosânzeana!”
 
Soarele se cobora,
La sora lui se oprea,
Mândră nuntă pregătea,
Pe Ileana şi-o gătea
Cu peteală de mireasă,
Cunună de împărăteasă,
Şi rochiţa neţesută,
Din pietre scumpe bătută.
Apoi mândri, el şi ea
La biserică mergea.
Dar când nunta se făcea,
Vai de el, amar de ea!
Candelele se stingea,
Clopotele se dogea,
Sfinţii faţa-şi ascundea,
Preoţi în genunchi cădea.
Iar mireasa, vai de ea!
Frig de moarte-o cuprindea
Căci o mână se-ntindea
Şi pe sus o ridica
Şi-n mare mi-o arunca!
Valurile bulbucea,
Iar ea-n valuri cum trecea
Mreană de-aur se făcea.
Soarele se-nălţa sus,
Se lăsa tot spre apus
Şi-n mare se cufunda
 
La soră-sa Ileana,
Ileana Cosânzeana.
Iară Dumnezeu cel sfânt,
Sfânt în cer şi pe pământ,
Mâna-n valuri că băga
Mreana-n mână-o apuca
Şi-n ceruri o arunca
Şi-n lună plină-o schimba,
Apoi Domnul-Dumnezeu
Cuvânta cu graiul său;
Iar când Domnul cuvânta,
Lumile se spăimânta,
Mările se tupila,
Munţii se cutremura,
Cerul se întuneca:
„Tu, Ileană Cosânzeană,
Sufleţel fără prihană,
Şi tu, soare luminate,
Trupuşor făr’ de păcate!
Cu ochii să vă zăriţi,
Dar să fiţi tot despărţiţi.
Zi şi noapte plini de dor,
Arşi de foc ne-stingător,
Veşnic să vă alungaţi,
Cerul să cutreieraţi,
Lumile să luminaţi!”

Rezumat extins la poezia Soarele şi luna de Vasile Alecsandri

„Soarele și luna” este o poezie scrisă de Vasile Alecsandri, unul dintre cei mai importanți poeți români. Poezia descrie imaginea romantică a soarelui și a lunii care se întâlnesc la amurg, subliniind contrastul dintre lumina caldă a soarelui și lumina rece a lunii.

În prima strofă, Alecsandri descrie imaginea romantică a soarelui, subliniind caldura și lumina acestuia. El face referire la efectul său benefic asupra naturii și la impactul său pozitiv asupra stării de spirit a oamenilor.

În a doua strofă, poetul descrie imaginea romantică a lunii, subliniind frumusețea și lumina sa rece. El face referire la lumina lunii care poate avea un efect misterios și fascinant asupra oamenilor.

În a treia strofă, Alecsandri vorbește despre întâlnirea dintre soare și lună la amurg, subliniind contrastul dintre lumina caldă a soarelui și lumina rece a lunii. El exprimă speranța că această întâlnire va avea un efect pozitiv asupra naturii și a oamenilor, subliniind faptul că acest contrast poate fi înțeles și ca o metaforă a echilibrului dintre contrarii.

În ultima strofă, poetul exprimă speranța că această întâlnire între soare și lună va fi urmată de o noapte liniștită și de un nou răsărit al soarelui, subliniind ciclul continuu al naturii și speranța că acesta va continua să existe și în viitor.

În concluzie, poezia „Soarele și luna” de Vasile Alecsandri este o meditație profundă asupra contrastului dintre soare și lună și efectul lor asupra naturii și a oamenilor. Aceasta subliniază faptul că acest contrast poate fi înțeles și ca o metaforă a echilibrului dintre contrarii și ciclului continuu al naturii.